Reclamă
Problemele continuă pentru compania Facebook, care pe lângă pierderile suferite pe bursă, după ce luni serviciile puse la dispoziție de gigantul social media nu au mai funcționat pentru câteva ore, marți, s-a depus o nouă plângere pe numele companiei.
Fostul manager face noi acuzații
Fostul manager care a lansat o serie de acuzații potrivit cărora compania Facebook a pus interesele comerciale în fața binelui comun, a depus și o nouă plângere către Comisia SUA pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC).
Reclamă
De această dată, Frances Haugen susține că Facebook a pus interesele economice mai presus de binele comun. Potrivit acestuia, gigantul social media atrage tot mai puțini utilizatorii tineri, care sunt destul de ,,pretențioși”, când vine vorba de publicitatea afișată pe rețeaua de socializare, au transmis reprezentanții, după cum notează Mediafax.
Noile acuzații vin la doar 48 de ore, după ce Frances Haugen a acuzat compania că se gândește la interesele comerciale, în detrimentul interesului public, dar și după ce sistemul s-a prăbușit, ceea ce a cauzat o pierdere de aproape 5% pe Wall Street.
După cum reiese din noua plângere depusă la American Securities and Exchange Commission, Haugen, susține că Facebook a avut o scădere în rândul utilizatorilor mai tineri care și-au făcut cont pe această rețea, cu toate că în acestă pandemie cele mai multe platforme de socializare au crescut.
De asemenea, potrivit Financial Times, Haugen care a fost la conducerea departamentului de produse la Facebook, a prezentat rezultatele unei anchete interne din care reiese că implicarea adolescenților din SUA a fost mai redusă, ceea ar putea reduce numărul de utilizatori zilnici din SUA cu până la 45% între 2021 şi 2023.
Frances Haugen ar urma să depună mărturie în fața unei subcomisii a Senatului SUA pentru protecția consumatorilor. Audierea fiind parte într-o audiere axată pe „protecţia tinerilor online”.
Facebook ar fi denaturat parametrii fundamentali
Nu în ultimul rând, pe lângă faptul că fostul manager acuză că Facebook a mințit în legătură cu numărul de utilizatori, în noua plângere acuză că a existat și o denaturare a parametrilor prezentați agențiilor de publicitate și investitorilor.
„Facebook a denaturat parametrii fundamentali pentru investitori şi agenţi de publicitate, cum ar fi cantitatea de conţinut creat pe platformă şi creşterea numărului de utilizatori individuali”, reiese din plângerea depusă către SEC, în special pe „o populaţie demografică de mare valoare”, potrivit Digi24.
Conform declarație făcute de avocatul lui Haugen, John Tyle, pentru „60 Minutes”, având în vedere că Facebook este o companie cotată la bursă are obligația ,,să nu mintă investitorii săi sau să reţină informaţii concrete”.
Totodată, avocații fostului manager au mai transmit că din analizele interne rezultă că, peste 15% din conturile noi care ar fi fost atribuite adolescenților sunt în realitate conturi secundare sau duplicate.
Iar în rândul tinerilor cu vârstă cuprinsă între 18 și 24 de ani, interesul pentru utilizarea Facebook este în scădere. Ei ajungând să petreacă mai puțin timp pe platformă, unde trimit și mai puține mesaje.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa