Reclamă
Flora Năstase, supranumită „Regina Blănurilor”, a dezvăluit detalii neașteptate despre momentele în care Adriana Bahmuțeanu s-a refugiat la ea în timpul despărțirilor de Silviu Prigoană.
În perioada în care jurnalista era separată de regretatul afacerist, Bahmuțeanu a locuit timp de două săptămâni în mansarda casei Florei Năstase, ascunzându-și mașina în curtea acesteia pentru ca Prigoană să nu afle unde se află.
Reclamă
„A locuit și la mine o perioadă. Cred că au fost vreo două săptămâni. Silviu a rămas marcat de mine, el mă suna mă întreba dacă știu de ea (n.r. – de Adriana), iar eu, evident, am mințit.
După vreo două săptămâni, Silviu tot dând târcoale să o găsească, a văzut mașina ei, care era băgată în garaj la mine, dar totuși a reușit să o vadă”, a declarat Flora Năstase.
Relația dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană a fost una tumultuoasă, marcată de cinci căsătorii și tot atâtea divorțuri. Flora Năstase a subliniat adesea cât de mult își iubea Bahmuțeanu fostul soț și sacrificiile pe care le făcea pentru a menține relația.
„A fost tot timpul tumultuoasă (n.r.: relația dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană), din prima clipă s-au certat și s-au împăcat.
Poate că împăcările erau minunate, poate că de asta se întâmpla așa, dar o relație tumultuoasă, din toate punctele de vedere. Ceea ce pot eu să spun este că Adriana l-a iubit foarte mult pe Silviu Prigoană. Foarte mult. Adriana a renunțat la tot pentru Silviu”.
Flora Năstase a oferit un alt unghi asupra dinamicii cuplului, explicând cum Bahmuțeanu se străduia să îndeplinească așteptările lui Prigoană, care își dorea o femeie de casă, deși ea avea o carieră solicitantă.
„Îi explicam că nici ea nu poate să se poarte cum își dorește el. El a vrut o femeie calmă, liniștită, o femeie de casă, care să stea acasă să-l aștepte când vine, să aibă grijă de copii, asta își dorea el.
Ea era o femeie de carieră, dar a făcut și acest efort, a stat și acasă”, a adăugat Flora Năstase.
Creatoarea de modă a fost martoră la numeroasele telefoane pe care Prigoană i le dădea Adrianei în timpul despărțirilor lor, și credea că, în cele din urmă, cei doi se vor împăca.
„Zeci de telefoane (n.r.: în perioada în care Adriana Bahmuțeanu stătea acasă la Flora Năstase). Uneori răspundea, uneori nu. Și ei îi era dor de el. Așa e dragostea la început, să se chinuie unul pe altul fără sens, pentru că în final eu știam că ei se vor împăca”.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r