Reclamă
Filarmonicile din Sibiu şi Braşov au anunțat că vor să ajute artiștii ucraineni greu încercați în această perioadă. Prin urmare, oferă cazare şi colaborare celor care au nevoie și le solicită sprijinul. Solidaritatea acestora este menită să ușureze viața oamenilor aflați în dificultate din cauza războiului.
În comunicatul de presă, potrivit cu Agerpres, instituțiile consideră că evenimentele care au loc de cealaltă parte a Nistrului sunt inacceptabile. Condamnă violența și fac apel la umanitate și rațiune. Criza umanitară declanșată de către conflictul ruso-ucrainean este inacceptabilă în vremurile moderne în care trăim.
Reclamă
De asemenea, cei care pot fi capabili să ofere ajutor sunt invitați să o facă. Ține de responsabilitatea și datoria noastră să oferim sprijin semenilor noștri atât de mult afectați. Prin urmare, cele două instituții au decis să ușureze pe cât posibil chinul la care sunt supuși.
„De aceea, Filarmonicile din Braşov şi Sibiu îşi anunţă sprijinul concret artiştilor din Ucraina. Avem posibilitatea de a oferi cazare şi beneficii materiale pentru muzicienii din orchestrele profesioniste care doresc să colaboreze temporar cu orchestrele simfonice din Braşov şi Sibiu. (…) Vă aşteptăm alături de noi, pentru că vorbim aceeaşi limbă universală: muzica”.Se precizează în comunicatul trimis către Agerpres. Mesajul se află pe site-ul Filarmonicii din Sibiu, atât î română, cât și în ucraineană.
Reprezentații instituțiilor le recomandă și îi încurajează pe ucraineni să-i contacteze pentru a le cere ajutorul. Au pus la dispoziția lor mai multe căi de comunicare. De la numere de telefon până la adrese de email.
Căi de contact ale Filarmonicilor din Sibiu şi Braşov
secretar.muzical@filarmonicasibiu.ro, telefon: (+40)735 566 490, Braşov: e-mail: office@filarmonicabrasov.ro, telefon: (+40)268 473 058.
Cele două instituții nu fac un gest singular. Astfel de oferte au fost făcute și de către Opera din Iași. Conflictul militar se desfășoară pe teritoriul Ucrainei, până în prezent au fost identificate destul de multe victime și din rândul civililor. OSCE a anunțat că urmează o anchetă a victimelor făcute de ruși în Ucraina. Un raport va fi făcut în aproximativ 3 săptămâni.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa