Reclamă
Situație mai puțin întâlnită în România. O femeie din București și-a păstrat, chiar și la vârsta a treia, visul de a deveni fotomodel. Și nu orice fotomodel, ci unul care să defileze pe podiumurile pariziene. Ei bine, această dorință a făcut-o să piardă zeci de mii de euro. Pensionara a fost înșelată de o așa-zisă agenție de casting, reprezentată de o individă specializată în furturi și înșelătorii.
Din dorința de a ajunge fotomodel, a uitat de arta înșelătoriei
Femeia, ajunsă la venerabila vârstă a treia a dat fără să clipească 35 de mii de euro, în speranța că va ajunge pe podiumurile francezilor. În final, în loc să se bucure de luminile reflectoarelor, ea a ajuns la secția de poliție. Își dăduse seama că a fost înșelată și că nu va ajunge fotomodel, conform unui interviu realizat de ProTV.
Reclamă
„Eu eram pe stradă, într-o pereche de pantaloni scurţi cu o cămaşă albastră în carouri, cu o pălărie pe cap, am pălăria acolo şi … vară, frumos, am fost acostată: Doamnă! sunteţi fotogenică, sunteţi grozavă, mai aveam puţin şi făceam diabet de la atâtea dulcegării. Vrem să vă facem nişte poze pentru reclamă la cremurile de mâni, de faţă, de tot. Şi am zis: Bine!”, povestește victima.
Acum are 80 de ani, iar până la pensie a lucrat ca magazioneră, însă tot ce și-a dorit era să fie fotomodel. Se pare că individa care a acostat-o i-a spus că reprezintă o agenție de casting și i-a promis că o va face să ajungă la Paris, pe podium, acolo unde ar fi fost organizat un anume schimb de experiență pentru persoanele aflate la vârsta a treia. În repetate rânduri, tânăra care se ocupa de toată povestea i-a cerut bătrânei mai mulți bani pentru realizarea albumelor foto, a ședințelor de prezentare și cheltuielile de deplasare.
Întrebată dacă presupusa agenție i-a făcut mai multe fotografii, femeia a răspuns dezamăgită că da. Aceasta a crezut că indivizii se vor ține de promisiune și că o vor face vedetă, mai ales că studioul era amplasat în centrul Bucureștiului, deci prezenta credibilitate.
„Da, au făcut nişte fotografii, că sunt albumele. Dar ceea ce a promis că va face pentru reclamă nu au fost făcute. Cine şi-a închipuit că în plin centrul Bucureştiului există un studio plin de escroci?”, răspunde octogenara, destul de intrigată.
Când a văzut că totul este o minciună, femeia a decis să uite pe moment de visul parizian și să meargă la poliție. Ajunsă la secție, octogenara a povestit tot ce s-a întâmplat, mai ales că a fost mințită că va ajunge la Paris pentru diverse reclame publicitare.
„A zis că vom merge în schimb de experienţă: de la Paris vin în România, din România noi mergem acolo. Mi-am dorit să merg la Paris să prezint lucrurile din România. Care era problema? Eu eram încântată că am să văd Turnul Eiffel”, a explicat bătrâna în momentul în care a fost întrebată de reporteri dacă i s-a promis că va merge în Franța.
În acest context, ofiţerii serviciulului de investigare a infracţiunilor economice s-au ocupat de dosarul de cercetare și au pregătit un flagrant delict în curtea imobilului în care locuieşte victima. Asupra individei au găsit sume enorme de bani. Suspecta a stat 24 de ore sub arest, iar acum este cercetată în stare de libertate, însă riscă ani grei de închisoare. Poliţiştii au pus sub sechestru apartamentul celei bănuite de escrocherie, dar paguba poate fi recuperată abia la finalul procesului, când se va stabili cu exactitate câți bani trebuie să ofere femeia înapoi.
Într-un final, întrebată dacă și-ar mai dori să fie fotomodel, octogenara nu a stat pe gânduri să răspundă. Aceasta este sigură pe visele sale.
„Reporter: V-aţi mai dori să fiţi fotomodel pentru creme, la Paris?
Victimă: De ce să nu îmi doresc. Orice femeie îşi doreşte o chestie din asta”.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri