Emiliana Burghelea, fosta asistentă de la Antena 1, pentru prima oară în platoul matinalului de pe Pro TV – Monden
Home > Ştiri mondene > Emiliana Burghelea, fosta asistentă de la Antena 1, pentru prima oară în platoul matinalului de pe Pro TV

Reclamă

Ştiri mondene

Emiliana Burghelea, fosta asistentă de la Antena 1, pentru prima oară în platoul matinalului de pe Pro TV

Emiliana Burghelea, fosta asistentă de la Antena 1, pentru prima oară în platoul matinalului de pe Pro TV

Reclamă

Emiliana Burghelea a intrat în atenția publicului larg odată cu apariția în cadrul unui sezon trecut din Bravo, ai stil!, acolo unde a format grup cu Iuliana Doroftei, cea care a și câștigat sezonul respectiv, cele două ajungând să se despartă într-un final. A urmat o continuă ascensiune pentru ea în lumea televiziunii și a modei și ori de câte ori încearcă să le combine așa cum poate ea mai bine.

Mai apoi a reușit să devină asistenta Mirelei Vaida în cadrul Acces Direct, de unde a avut o plecare destul de dură, cu certuri mari și chiar și amenințări de dare în judecată. A ieșit din lumina reflectoarelor, a mai apărut la Kanal D, postul de televiziune unde și-a început drumul în televiziune, dar în ultima vreme este cu atât mai retrasă cu cât se ocupă permanent de creșterea Amedeei, fiica ei. Însă și-a făcut câteva ore libere și a revenit pe micile ecrane în dimineața aceasta!

Reclamă

Prima apariție alături de Adela Popescu

Emiliana, cunoscută de toată lumea ca Emily, a avut în această dimineață prima apariție în cadrul matinalului de pe Pro TV, alături de Adela Popescu. A reușit și de data aceasta să aibă o apariție impecabilă, prin care a îmbinat din nou moda și televiziunea.

Blondina a fost invitată la Vorbește lumea pentru a vorbi despre gecile supradimensionate, pentru a oferi sfaturi și idei noi de outfituri pentru iarna ce tocmai a venit. Tânăra a venit cu o serie de haine din garderoba sa personală, pe care le-a prezentat și cu care a îmbrăcat-o și pe Adela, gazda emisiunii.

La puțin timp după apariția de pe micile ecrane, Emiliana a și transmis un mesaj super în social media, pe care-l puteți vedea integral mai jos, prin care a povestit despre ce a însemnat această oportunitate despre ea, dar și despre cât de mult o place pe Adela, cu care nu a avut până acum ocazia să se cunoască personal.

„Cand se intalnesc doua mamici de copii mici n-are cum sa nu existe chimie! 🤍 Este pentru prima data cand eu si @adela_popescu ne intalnim live si sunt tare fericita ca IN SFARSIT am cunoscut-o! 😍😍😍 Are cel mai bun vibe din Univers! 🏹🤍🤍🤍”, a notat Emiliana, despre gazda emisiunii în care a fost invitată.

Dacă doriți să vedeți mesajul integral, iată postarea originală, preluată de pe Instagram, plus câteva poze, în caz că nu ați apucat să-i vedeți apariția de la TV.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de EMILY BURGHELEA (@emilyburghelea)

Citeste si