Reclamă
F. Charm este de acum înainte un bărbat singur. A trăit o frumoasă poveste de iubire cu o prezentatoare tv, însă în final lucrurile nu au mai funcționat între ei. Au ales să-ți anunțe despărțirea public și să se separe fără scandal.
Cântărețul F. Charm și Ștefania Duca au fost împreună timp de 6 ani. El un artist cunoscut român, ea cu o carieră de succes la postul de televiziune Antena Stars, au format un cuplu perfect. Totuși, în final au decis să se despartă, alegând să păstreze discreția în ceea ce privește motivele din spatele acestei separări.
Reclamă
Cea care a făcut anunțul a fost Ștefania, care și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram că este singură prin intermediul unul mesaj emoționant. A vorbit foarte frumos de fostul său iubit, recunoscând că relația cu el a fost o etapă foarte importantă din viața ei, din care a învățat extrem de multe lucruri. Nu doar că a devenit mai matură, ci și o “femeie” în adevăratul sens al cuvântului, după cum spune chiar ea.
Ștefania și F. Charm anunțau la începutul anului trecut că vor face nunta, însă se pare că soarta nu i-a vrut împreună pentru toată viața. Nu au avut prea multe apariții publice și au păstrat mereu discreția pe cât de mult s-a putut atunci când a venit vorba de relația lor.
Prezentatoarea tv și-a dorit să-i mulțumească fostului său iubit pentru toate momentele frumoase pe care le-au petrecut împreună. Știe că fără artist nu ar fi persoana care este astăzi, mai ales că cei doi s-au cunoscut pe când ea era abia la început de drum în viață.
”Până nu mi-am vindecat sufletul și l-am ajutat să accepte că după 6 ani ”NOI DOI” nu mai există, nu am putut face asta. Dar nimic nu e imposibil, așa cum m-ai și învățat și așa cum spui și tu, am ieșit învingătoare. Pentru că are cum să mă mai doboare nimic.”, a fost anunțul prezentatoarei tv.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r