Reclamă
Unul dintre cei mai cunoscuți actori din România, Florin Călinescu, a anunțat că va candida la alegerile din acest an. Intenția sa este de a atrage zece milioane de români care nu se prezintă la vot, aducând astfel o masă nouă de votanți, fără a dilua oferta politică existentă.
Călinescu, care a fost o vedetă marcantă a Pro TV, a prezentat viziunea sa pentru viitorul politic al României într-un interviu acordat pentru Realitatea PLUS. „Mă preocupă un singur lucru. Să conving 10 milioane de români care nu se duc la vot. Vreau să vorbesc unora care nu se confundă cu această ofertă politică. Deci nu diluez nimic, ba chiar aduc vreau să aduc o masă de votanți în plus.”, a declarat el.
Reclamă
Vedeta a mers mai departe și a comentat despre actualul președinte al României, Klaus Iohannis, anticipând că acesta va deveni unul dintre cei mai „nevăzuți” cetățeni ai României după încheierea mandatului său prezidențial. „Actualul președinte va fi unul dintre cei mai anonimi cetățeni. Nici nu știu dacă va mai fi văzut. Că și așa n-a fost văzut în România”, a adăugat Călinescu.
În ceea ce privește viitorul său politic, Florin Călinescu a surprins pe toată lumea anunțând că intenționează să se alăture unui partid politic „nou nouț” în peisajul politic românesc. Decizia finală va depinde însă de sprijinul fanilor săi.
Anunțul său pe Facebook a generat o serie de reacții rapide din partea urmăritorilor săi. În doar două ore de la publicare, a strâns peste o mie de comentarii, variind de la încurajări la sfaturi pentru a deveni o prezență mai vizibilă în peisajul politic.
În ceea ce privește feedbackul primit, un internaut a scris: „Atunci fiți mai vizibil, faceți-vă văzut și auzit mai des, peste tot și cât mai mult, altfel n-aveți nicio șansă, oricum e mică, măcar să știți că ați făcut tot ce v-a stat în putință!”
Un altul a comentat: „Vă susțin și vă felicit pentru decizie! Atâta timp cât oamenii valoroși stau pe margine incompetenții conduc destinele țării. (desigur spre dezastru).”
O altă persoană a subliniat: „Degeaba vă implicați politic dacă nu aveți și un partid în spate care sa va susțină…altfel va implicați doar că să figurați la ” și alții” in sondaje”.
Fără îndoială, decizia actorului de a intra în politică a stârnit un val de reacții, iar parcursul său viitor rămâne de urmărit.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r