Reclamă
Emi și Cuza formează unul dintre cele mai puternice cupluri, așa cum au reușit și să ne demonstreze de-a lungul competiției. Chiar dacă pe la începuturile emisiunii nu au fost ei pe primele locuri, ajungând de mai multe ori printre ultimii, au reușit totuși să câștige și câteva imunități și amulete.
Din câte ne-am putea da seama, băieții au avut un plan foarte bine gândit. Aceștia au păstrat tot ce a fost mai bun spre final, astfel că în semifinale s-au clasat doar pe primul loc, ferindu-se de toate cufere, la fel ca și înainte de semifinale. Și iată-i că au fost primii finaliști desemnați oficial ai sezonului cu numărul 4.
Reclamă
Au plecat cei mai buni prieteni, dar s-au întors frați
Emi și Cuza au reușit să strângă o relație extrem de frumoasă de prietenie. Cei doi artiști ai proiectului Noaptea Târziu sunt prima trupă ce a reușit în România să facă 1 milion de vizualizări în 24 de ore, fiind cei mai buni prieteni încă de pe băncile școlii.
Au demonstrat de mai multe ori că se înțeleg perfect, reușind chiar să se completeze atunci când aveau nevoie, dar iată că ce am văzut noi la TV este mult mai puțin decât ce a însemnat de fapt această experiență pentru ei.
Invitați în platoul Xtra Night Show, în emisiunea lui Dan Capatos, Cuza, fostul iubit al Ramonei Olaru, a povestit că au reușit să îndeplinească două dorințe, dar și să lege o prietenie ce va rezista până la adânci bătrâneți.
„Ajungând în finală s-au îndeplinit cele două dorințe. Dorința mea era să nu plecăm primii și dorința lui Emi era să ajungem în finală. (…) Eu mai am o bucurie. Am plecat cu cel mai bun prieten al meu și m-am întors cu un frate. O experiență de duritatea asta chiar te leagă. (…) Nu ne așteptam”, a declarat Cuza.
Banii nu au contat pentru ei
Discutam în urmă cu puțin timp despre declarațiile oferite de soții Petre, care povesteau că pe ei nu i-a interesat premiul cel mare, ci doar satisfacția de a ajunge cât mai departe și de a se întoarce la fetele lor victorioși.
Aceeași discuție a fost și cu cealaltă pereche de finaliști, cei doi youtuberi, care au declarat că nu și-au dorit premiul în bani, ci că altele au fost dorințele lor pe Drumul Împăraților. Să stea cât mai mult în competiție și să se bucure de toate jocurile la maxim.
„Noi nu ne-am dus pentru premiu ca bani. (…) Din primele zile ne-am dorit să jucăm tot ce se poate din Asia Express, experiența să fie cât mai lungă pentru noi”, a povestit Emi.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r