Reclamă
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a ieșit public cu noi declarații, la scurt timp după exploziile de la Kabul. Acesta a transmis de puțin timp un mesaj pe Twitter în care condamnă atacurile teroriste de la Kabul, explicând că celula de criză instituțională se află în contact cu cei 9 cetățeni români aflați în Afganistan. Se pare că ultimii cetățeni din țara noastră care nu au putut fi evacuați nu au fost afectați de atacurile din ultimele ore.
„Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanţe familiilor victimelor & refacere grabnică celor răniţi! MAE România/Celula de criză interinstituţională e în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri”, a scris Aurescu.
Reclamă
În Afganistan, cele două atacuri de astăzi au ucis și rănit grav mai multe persoane. Din păcate, talibanii nu recunosc atacul și dau vina pe gruparea ISIS. De partea cealaltă, Pentagonul a anunțat că în apropierea aeroportului din Kabul au avut loc joi cel puțin două explozii. Acestea fac parte dintr-un atentat destul de mare în care s-au înregistrat victime civile și militare americane.
Mass-media locală relatează că cel puțin 13 persoane au fost ucise și alte 60 rănite în urma celor două explozii. Printre cei decedați se pare că se află și patru militari americani. Un altul este grav rănit, având viața pusă în pericol, iar alți patru colegi de-ai săi s-au ales și ei cu răni destul de grave.
România se întoarce în Afganistan
România este gata să intervină în Afganistan. În ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a avut loc pe 25 august, s-a decis oficial implicarea Armatei Române în zona de conflict. Aproximativ 200 de militari români vor fi dislocați în Kuweit și Qatar. Aceștia vor avea o nouă misiune NATO de evacuare a cetățenilor afgani care au lucrat în acești 20 de ani pentru Alianță! Misiunea militarilor români nu are un termen definit. Aceasta poate dura de la o lună și până la șase. Momentan, nu au fost confirmați în spațiul public militarii care vor fi dislocați în zona de conflict.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri