Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3 – Monden
Home > Diverse > Evenimente > Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3

Reclamă

Evenimente

Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3

Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3
Nota: Acest material este un comunicat din partea postului de televiziune TVR3

Reclamă

Pe 31 decembrie, de la ora 22.00, TVR 3 transmite un festival unic al luminii, care marchează anul în care Timişoara devine Capitală Culturală Europeană. Jocuri de lumini spectaculoase, ritmuri date de cei mai talentaţi DJ de pe planetă – în Programul de Revelion de la TVR 3.

La Timişoara, primele secunde din 2023 sunt scăldate în feeria Festivalului Luminii. 2023 e anul în care Timişoara, oraş al României, devine Capitală Culturală Europeană, iar primele momente ale acestui an le trăiţi în direct la TVR 3, într-o atmosferă cu totul specială.

Reclamă

Întregul an al Capitalei Culturale Europene se desfăşoară sub sloganul „Luminează oraşul prin tine!”, iar din primele din clipe din 2023, oamenii luminează oraşul printr-un eveniment unic: Festivalul Luminii.

În premieră, „Festivalul luminii” aduce un spectacol imersiv de lumini la Timișoara

Zona centrală a orașului va fi pusă într-o lumină spectaculoasă prin intermediul unor instalații artistice new media, proiecții și video-mapping pe Palatul Baroc. Alte elemente interactive vor putea fi experimentate de cei prezenţi în oraş pe traseul ce duce de la Bastionul Maria Theresia spre Piața Unirii, Muzeul Național de Artă.

De altfel, Bastionul Maria Theresia devine atracția principală chiar în noaptea dintre ani. Cele mai neaşteptate jocuri de artificii și spectacole de lumini se vor vedea la Timișoara pentru prima dată, iar telespectatorii le vor putea urmări în direct la TVR 3. Şi tot la TVR 3, în noaptea cea mai lungă a anului, urmărim un show senzațional al olandezilor Directed Shows, cei care au pregătit momente inedite şi la festivalurile internaționale Untold și Neversea.

În programul de Revelion al TVR 3, iubitorii de muzică techno vor avea ocazia să danseze pe ritmurile artistului spaniol Danny Avila. Clasat pe locul 36 în „Top 100” DJ Mag, Avila este recunoscut ca fiind unul din cei mai talentați DJ producers de pe planetă. A colaborat cu zeci de artiști internaţionali, printre care Machine Gun Kelly, The Vamps și Tiesto. Tot la TVR 3 ne bucrăm şi de show-ul Alex Super Beats.

Ne delectăm şi cu momente de arhivă la TVR 3, în „Revelionul Revelioanelor”

Transmisiunea directă de la Timişoara este precedată şi urmată, la TVR 3, de o ediţie specială, în două părţi, „Din arhiva TVR”. Gongul pentru „Revelionul Revelioanelor” se bate la ora 19.00, cu cele mai bune selecţiuni din arhiva Revelioanelor TVR. Vom revedea scheciuri cu actori din generaţia de aur, iar invitaţi în platou ai realizatoarei Irninis Miricioiu şi ai solistului de operă Oliver Popa sunt artişti precum Marcel Pavel, Vunk, Ozana Barabancea, Krypton, Taboo Boys, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Dida Drăgan, Toma Caragiu & Comp.

Telespectatorii au ocazia să-i revadă pe Toma Caragiu, în schiţa „Administratorul de bloc”, sau pe Octavian Cotescu, alături de Radu Beligan, cu dialogul „În şanţ”, pe Ştefan Bănică, în „Trece timpul ca nebunul”. Nu lipsesc cuplurile Stela – Arşinel în „Travesti”, Marin Moraru şi Marian Hudac în scheciul „La doctor”, Ştefan Tapalagă şi Virgil Ogăşanu în „Cu o singură fisă”, Carmen Stănescu şi Jean Constantin în „Cititorul de contor”, dar nici Jean Constantin, cu celebrul „Tango mizer”, Tamara Buciuceanu în „Nu fac politică!” şi mulţi alţii.

Partea a doua a ediţiei speciale „Din arhiva TVR”, la ora 1.00 ne găseşte „Visând la cârciumioară”, alături de nume mari ale folclorului românesc: Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, Irina Loghin, Constantin Enceanu, Laura Lavric, Daniela Condurache, Petrică Mâţu Stoian, Ovidiu Homorodean, Saveta Bogdan, Cristian Pomohaci, Dumitru Dobrican, Aurel Tămaş, Leontin Ciucur, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, Nelu Ploieşteanu, Panseluţa Feraru, Silviu Biriş şi taraful Cleante etc.

De la 3 dimineaţa, continuăm la TVR 3 cu Cântece de petrecere, într-o selecţie pregătită de TVR Cluj, iar la ora 4.00, TVR Craiova ne propune cele mai frumoase romanţe din Festivalul „Crizantema de aur”.

Citeste si




  • Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3
  • Festivalul Luminii de la Timişoara – de Revelion, în direct la TVR 3
Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate