Reclamă
Flick şi Denisa au decis să își unească sufletele în mare secret, în Creta. După fericitul eveniment, tinerii și nașul lor, Daniel Buzdugan, au postat pe rețelele de socializare imagini cu mirii care au ales simplitatea pentru cea mai importantă zi din viața lor. Ziarele au scris despre acest eveniment, iar acum au apărut imagini și de la nuntă.
Tinerii și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Secretoși din fire, nici de data aceasta nu s-au știut foarte multe detalii despre fericitul eveniment. Pentru că suntem cu toții foarte curioși, am căutat cu interes imagini de senzație de la cununia religioasă și petrecerea care a urmat. Evenimentul a avut loc într-un oraș de suflet, acolo unde a crescut Denisa, Oradea.
Reclamă
Flick şi Denisa au ales să facă o petrecere luxoasă, la un restaurant de 5 stele. Nu au existat mese tradiționale, tinerii preferând să lase mai mult loc pentru dans și distracție. Mesele mai înalte și mult mai moderne au fost decorate cu diverse imagini cu cei doi miri.
Emoțiile au fost prezente pe parcursul întregii zile. Dacă toată lumea se aștepta ca frumoasa Denisa să aibă cele mai mari emoții, nici Flick nu a fost mai prejos. Pentru biserică cei doi tineri au ales tradiția, mireasa fiind condusă la altar de tatăl ei. Scena emoționantă a fost încadrată într-un basm perfect, Denisa pășind până la altar pe un covor roșu.
Nuntă de basm și multe emoții pentru Flick şi Denisa
Mireasa a ales două ținute pentru marele eveniment, ambele rochii fiind tip prințesă. Valsul mirilor a fost un alt moment încărcat de emoție pentru cei doi tineri, care au dat startul distracției. Loredana Groza, invitat special, a făcut un super show, îndemnând toți invitații la dans.
Flick, romantic din fire, a dorit ca seara să fie așa cum și-a dorit Denisa. Ba mai mult, surprizele pentru mireasă au continuat și după petrecere. Când a ajuns acasă, frumoasa Denisa a găsit baloane roșii și mulți trandafiri. Se pare că tânăra l-a fermecat pe Domnul Rimă, acesta postând diverse poezii pentru ea și făcând foarte des gesturi de romantism.
Și ți-am promis la marea albastrăCă o să fiu al tău mereu.Și am dus ieri povestea noastrăSă ne-o sfințească Dumnezeu!Denisa Hodișan
Posted by Flick Domnul Rimă on Monday, 12 October 2020
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r