Reclamă
După o întreagă perioadă de carantină şi de stat în casă, timp în care ne-am putut etala încălţămintea doar atunci când mergeam cu gunoiul sau să facem cumpărături, se pare că vremurile ce urmează promit să fie mai bune şi să ne dea mai multe şanse să ne etalăm noile achiziţii. Acum, dacă te numeri printre cei pasionaţi de sneakerşi, dar nu mai ştii care sunt noile trenduri pentru vara ce vine, suntem aici să îţi oferim câteva sfaturi.
Powerlook
Reclamă
O pereche de sneakerşi statement, în culori vibrante, puternice, neon sau metalice, cu acea talpă albă groasă, ce te mai şi înalţă. De asemenea, texturile din care sunt făcuţi aceşti sneakerşi te vor ajuta foarte mult în compunerea unei ţinute perfecte pentru o ieşire cu prietenii.
Mix match
Aici, culorile se îndreaptă către îmbrăcăminte, pentru a scoate în evidenţă o notă de tinereţe şi de prospeţime, iar în partea de jos optaţi pentru acei sneakerşi albi, simpli, care vor fi “la pièce de résistance”.
All white
Dacă mai devreme discutam despre o ţinută vibrantă, colorată şi asortată cu sneakerşii albi, ei bine, ţine minte să mai ai încă o pereche de sneakerşi, tot albi, dar aceştia asigură-te că sunt imaculaţi, deoarece îi vei asorta cu piese vestimentare tot albe, deci totul trebuie să fie impecabil. All white, o monocromie foarte bine venită în perioada următoare. În plus, ţine minte: monocromia este o nişă în stil artistocrat pentru vara ce urmează!!
Basic or Chunky
Basic, clasic, ne gândim la nişte note romantic, atemporal, sneakerşi retro, un plus frumos pentru o ţinută casual, potriviţi indiferent de vârstă. Sau chunky, o variantă ceva mai dură, mai colorată, ţinute sport-casual. Ajută optic la subţierea siluetei, în special dacă adăugaţi o pereche de shorts sau o rochie mai scurtă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa