Florence Nightingale. Viața, ca o lampă aprinsă în întuneric

Dintotdeauna s-au născut oameni care și-au trăit viața lăsându-se conduși de o pasiune, de un țel, sacrificând familia sau propriile plăceri. Acești oameni sunt cei care au schimbat lumea, iar unul dintre ei este cea care a rămas în istorie drept „femeia cu lampa”, Florence Nightingale, veritabil pionier al serviciului sanitar din zilele noastre. Florence nu a fost numai prima dintre infirmierii moderni, a pus bazele statisticii medicale și, datorită abnegației și pasiunii a transformat radical toate spitalele secolului al XIX-lea în instituții cu dotări corespunzătoare, cu personal specializat pe domenii. De un altruism unic, Nightingale și-a dedicat trecerea pe acest pământ oamenilor bolnavi.

Viața, ca o lampă aprinsă în întuneric

Născută într-o familie britanică bogată, cu o poziție foarte bună în societatea acelor ani, Florence a fost fiica lui William și a lui Fanny Nightingale, doi soți cu multe proprietăți imobiliare, pasionați de călătorii. La Florența, într-o zi de 12 mai, în anul 1820, familia se îmbogățește cu o fiică, viitoarea femeie cu lampa. Părinți de fete, au făcut tot posibilul ca educația celor două copile să le pregătească pentru a deveni doamne în societatea burgheză britanică. Parthenope, sora mai mare a Florencei, era o fire artistică, interesată de desen, de tainele broderiei și de arta culinară, în timp ce Florence își petrecea copilăria citind în latină, distrându-se cu matematica și studiind filosofia. În anii aceștia Florence manifestă anumite probleme de ordin emoțional, puse de apropiați pe seama firilor complet diferite ale mamei și tatălui ei. În jurnalele copilei, descoperite mult mai târziu, întâlnim încă din vremea adolescenței pornirea aceasta de a ajuta semenii, pornire ce a declanșat stări din ce în ce mai puternice, ajungând să simtă că nu poate trăi dacă nu face ceva pentru oameni. Mama ei, hotărâtă să o mărite și căutând pentru aceasta o partidă bună, se simte complet neajutorată.

În jurnalul ei din tinerețe scria la 17 februarie 1837: ,,Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui”. Oamenii din jurul ei se îngrijorează și doar faptul că nu avea probleme medicale de ordin psihic și că nici nu era un om extrem de religios a salvat-o de acuzația de misticism.

În anul 1839 cele două surori Nightingale pleacă la Londra, sunt prezentate la Curtea Regală și rămân acolo pentru întreaga perioadă a vacanței, fără să bănuiască faptul că mama lor lucrează de fapt intens pentru a le mărita.

Pentru că în perioada victoriană a fi infirmieră îți aducea desconsiderarea, poate chiar disprețul clasei burgheze, pentru că spitalul nu era nicidecum un mediu în care să se dezvolte o doamnă de societate, vestea lui Florence, aceea că vrea să devină infirmieră, a picat ca un trăsnet, părinții dezaprobând drastic hotărârea ei. Florence devine depresivă, simte și spune că nu mai vrea, nu mai poate trăi și, în secret, se documentează în ceea ce privește activitatea spitalelor din Anglia, starea lor sanitară, tratamentul disponibil, concepe chiar, în teorie, un sistem de tratament medical revoluționar.

În 1847 îi cunoaște pe secretarul de stat al Angliei, Sidney Herbert și pe soția acestuia, Liz, la Roma. Le expune planul ei acestora apoi, după împlinirea vârstei de treizeci și unu de ani, pleacă în Germania pentru a urma cursuri de specialitate, în ciuda oponenței familiale.

Se întoarce în regat și Liz Herbert o susține pentru a fi numită director al spitalului pentru femei din Harley Street. Charles Dickens scria că Florence ,,a transformat instituția într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele pentru solicitarea ajutorului.„

Crimeea. O femeie salvează o armată

A fost nevoie de un război pentru ca Nightingale să intre în legendă și acel război a venit în Crimeea, în 1854. Soldații englezi răniți în acel conflict erau tratați în condiții înfiorătoare, iar aceste aspecte au fost descrise de primul reporter de război din istorie, William Russell: îngrijirea medicală de specialitate lipsea cu desăvârșire, de asemenea igiena. Ca să răspundă presiunii mediatice nemaiîntâlnite până atunci, guvernul britanic a hotărât trimiterea lui Florence Nightingale pentru a gestiona problemele. Aceasta, însoțită de treizeci și opt dintre cele mai bune infirmiere școlite de ea, ajunge la spitalul de campanie pe 21 octombrie 1854, dată la care bazele britanice se găseau la Scutari, la aproximativ 545 km de Crimeea. Ce găsesc acolo le sperie: soldații răniți grav, îngrijiți superficial de personalul medical complet demoralizat, demotivat și slab pregătit. Mai mult decât atât era o adevărată penurie de medicamente, igiena părea un moft, iar infecțiile în masă cauzate de acest moft erau extrem de răspândite, multe dintre decese având drept cauză aceste infecții. Mâncarea pacienților se prepara în spații insalubre, iar doctorii britanici nu acordau atenție și nici importanță activității infirmierelor.

Cu curățenia încep treaba Florence și colegele ei, dezinfectează spitalul și echipamentul, apoi sistematizează îngrijirea pacienților. Paradoxal, rata mortalității nu scade, începe chiar să crească, devenind rapid cea mai mare dintre spitalele zonei. Mor pe timpul acelei ierni 4077 de soldați, majoritatea din cauza tifosului, holerei sau dizenteriei, nu din cauza rănilor. În spital condițiile erau mizerabile și din cauza unei suprapopulări ce nu putea fi reglată, ventilația era de asemenea foarte proastă. Florence Nightingale solicită prezența unei comisii sanitare a guvernului britanic, aceasta sosește, constată și reglează aceste aspecte. După aceste eforturi, Nightingale zâmbește: mortalitatea scade vizibil. Continuă însă să creadă că mortalitatea crescuse și din cauza alimentației proaste și supraîncărcării cu soldați a spitalului.

Când se întoarce, începe o istovitoare muncă de colectare a unor dovezi pentru a putea fi prezentate Comisiei Regale pentru Sănătate în Armată, în încercarea de a demonstra că majoritatea pierderilor au fost cauzate de condițiile proaste din spitalele de campanie. Și mai târziu va susține, permanent, importanța condițiilor de trai, reducând efectiv mortalitatea în armata britanică chiar și pe timp de pace.

În acea perioadă, personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor cu o lampă aprinsă, acesta fiind motivul pentru care Nightingale capătă supranumele de „Lady with the Lamp” (femeia cu lampa). Când a reușit să schimbe un întreg sistem, Femeia cu Lampa ea s-a îmbolnăvit grav și, după revenirea în Anglia, a rămas paralizată la pat la vârsta de 37 de ani. Dar nici măcar invaliditatea nu a reușit să o înfrângă. Conduce acțiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, construiește chiar și un sistem de sănătate în India, înființează și conduce școli sanitare, toate acestea din dormitorul ei sau prin corespondențe. Au trecut pe la ea pentru consultări miniștri, directori, generali de armată. Se spune că, din momentul în care a fost imobilizată la pat de boală, Florence Nightingale a scris peste 17.000 de scrisori. Datorită ei a fost înființată Academia Medicală Militară dar și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul Sf. Thomas.

Odată cu trecerea anilor, a revenit depresia din tinerețe și nu a mai plecat niciodată. Florence s-a autoizolat, simțindu-se, ca în vremea adolescenței, singură și inutilă. Deși avusese mulți pretendenți, niciodată nu s-a căsătorit, deși unul dintre cei care au iubit-o, Richard Monckton Milles, a făcut-o pentru toată viața. Îi fuseseră refuzate șapte cereri în căsătorie.

Florence Nightingale și-a trăit bătrânețea printre infirmierele sale, mergând cu ele și la picnicurile organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon. În anul 1901 a rămas pentru totdeauna oarbă, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. În 1906 a fost distinsă cu Ordinul pentru merite deosebite.

Pe 13 august 1910 se stingea și era înmormântată în cavoul familiei din East Wellow.
Ce a rămas după ce a plecat femeia ce a refuzat o viață de doamnă burgheză britanică în favoarea unei vieți printre suferinzi putem observa făcând un periplu prin Europa: la Florența, în Bazilica Santa Croce se află un monument cu statuia sa, la Istanbul, turnul de nord al cazărmii Selimiye a fost transformat într-un muzeu și o placă de bronz o comemorează la baza Memorialului Crimeii din cimitirul Haydarpașa, în Londra, în Westminster, Waterloo Place, există o statuie a ei și Muzeul Florence Nightingale de la Spitalul St. Thomas.

Vocea ei a fost înregistrată în 1890 și este păstrată în arhiva sonoră a Bibliotecii Britanice, iar ziua ei de naștere, 12 mai, reprezintă acum Ziua Internațională a Asistentului Medical. 2020 a fost proclamat Anul internațional al asistentelor și moașelor de către Organizația Mondială a Sănătății și a fost ales doar pentru că semnifica și bicentenarul nașterii minunatei Florence Nightingale.

Cu acea ocazie, directorul general al OMS declara:

„Asistentele și moașele sunt coloana vertebrală a fiecărui sistem de sănătate: în 2020 cerem tuturor țărilor să investească în asistente medicale și moașe ca parte a angajamentului lor față de sănătate dintre toate.”

Florence Nightingale a trecut ca un meteorit prin lumea aceasta, dar urmele lăsate de ea sunt încă proaspete. Tot ceea ce ar trebui să facem ar fi să mergem pe calea ei, tot înainte, fără însă a ne abate deloc, pentru că ne-am întoarce, cu siguranță, în vremurile de acum două secole.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor