Ella Fitzgerald, prima doamnă a muzicii jazz ale cărei melodii ne încântă și astăzi

Ella Jane Fitzgerald este una dintre cele mai iubite voci ale muzicii jazz din toate timpurile. Frumoasa mulatră este numită „prima doamnă a muzicii” sau „Lady Ella”. Cariera sa este una impresionantă, fiind o figură prezentă atât în concerte cât și în filme sau televiziune. Tonul, dicția impecabilă, intonația, sincronizarea și improvizația sunt atuurile care au făcut-o să devină celebră în toată lumea. După o carieră mai lungă de 60 de ani, frumoasa artistă se stinge din viață din cauza problemelor de sănătate. Nu a avut o viață deloc ușoară, însă pe scenă era mereu impecabilă, fără să facă vreo greșeală cu privire la imaginea ei. La începutul carierei a avut o lungă perioadă de timp colaborări cu orchestre, însă în 1942 a decis să își înceapă o carieră solo.

Colaborările cele mai notabile din întreaga sa carieră solo au fost cele cu Louis Armstrong , Duke Ellington și The Ink Spots. A încântat urechile multor iubitori de jazz, iar astăzi melodiile sale încă fac furori pe Youtube. Vocea ei a reușit să câștige inimile tuturor, iar în întreaga sa carieră a primit 14 premii Grammy, Medalia Națională a Artelor și Medalia Prezidențială a Libertății. La vârsta de 79 de ani, din cauza problemelor de sănătate, prima doamnă a muzicii jazz se stinge din viață, lăsând în urma sa o moștenire muzicală de excepție.

Viața din spatele scenei

Ella Jane Fitzgerald s-a născut în Newport, Virginia, pe 25 aprilie 1917 și provenea dintr-o familie de tineri, care nu apucaseră să se căsătorească până la venirea sa pe lume. Pe vremea când avea doar 3 ani, părinții s-au despărțit, iar mama sa și-a găsit un alt partener, un imigrant portughez. Lady Ella avea să deveni curând soră mai mare, iar în 1925 ea și noua sa familie s-au mutat într-o zonă sărăcăcioasă. Deși provenea dintr-o familie dezbinată, acest lucru nu a afectat-o pe frumoasa mulatră în ceea ce privește învățătura. A fost un elev model, remarcabil la toate școlile absolvite. Încă de mic copil iubea dansul și muzica, iar activitatea din cadrul Bisericii Episcopale Metodiste Africane Betania i-a servit drept prima experiență muzicală. Din păcate, la vârsta de 15 ani totul avea să se schimbe.

Copilăria ei a fost plină de muzică și dans, oferind adevărate spectacole în stradă pentru prietenii ei. Ella Jane Fitzgerald îi asculta adesea pe Louis Armstrong, Bing Crosby și The Boswell Sisters, însă la evoluția ei muzicală cel mai mult a contribuit Connee Boswell. Ella a primit de la mama sa un disc cu melodiile cântăreței, iar micuța se străduia mereu să cânte la fel ca și cea care îi devenise idol. După o copilărie destul de agitată, la 15 ani avea să primească o veste cumplită. Mama sa a făcut accident de mașină, iar rănile suferite erau incompatibile cu viața. Decesul mamei i-a adus o nouă mutare, de data aceasta la mătușa sa, în Harlem. Până să ajungă în grija mătușii, adolescenta a locuit cu tatăl vitreg care îi aplica rele tratament. Conform informațiilor oferite de biograful Fitzgerald Stuart Nicholson, Lady Ella a fost abuzată sexual de tatăl vitreg după decesul mamei sale.

După acest eveniment nefericit, viața mulatrei se schimbă. Afectată de tot ceea ce s-a petrecut, tânără începe să nu mai fie interesată de scoală. Notele scad și intră în diverse anturaje care nu i-au făcut niciodată cinste. La vârsta de doar 15 ani începe să comită o serie de ilegalități, așa că este trimisă într-un centru de plasament din Bronx. Orfelinatul devenea din ce în ce mai plin, așa că Ella Jane Fitzgerald a fost mutată la o Școală de Formare pentru Fete din New York. Pentru a supraviețui, în perioada 1933 – 1934, a cântat pe străzile din Harlem, iar la 17 ani a avut prima experiență muzicală pe o scenă. A participat la una din nopțile dedicate amatorilor de la Teatrul Apollo. În primă fază a vrut să prezinte un număr de dans, însă a fost descurajată de alți participanți care au evoluat pe scenă înaintea ei. Pentru că avea talent și la cântat, a apelat la preferata ei, Connee Boswell și a interpretat două melodii din repertoriul acesteia. Vocea sa a cucerit imediat publicul și a câștigat premiul I, dar și șansa de a cânta la Apollo timp de o săptămână. Din păcate, nu a mai urcat pe scena teatrului deoarece cei de la conducere au considerat că are un aspect prea dezordonat pentru imaginea lor.

Cariera muzicală și evoluția celebrei Ella Jane Fitzgerald

Experiența de la Teatrul Apollo nu a fost una în zadar. Acolo vocea ei a fost auzită de oameni importanți din breaslă, așa că în 1935 a primit șansa de a cânta în formația Tiny Bradshaw. Bateristul și liderul formației, Chick Webb, i-a cerut solistului să îi aducă o voce feminină remarcabilă, iar acesta a recomandat-o pe Ella Jane Fitzgerald. Aspectul ei neîngrijit i-a creat și de această dată probleme, însă a primit șansa să arate ce poate pe plan muzical. Webb a descris-o ca fiind un diamant neșlefuit și i-a oferit ocazia să cânte alături de ei la un bal al Universității Yale. Vocea sa a fost apreciată nu doar de colegii din formație ci și de public, așa că Lady Ella este rugată să se alăture orchestrei Webb. De aici începe adevărata sa carieră în muzică, începând să înregistreze și primele melodii. În 1938 își arată adevăratul talent, compunând celebra melodie cu ritm de pepinieră „A-Tisket, A-Tasket”. Acestă piesă a devenit hitul favorit de la radio și a obținut cele mai multe vânzări ale deceniului.

La un an de la acest succes colosal, în 1939, Chick Webb pierde lupta cu tuberculoza și se stinge din viață. Trupa sa este denumită Ella și Orchestra, iar rolul de lider este preluat de frumoasa și talentata mulatră. Timp de șapte ani, Ella Jane Fitzgerald a înregistrat alături de orchestra lui Webb aproximativ 150 de melodii, însă a colaborat și cu Orchestra Benny Goodman. Frumoasa artistă nu era mulțumită pe deplin cu cariera sa, așa că a lucrat și la un proiect solo, cunoscut sub numele de Ella Fitzgerald și Her Savoy Eight. În 1940, Lady Ella a început să cânte pentru Jazz Filarmonica, iar Norman Granz i-a devenit producător. Perioada care a precedat morții lui Webb nu a fost deloc una ușoară pentru Ella și orchestra. Problemele financiare au fost din ce în ce mai mari, așa că în iulie 1942 au susținut ultimul lor concert la Earl Theatre.

Era swingului a dispărut, așa că mari trupe ale muzicii jazz au avut parte de un declin major. Nu același lucru s-a întâmplat și cu Ella Jane Fitzgerald, care a adus îmbunătățiri stilului ei, în top cu apariția bebop-ului. Aceste schimbări au fost influențate și de perioada în care frumoasa mulatră a cântat alături de trupa lui Dizzy Gillespie. Încă din acea perioadă ea a început să includă în repertoriul ei cântecul scat, ceea ce a ajutat-o să ajungă la o nouă performanță. Cariera sa era în plină ascensiune, iar improvizațiile sale au cucerit lumea. În 1945 înregistrează meodia „Flying Home”, un alt hit devenit extrem de apreciat de publicul larg. Următoarele piese înregistrate nu au făcut decât să arate talentul muzical al Ellei, devenind una dintre cele mai importante voci de jazz din lume.

Nu există carieră de succes fără eșecuri

Lady Ella ajunge și la momentul în care are organizat primul său turneu în Australia, însă aventura avea să ia o turnură neașteptată. Pentru a treia oară, celebra cântăreață avea de suferit din cauza aspectului ei, însă de data aceasta problema ținea de rasă. Turneul a avut un mare succes, iar biletele s-au vândut ca pâinea caldă. Cu toate acestea, celebra cântăreață nu a putut ajunge la concerte din cauza unei discriminări din partea companiei aeriene care trebuia să o ducă la Sydney. Echipa ei era formată din patru membri, Fitzgerald, pianistul său John Lewis , asistentul Georgiana Henry și managerul Norman Granz. Toți aveau bilet la prima clasă a zborului companiei Pan-American Airlineszbor din Honolulu către Australia, dar cu toate acestea au fost obligați să părăsească aeronava. Bagajele lor fusese îmbarcate, iar echipajul aeronavei nu le-a permis să le recupereze, astfel cei patru membri rămânând blocați în Honolulu timp de trei zile, fără haine sau orice alt obiect personal. Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene a negat faptul că incidentul s-ar fi produs din cauza rasei, însă cei patru artiști au intentat o acțiune civilă pentru discriminare și au câștigat procesul. Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu turneul, acesta a fost reluat, iar spectacolele pentru care s-au vândut biletele au fost reorganizate.

Problemele din cariera frumoasei Ella Jane Fitzgerald nu se opresc aici. Începutul erei bebop i-a schimbat complet viața, iar managerul ei mergea doar spre această ramură. În 1955 au început să apară problemele cu privire la repertoriul ei, lumea fiind atrasă de mult mai multe stiluri muzicale. Deoarece mulatra se concentra doar pe bebop, a ajuns să nu mai aibă unde să cânte. Când a văzut acest declin, Norman Granz, managerul ei a venit cu o schimbare, moment decisiv pentru viața cântăreței. În același an, pe 15 martie, Lady Ella începe să cânte la clubul de noapte Mocambo din Hollywood la recomandarea celebrei Marilyn Monroe. Multă vreme s-a vehiculat că mulatra ar fi fost primul interpret muzical de culoare care a jucat la Mocambo, lucru total neadevărat.

Proiectul Ella Fitzgerald Sings the Cole Porter Song Book, lansat în 1956, a fost primul dintre cele opt discuri pe care artista le-ar fi înregistrat pentru Verve. Cariera sa începe din nou să prindă contur, încercând de această dată să încânte un public mult mai larg, ieșind în afara ariei jazz. A avut colaborări cu diverse nume sonore din industria muzicală și a reușit să revină la gloria de altădată, având cele mai bine vândute albume. Realizările frumoasei Ella Jane Fitzgerald au fost comparate cu cele ale lui Elvis Presley. Vocea sa a fost apreciată și de Frank Sinatra, care, din respect pentru Fitzgerald, a interzis Capitol Records să reediteze propriile înregistrări în albume separate pentru compozitori individuali.

Verve Records, casa de discuri alături de care artista s-a reinventat, a fost vândută către MGM în 1963 pentru 3 milioane de dolari, iar în 1967 MGM nu a reușit să reînnoiască contractul lui Fitzgerald. În următorii cinci ani mulatra a oscilat între Atlantic, Capitol și Reprise. Toată această perioadă a fost o schimbare în ceea ce privește repertoriul ei, făcând abateri de la muzica jazz. În 1972 Lady Ella revine la muzica jazz, iar noul album are un succes colosal. Acest lucru îl face pe managerul ei să deschidă o nouă casă de discuri, Pablo Records, unde mulatra înregistrează aproximativ 20 de albume. Din păcate, această nouă etapă i-a adus un declin în carieră, mulți susținând că vocea artistei devenise mult mai dură și cu un vibrato lung. Au început să apară și problemele de sănătate, iar prima doamnă a muzicii realizează ultima înregistrare în 1991, iar ultimul spectacol susținut are loc în 1993.

Film și televiziune

Mulatra nu s-a concentrat doar pe muzică în cariera sa, ci a primit și roluri în filme sau reclame tv. Cel mai de succes film al său este Pete Kelly’s Blues, realizat în 1955 de Jack Webb, unde Lady Ella a jucat rolul cântăreței Maggie Jackson. Aceasta nu a fost singura apariție în pelicule, ea fiind prezentă și în câteva secvențe din Ride ‘Em Cowboy,  Warner Brothers, St. Louis Blues și Let No Man Write My Epitaph.

Ella Jane Fitzgerald a avut și numeroase apariții tv, făcând spectacole muzicale la emisiunile Frank Sinatra Show, Carol Burnett Show, Andy Williams Show și Pat Boone Chevy Showroom. Deseori era prezentă la The Ed Sullivan Show, iar unul dintre spectacolele sale, Ronnie Scott’s Jazz Club, a fost difuzat de cei de la BBC. Deși la începutul carierei sale a fost considerată o prezență dezagreabilă și neîngrijită, artista a ajuns să fie aleasă în mai multe reclame, cea mai celebră fiind pentru Memorex. Aceasta îi pune în valoarea vocea, reușind să spargă un pahar în timp ce era înregistrată pe o casetă, reclama prezentând calitatea casetelor Memorex. Reclame a făcut și pentru lanțul de fast-food-uri Kentucky Fried Chicken, dar și pentru American Express.

În 2019 a fost făcut un film despre viața ei, care a primit numele de Ella Fitzgerald Just One of those Things. Ideea le-a aparținut lui Leslie Woodhead și Reggie Nadelson, care au făcut o serie de interviuri cu muzicieni celebri alături de care mulatra a cântat pe marele scene. Printre cei intervievați se află și fiul ei, care își face publice sentimentele cu privire la mama sa adoptivă și cariera acesteia remarcabilă.

Viața amoroasă și moartea celebrei Ella Jane Fitzgerald

Ca orice om normal, în spetele renumitei Lady Ella se află o femeie care a avut parte de suișuri și coborâșuri în viața personală. A fost căsătorită de mai multe ori, iar primul său soț a fost Benny Kornegay, un traficant de droguri. Evenimentul a avut loc în anul 1941, iar următorul an, căsătoria a fost anulată. Cinci ani mai târziu, artista s-a căsătorit pentru a doua oară, de data aceasta cu un coleg de scenă pe care l-a cunoscut în timpul unui turneu, Ray Brown. Alături de acesta a adoptat copilul surorii sale vitrege, pe care l-a crescut mai mult mătușa mulatrei, Ella fiind extrem de ocupată cu muzica și cariera sa. Se pare că munca împreună i-a dus pe cei doi soți la un divorț, în anul 1953. Chiar dacă pe plan personal nu mai formau un cuplu, aceștia au continuat să cânte împreună.

Cea de-a treia căsătorie nu se știe cu exactitate dacă a existat sau nu. Reuters a publicat un articol în care prezentau căsătoria secretă dintre Lady Ella și Thor Einar Larsen, un tânăr norvegian. Deși în primă fază se zvonea despre o mutare a mulatrei la Oslo, se pare că acest plan a fost dat uitării imediat, tânărul fiind condamnat la cinci luni de muncă în Suedia pentru furt de bani. În ciuda vieții tumultoase pe care a avut-o, Ella Jane Fitzgerald era o femeie extrem de timidă, devotă muzicii. Cel puțin așa o percep mulți dintre muzicienii care au avut ocazia să lucreze alături de ea.

Mulatra a avut parte de multe ori de discriminări, așa că era un activist al drepturilor civice, folosind talentul ei pentru a sparge barierele rasiale. A fost distinsă cu premiul Asociației Naționale pentru Avansarea Oamenilor de Culoare Justiție Egală și Premiul American Black Achievement Award. În 1993, Lady Ella a înființat Fundația caritabilă Ella Fitzgerald, concentrându-se pe patru categorii majore: oportunități academice pentru copii, educație muzicală, nevoi de îngrijire de bază pentru cei mai puțin norocoși, cercetări medicale care se referă la diabet, boli de inimă și tulburări de vedere. Își dorea să ofere oportunități celor mai puțin norocoși și a sprijinit mai multe organizații nonprofit precum American Heart Association, City of Hope și Fundația Retina.

Implicarea sa în toate aceste acte caritabile au și explicații. În primul rând, viața sa nu a fost nici pe departe una ușoară și lipsită de griji, mai ales dacă ne aducem aminte de moartea mamei la o vârstă fragedă și abuzurile din partea tatălui vitreg. În al doilea rând, implicarea în cercetările medicale pentru diabet a avut un scop propriu, ea suferind vreme de ani buni de această boală, care a dus la complicații. Ella Jane Fitzgerald a fost internată de mai multe ori pentru diverse probleme de sănătate: probleme respiratorii, insuficiență cardiacă și epuizare. Diabetul i-a schimbat complet viața în 1993, când ambele picioare i-au fost amputate din cauza complicațiilor apărute de la diabet.

La trei ani de la această intervenție, pe 15 iunie 1996, Lady Ella se stinge din viață în urma unui accident vascular. A murit la vârsta de 79 de ani, după mai bine de 60 de ani petrecuți pe scenă. Deși a fost o artistă celebră, înmormântarea sa a fost una privată, la care au participat doar persoanele apropiate și familia. La doar câteva ore de la moartea sa, la Hollywood Bowl a fost lansat Festivalul de Jazz Playboy, unde i s-a adus un ultim omagiu cu melodia „Ella, we will miss you”.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa