Reclamă
Prințul Charles și Camilla sunt căsătoriți de mai bine de 15 ani și par că se înțeleg destul de bine, mai ales în ultima perioadă de când petrec foarte mult timp împreună. Deși toată lumea îi cunoaște pe copiii lui Charles din căsătoria cu prințesa Diana, nimeni nu știe nimic despre copiii Camillei din celelalte relații.
Deși femeia este mereu în centru atenției, niciodată nu aduce în discuție subiecte legate de copiii săi. Dar acest lucru se va putea schimba pe viitor, deoarece fiica sa va putea primi la un moment dat același titlu pe care soția prințului William îl deține deja.
Reclamă
Laura Lopes s-a născut pe 1 ianuarie 1978 și este singura fiică a Camillei din prima căsătorie cu Andrew Parker Bowles. Aceasta s-a căsătorit în 2006 cu fostul model Harry Lopes și au împreună 3 copii minunați. În anul 2008, cei doi au surprins pe toată lumea când au anunțat că primul lor copil a venit pe lume. La aproximativ un an de la prima naștere, cei doi părinți și-au mărit familia, primindu-i cu brațele deschise pe gemenii Gus și Louis.
Motivul pentru care copiii Camillei nu ar fi prezenți deloc în lumina reflectoarelor ar fi neînțelegerile dintre Laura și prințul William. Cei doi nu se suportă unul pe celălalt, deoarece consideră că din vina părinților lor s-au destrămat două familii.
În cartea „Harry și William” redactată de corespondentul regal Katie Nicholl sunt descrise episoade în care William și Laura se certau foarte tare. William dădea vina pe Camilla pentru toată suferința pe care mama sa ar fi trebuit să o suporte, iar Laura se enerva destul de tare la auzul acestor reproșuri. Aceasta îi reproșa prințului că tatăl lui este cel care i-a stricat ei viața.
Nu este un secret faptul că după divorțul dintre tatăl său și prințesa Diana lui William i-au trebuit mulți ani pentru a o putea accepta pe Camilla în viața sa. Prin ceva asemănător a fost nevoită să treacă și Laura, care nu dorea ca în familia sa să existe vreun membru regal.
În carte este prezentat un episod în care prințul Charles ar fi sunat-o pe Camilla pentru a vorbi cu ea, iar Laura ar fi fost cea care ar fi răspuns la apel. În momentul în care a auzit cine încearcă să vorbească cu mama sa, aceasta i-ar fi zis bărbatului să înceteze să îi mai caute mama și să îi lase familia în pace. Fetei nu îi păsa câtuși de puțin de rangul pe care prințul de Wales îl avea, ci îi dorea doar o reîmpăcare între mama sa și tatăl său natural.
La căsătoria cu prințul moștenitor, Camilla a obținut titlul de Ducesă, însă copiii săi nu au primit niciun titlu regal. Fiul ei din altă căsnicie, Tom, a explicat că deși mama lor face parte din Familia Regală, ei nu au nicio treabă cu responsabilitățile regale, ci sunt doar niște oameni simpli ca toți ceilalți.
Cei de la publicația de știri The Express au declarat că acest lucru s-ar putea schimba în curând după ce prințul Charles va urca pe tron, iar Camilla va deveni prințesă consoartă. Atunci bărbatul va putea să le acorde titluri regale copiilor să vitregi, Laura primind titlul de contesă sau chiar ducesă, la fel ca soțiile lui William și Harry.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa