Fascinanta poveste a lui Iosif Sîrbu, primul campion olimpic al României. Moartea sa rămâne un adevărat mister

România a avut cândva adevărați oameni care au luptat cu tărie să ducă numele țării mai departe. Printre cei de care ne vom aminti mereu cu drag se află și sportivii. Astăzi este despre Iosif Sîrbu, nimeni altul decât fascinantul trăgător de tir, primul campion olimpic român în cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 1952 de la Helsinki la proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat. A avut o viață remarcabilă, ajungând să fie chiar și multiplu campion național și balcanic, însă finalul tragic pe care sportivul și l-a ales, rămâne și astăzi un adevărat mister.

O scurtă poveste a lui Iosif Sîrbu, campionul care s-a sinucis cu propria armă

Iosif Sîrbu s-a născut pe data de 21 septembrie 1925 la Şibot, în județul Hunedoara. În zilele noastre, localitatea se află pe teritoriul județului Alba-Iulia. Alături de familie, el a început să practice sportul vieții sale. Îndrumat de tatăl său, pe nume Dănilă Sîrbu, Iosif devenea tot mai pasionat de tir. Tatăl său era armurier la poligonul de tir al Academiei Naționale de Educație Fizică, potrivit https://www.cosr.ro, citat de Agerpres.

Succesul avea să vină de la o zi la alta. În anul 1946, Iosif s-a pregătit din greu și a câștigat titlul național de tir la arma liberă poziția în picioare. Legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, a reușit să strângă peste 50 de titluri de campion național, fiind deținătorul a numeroase recorduri naționale care au adus țării renume pe întreg mapamondul.

Puțin mai târziu, în anul 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, românul deținea maiestuos maximul de punctaje, respectiv 400 de puncte, realizat la nivel mondial de sportivul american Jackson, conform volumului „Campionii Secolului XX” (Editura Fundația Rompres, București, 2000).

La acea vreme, Poligonul Malmi avea să fie gazda generală pentru întrecerea olimpică la tir, poziția culcat. Sportivi de renume s-au prezentat la marea competiție. A fost prezent chiar și finlandezul Mantari și rusul Boris Andreev, doi campioni istorici ai acestui sport. Iosif a condus punctajul, iar mai târziu avea să facă o serie de declarații, după succesul de la Helsinki.

„Mi-am spus, în gând, să le arăt cine suntem că nu prea auziseră de noi‘”, povestea Iosif.

S-a ambiționat mult și a reușit nu mai puțin de 33 de focuri în centrul țintei, spre deosebire de 28 ale rusului Boris Andreev, realizând astfel un moment istoric, mai ales că toată asistența se aștepta ca rusul să plece acasă cu marele premiu. A reușit cele 400 de puncte atât de mult țintite. Pentru prima dată, imnul național al României se auzea la o ediție a Jocurilor Olimpice, iar România devenea cunoscută la capitolul „sport”. Pe când avea doar 27 de ani, Iosif Sârbu aducea primul aur olimpic obținut de un sportiv român. Succesul răsunător al lui Iosif Sârbu a umplut de bucurie pe tatăl său, care-i fusese primul antrenor din carieră, iar românii l-au aplaudat și apreciat pentru adevăratele sale merite.

„În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de cameră”

Efortul extrem de mare și des pe care l-a depus în antrenamente și pe perioada tuturor concursurilor naționale și internaționale a avut și un cost. Premiile sale au avut un preț mult prea scump: ochiul drept i-a fost foarte afectat. Medicii l-au anunțat că își va pierde vederea complet și l-au sfătuit să renunțe cât mai poate. A continuat și s-a antrenat, în ciuda problemelor sale de sănătate. În 1956, la Olimpiada de la Melbourne a ocupat locul 5 la 50 de metri pușcă poziția culcat, precum și locul 7 la 50 de metri pușcă la trei poziții. Puțin mai târziu, la jumătatea anului 1957 avea să cucerească Internaționalele României cu 1.776 puncte și competiția internațională organizată la Kiev. La Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 ocupă locul 12 la pușcă 50 de metri poziția culcat. În 1961 ocupă locul 4 la Campionatele Mondiale de la Cairo.

„În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de cameră. E o sonată pentru vioară solo. Totul e limpede și viguros. Și trăgătorul e singur. E doar cu sine însuși… Trâmbițele asurzitoare ale fotbalului au amuțit treptat, dincolo de zidurile adolescenței. În tir totul e grav și profund… Aici nu e teren de fotbal, ci o catedrală a sportului. Dacă vreți să intrați în ea, pășiți în vârful picioarelor, iar dacă aveți alte gânduri, dispăreți repede, că pe aici se mai răsucesc și urechi…”, povestea Iosif.

Pe lângă activitatea sa și mai ales concursurile la care a participat, Iosif a fost instructor și antrenor de tir în perioada 1949-1964. El făcea parte din echipa de antrenori al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. A activat și în cadrul catedrei de tir a Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport. În 1963 își încheie activitatea competițională cu un titlu național și anunță că se retrage, însă rămâne aproape de ceilalți sportivi.

A fost Maestru Emerit al Sportului și o adevărată figură emblematică a țării. Din păcate, nu a fost de ajuns ca să se simtă împlinit. Din motive neștiute nici măcar în acest moment, primul campion olimpic al țării a decis brusc să îți încheie socotelile cu viața. Pe data de 23 septembrie 1964, în poligonul de la Tunari, Iosif a cerut pistolul de calibru mare cu butoi. Cu puțin timp înaintea orelor prânzului, liniștea asurzitoare avea să se transforme într-un moment înfiorător: se încheia tragic viața primului sportiv român medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. Nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat cu adevărat în acel moment. Pe data de 26 septembrie 1964 a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Civil. La înmormântare au fost prezenți mulți dintre colegii săi din lumea sportului, antrenori, competitori, prieteni și rude. Cu toții au rămas uimiți de decizia luată de Iosif Sîrbu. Era prea târziu să îl mai întrebe cineva dacă are ceva pe suflet. Nu mai avea cine să răspundă…

În locul său natal, la Şibot, mărturie permanentă peste timp în fața generațiilor care vin din urmă, se află bustul primului campion olimpic al României – Iosif Sârbu, iar oamenii își aduc permanent aminte de el, însă și de finalul său tragic. Lasă însă o serie de amintiri legate de tăria de care a dat dovadă în toți anii și de faptul că niciodată nu s-a lăsat din drumul său spre succes.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor