Home > Cultură > Istorie > Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor

Reclamă

Filosofia lui Mircea Vulcănescu. Despre specificul românesc și teoria ispitelor

11 februarie 2022, 22:30

Reclamă

Reclamă

Mircea Vulcănescu (1904 – 1952) a fost unul dintre intelectualii români a căror gândire rămâne din multe puncte de vedere relevantă și astăzi. Remarcabil este faptul că în numai 43 de ani de existență a oferit totul. Nu pot spune că am capacitatea necesară dezbaterii asupra filosofiei lui Mircea Vulcănescu la un nivel academic, dar mă voi strădui să cuprind câteva aspecte importante.

Temele și conceptele filosofice ale lui Mircea Vulcănescu:

dimensiunea filosofică a existenței;
posibilitatea filosofiei creștine în „Posibilitățile filosofiei creștine”;
importanța experienței în cunoaștere, ceea ce am numi în termeni filosofici cunoaștere empirică. Mircea Vulcănescu pornind de la teza lui Bacon, care propunea o înțelegere a experienței ca trăire;
folosește termenul de „generație” și „spiritul timpului” (tânăra generație prin care face referire la generația anilor 1930). Semnificația fiind de:

„o generaţie este o grupare socială bio-psiho-istorică, în care predomină oamenii de aceeaşi vârstă, care se manifestă simultan, spontan, cu conştiinţa solidarităţii lor de vîrstă. Manifestările acestei grupări sunt condiţionate de faptul că membrii componenţi au participat la un anumit eveniment istoric, a cărui influenţă au suferit-o în perioada lor de formaţie intelectuală – fapt care face să predomine, în manifestările lor, preocupări de aceeaşi natură, precum şi o asemănare de material şi de maeştri. Această predominare mai poate fi condiţionată şi de felul în care tineretul participă la activitatea colectivităţii şi de încadrarea sau neîncadrarea lui în ierarhia socială existentă”. Mircea Vulcănescu, Opere, I. Pentru o nouă spiritualitate filosofică Către ființa spiritualității românești, Academia Română, Editura Fundației Naționale pentru Stiință si Artă, București, 2005, XLIX, citat preluat de pe foaienationala.ro.

Reclamă

a meditat asupra conceptelor grecești de logos și eros;
a fost interesat de perspectiva fenomenologică asupra dimensiunii existenței;
a acordat atenție și aspectelor ce țin de cunoașterea de sine, dezbătând asupra conceptului în funcție de identitate și alteritate.

Mircea Vulcănescu despre spiritualitatea românească

O caracteristică a modului de investigație filosofică specifică lui Mircea Vulcănescu este contrastul. O trăsătură pe care, așa cum amintește Roberto Merlo în („Ispita” lui Mircea Vulcănescu sau căutarea de sine între identitate și alteritate), V. Vetişanu îl justifica printr-un „puternic sentiment al căutării”. De asemenea, incoerența și contrazicerile mai mult sau mai puțin prezente în opera lui, se datorează lipsei de timp. În câțiva ani a reușit să ne lase destul de multe opere importante.

Privitor la specificul național al unei filosofii, trebuie să avem în vedere ideea de națiune. Cu excepția filosofiei grecești antice este destul de greu de spus că există filosofii naționale. Impropriu spus că ar exista o filosofie greacă antică cu specific național, pe atunci nu exista conceptul de națiune. Conceptul națiunii este vechi de cel mult două secole. Puteți citi aici despre identitatea națională. Conceptul de națiune este explicat aici.

Mircea Vulcănescu era cel mai dedicat dintre ei. Filosoful credea că este foarte important ca noua generație să „exprime în forme universale sufletul românesc”. În prima sa etapă de creație și de cercetare filosofică a fost preocupat de ontologia generală. Voia să creeze un nou sistem filosofic denumit existentism. Ca încercare de filosofie națională, dezbate asupra conceptului de ființă asimilat în vocabularul românesc. Subiectul a ceea ce ar putea fi o ontologie regională, începe să îl preocupe din anul 1937.

Viziunea sa asupra dimensiunii românești a ființei este cuprinsă în lucrarea Dimensiunea românească a existenţei (1943). În cadrul căreia privește filosofia prin filtrul tipologiei culturilor. Regăsim mai multe cugetări de ontologie și în Existenţa concretă în metafizica românească (publicată postum). Schema filosofică a prezentării specificului românesc are în vedere structura simbolurilor și a configurației limbii, prin care ajunge la esența modelului ontologic românesc. Folosește o manieră fenomenologică, în care face distincția dintre:

ființa ființei (prin care înțelege existența cantitativă – ca întreg și parte deopotrivă). Gândită ca întreg prin intermediul ei ne raportăm la spațiu și timp (termenii românești de loc și de vreme). Preluând viziunea kantiană, le consideră filtre prin intermediul cărora poate fi percepută lumea. În sensul de parte, face referire la ceva ce am asimilat drept conceptul heideggerian de Dasein sau cu calea de manifestare concretă a ființei. Mircea Vulcănescu îl numește ins, iar ființa ființei devine exstența concretă a insului.
firea ființei – existența calitativă, prin care se face diferența dintre felul și faptul de a fi. Firea reprezintă o caracteristică a Insului. Firea ființei se referă la caracterul calitativ al existenței. Tot ea face diferența dintre felul de a fi (o însușire) și faptul de a fi (existența ontologică, de fapt). Insul are și însușirile de: chip (cheia sa de însușiri), rost (toate posibilitățile lui) și soartă (toate întâmplările prin care trece).

Mircea Vulcănescu și-a propus să facă o investigație amănunțită asupra etosului românesc. Încerca să traseze liniile fizionomice ale mentalității românești. O direcție de studiu abordată deja în spațiul autohton de atunci. Exista o polemică extinsă asupra culturii occidentale, care invadase specificul național. De altfel, antropologii, etnologii și sociologii români deja erau preocupați de identitatea națională. Acordau atenție unor aspecte precum exotismul (specificitatea culturilor considerate mici/marginale) și alteritatea.

Demersul său este mult mai profund, nu căuta doar expresia specificului românesc. Era interesat de chiar „axa de orientare a spiritului românesc în existenţă”, ba chiar, „raţiunea prin care ne justificăm dreptul de a fi români în faţa spiritului pur”. Mircea Vulcănescu în Dimensiunea românească a existenţei, citat de Mona Manuela, în op. cit. (vezi mai jos).

Ceea ce voia să facă consta în identificarea unei mentalități românești prin intermediul limbii. Un demers care nu mai fusese făcut de niciun alt gânditor român. Este o propunere de cercetare relevantă și în ziua de astăzi. Mentalitatea poate fi determinată prin sistemul de credințe și comportamente. Este posibil de făcut și prin intermediul limbii (rezultat al unor bagaje informaționale). Spiritualitatea unui popor poate fi urmărită prin modul în care folosește verbul „a fi”. O direcție propusă și folosită și de Heidegger. Un demers care nu a putut fi dus până la final de Mircea Vulcănescu. În schimb a fost preluat de Constantin Noica, transformându-l într-un proiect personal, Sentimentul românesc al ființei.

Modalitatea empirică – și experimentul mental

Modalitatea empirică este cea mai veche formă de investigare a lumii. Mai există și o posibilitate mentală de a o face. Un experiment poate să nu se producă la nivel empiric, poartă denumirea de Tankeexperiment¹. O modalitate de investigație folosită de vechii greci precum Zenon și Platon, căpătndu-și denumirea la începutul secolului al XIX -lea. Experimentul mental (sau de gândire) reprezintă orice:

„act de imaginaţie sau de reflecţie care constă în conceperea unor situaţii particulare cărora li se asociază idei, presupuneri sau aşteptări legate de un anumit rezultat”. Ernst Mach citat de Mona Manuela în Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. VIII, Editura Academiei Române, 2012, p. 242.

Un experiment mental este un exercițiu imaginar care pornește de la o anumită ipoteză. Dezvoltarea sa urmează schema cauză – efect. Ipoteticul, în cazul lui Mircea Vulcănescu, oferă o dimensiune originară a existenței. Potrivit lui, prezumtivul românesc adaugă înțelesului ființei sfera posibilității . Cu alte cuvinte nu ne referim la ființă la ceea ce este real, ci și la ceea ce ar putea fi: eventualitate.²

Specificul românesc

Mircea Vulcănescu, așa cum reiese mai sus, era preocupat de problema caracterului specific al filsofiei românești. Prin conceptul de „ispită” face referire la tipologiile de filosofi. Astfel, în funcție de preocuparea lor investigatorie, pot fi: filosofi politici, profesor de filosofie și „filosoful pur și simplu”³.

Prin ispită face referire la starea pe care o poate avea un „ins” și la influența acesteia asupra neamului. Astfel, legate de ea sunt și duhul, ethos-ul, sufletul sau fiinţa colectivă. Este o stare care se extinde sau caracterizează o colectivitate și un individ. Se referă la nehotărârea omului / oamenilor puși în fața mai multor opțiuni. Prin ispite, Mircea Vulcănescu, face referire la niște provocări sau tentații.

Teoria ispitelor Mircea Vulcănescu trasează profilul „omului românesc”. Despre specificitatea românească scrie pe larg în Omul românesc și Ispita dacică. În viziunea lui exista un „Dumnezeu” anume al românilor. O anumită legătură specifică a omului cu divinitatea. Ceea ce voia să spună era că românul are o anumită viziune asupra lui Dumnezeu.

„Dar ideea românului despre Dumnezeu este, filozofeşte, plină de surprize. Dumnezeul românului nu este o fiinţă abstractă, o esenţă imaterială a lumii, o putere impersoanală care stă sub fenomene. Dumnezeul românului apare ca o fiinţă, o fiinţă reală, particulară, un ins (…) Pentru român Dumnezeu poate lipsi uneori din lume ca fiinţa particulară, ca ins şi lumea poate fi „uitată de Dumnezeu” ori „căzută de la faţa lui”. Mircea Vulcănescu în Dimensiunea românească a existenței, citat de Avram Andrei pe historia.ro

Apariția unei filosofii specifice, a putut fi posibilă datorită unor motive românești. Lucru posibil și datorită existenței unui canal prin care a putut fi transmise ideile filosofice. Dar și datorită existenței unor probleme filsofice românești. Factorul dacic pe care îl amintește este o temă exploatată în spațiul românesc de atunci. Este cunoscut faptul că a fost un „ucenic” al intelectualilor V. Pârvan, D. Gusti și Nae Ionescu. Autohtonimsul era cercetat la scală mare, inclusiv Lucian Blaga făcea cercetări în această privință.

Ispitele erau pentru el caracteristici marginale ale ființei omenești. Nu aveau un caracter dominant, dar, prin intermediul lor, omul era capabil să devină mai mult decât este. Datorită lor poți fi capabil să înțelegi că originile tale depășesc contextul existențial comun.

„nu sunt caractere dominante, pentru că nu se manifestă ca existenţe depline, ci numai ca veleităţi, ca tendinţe de a te depăşi şi de a ieşi din tine pentru a te întregi prin adaosul unei realităţi din afară, care te subjugă şi în care recunoşti parcă o identitate formativă primordială”. Mircea Vulcănescu în Ispita dacică, citat de Roberto Merlo în op. cit., p. 38.

Importanța acestor trăsături nu este diminuată de caracterul lor secundar. Rămân inerente ființei umane. Așadar definirea ființei românești cuprinde determinarea naturii, în care există acțiuni de ordin metafizic de diferite intensități. Potrivit lui exista o arhitectură a ispitelor, care determinau specificul național (matricea românească). O teorie ce se aseamănă cu cea a lui Lucian Blaga denumită „teoria influențelor”.

„suflet se caracterizează printr-o serie de veleităţi de a fi în anumite feluri, printr-o serie de tentaţiuni, printr-o serie de reprezentări divergente despre sine, printr-o serie de sentimente de lipsă de actualitate, care s-ar simţi întregite prin alunecarea în direcţia felului de a fi al anumitor altor popoare, pe care cu un cuvânt am încercat să le caracterizez sub numele de ispite”. Mircea Vulcănescu în Ispita dacică, citat de Roberto Merlo în op. cit., p. 38.

Pânza aceasta formându-se pe baza mai multor criterii. Istoria, moștenirea genetică – stratul fundamental (traco-latin), influențele, geopolitică etc.. Potrivit lui amplasarea geografică a României, la răspântia dintre imperii, i-a marcat evoluția. Astfel, ispitele României, potrivit lui sunt: autohtone, romane, bizantine, slave, franceze, germane, ebraice etc.. Mai multe dintre sferele culturale specifice naționalităților enumerate au influențat dezvoltarea spiritului românesc.

Omul din spatele filosofului

Statutul public al lui Mircea Vulcănescu este unul foarte complex. Numărându-se printre cei care ar fi avut un anume rol în ce privește politica antonesciană. Contribuțiile sale filosofice au putut fi valorificate în ciuda apropierii noastre de imaginea construită până în 1989. Este considerat un reprezentant de frunte al „tinerei generații”. Un redutabil filosof al culturii preocupat de specificul românesc, și important membru al Școlii Gustiene.

Mircea Vulcănescu a făcut parte din gruparea Criterion („Asociaţia de arte, litere şi filosofie”) a așa-numitei generații noi. Asociația a funcționat în perioada 1932-1934, i se alăturaseră nume ca Eliade, Noica și Cioran. Gruparea se caracteriza prin dorința de afirmare culturală, ca emblemă a unității naționale românești. Promovau cultivarea valorilor fundamentate național (sau etnic) cu scopul de a se afirma la nivel universal.

Reperele figurii sale le regăsim în mare măsură în filiera exilului. Este amintit în jurnalele, eseurile și scrisorile unor intelectuali precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Virgil Ierunca, Andre Sima și Horia Stamatu. După anii 1970 începe să fie amintit în studiile academice de specialitate ca important membru al organizației Criterion. La începutul anilor 1980 îi sunt publicate textele critice. După 1989 întâlnim figura lui Mircea Vulcănescu menționată de Biserica Ortodoxă ca un martir.

A fost unul dintre gânditorii care au avut de suferit de pe urma directivelor N.K.V.D-ului (1946). În care se cerea distrugerea culturală a țărilor aflate sub ocupație sovietică. Tot în cadrul acestei directive se interzicea învățarea limbilor clasice. Filosofii Mircea Vulcănescu și Constantin Noica, a căror preocupare principală era dezbaterea asupra conceptelor filsofice grecești, erau mai mult decât incomozi.

Alături de același Constantin Noica îi oferă sprijin lui Nae Ionescu (despre care am scris aici). Ne va da câteva indicii importante legate de disputa dintre profesorul de filosofie și profesorul Rădulescu-Motru. Vedea în orientarea lui Nae Ionescu spre „originea misticii indiene” specificitatea generației mai tinere.

Îi putem reconstitui o imagine publică, dar, comparativ cu restul generației sale, rămâne în umbră. Fapt explicabil prin apropierea lui de Mișcarea Legionară.³‘ A cărui imagine de gânditor de extremă dreapta a fost în mare parte construită pe baza unei scrisori de-a lui Eugen Ionescu³‘‘. Mult timp a fost considerat un criminal de război.

Toate astea nefiind numite în procesul în urma căruia a fost condamnat. Acuzațiile aduse în acel proces se referă la legăturile economice cu Germania sau războiul intentat URSS-ului și Națiunilor Unite. Acuzații ce puteau fi aduse oricărui alt prizonier de război. Nu a fost amintită nicio atitudine discriminatorie bazată pe vreun criteriu rasial.

Note de subsol

¹ Manuela, Mona, „Ce-ar fi dacă?” mitologia ca „teorie de fond” pentru experimentul de gândire în Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. VIII, Editura Academiei Române, 2012;
² Mona Manuela în op. cit., p. 240;
³Roberto Merlo, „Ispita” lui Mircea Vulcănescu sau căutarea de sine între identitate și alteritate în op. cit., pp. 36-37;
³‘Ionuț Butoi, Canonizare, demitizare și realism științific. Studii despre Mircea Vulcănescu, Eikon, București, 2017, p. 236;
³‘‘Ionuț Butoi în op. cit., p. 237;

Surse:

Historia
Popescu, N., Filosofia lui Mircea Vulcănescu și spiritualitatea lumii românești, foaienationala.ro;
Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. III, Editura Academiei Române, 2012;
Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. VIII, Editura Academiei Române, 2012;
acad. Surdu, Alexandru, Specificul naţional al filosofiei. Mircea Vulcănescu despre filosofia românească pe art-emis.ro;
Vasiliu-Scraba, Isabela, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi…, Star TIPP, Slobozia, 2000;
Wikipedia.