Reclamă
Au trecut trei ani de când Florin Călinescu a fost diagnosticat cu cancer de piele. Din fericire, actorul a învins problema gravă de sănătate, iar în prezent starea lui de sănătate este mult mai bună. În cadrul unui interviu acordat de curând, acesta a explicat cum a descoperit diagnosticul crunt, dar și cum a reușit să treacă peste toată perioada destul de grea.
Florin Călinescu vorbește despre cele mai grele perioade din viața sa
În ultimele luni, Florin Călinescu a stat departe de lumina reflectoarelor și a decis să nu vorbească despre problemele sale, deși au existat zvonuri peste zvonuri, ba chiar și știri false cum că ar fi murit. Cunoscutul actor nu își mai dorește să apară atât de des în spaţiul public, iar recent a explicat şi care este motivul deciziei sale. Vrea să fie liniștit, să se ocupe de problemele de sănătate și să stea departe de viața publică ce îi aduce numai oboseală.
Reclamă
În același timp, Florin Călinescu a vorbit şi despre perioada dificilă pe care a fost obligat să o îndure. În urmă cu câțiva ani acesta a primit din partea medicilor vestea că are cancer de piele.
Totul a pornit de la un simplu consult. Mai exact, actorul avea o banală bubă la nas, astfel a mers în cabinetul unui specialist să afle exact ce este.
„Acum vreo câţiva ani am găsit o chestie ciudată la nas, m-am prezentat la doctor şi era o formă uşoară din zona oncologică. Poţi să fii Ioana d’Arc şi Hercule la un loc şi tot ţi se înmoaie puţin genunchii. Nu cred că este cineva de pe planeta asta care să zică: Ce am?! Cancer?! Mişto! Să desfacem şampania!”, a declarat Florin Călinescu.
După ce medicii i-au dat verdictul, Florin Călinescu a dorit să facă tot posibilul pentru a se vindeca. Acesta a apelat la microchirurgia Mohs, o tehnică revoluționară în tratarea unei astfel de boli, a apelat la mai mulți medici și a decis să lupte pentru sănătatea sa.
„Nu mai treci prin teroarea aşteptării, 2-3 săptămâni, aşa afli pe loc rezultatele biopsiilor şi aşa poţi să afli pe loc şi că e bine. Asta, psihic, te scuteşte de un chin şi de un calvar. E o poveste care nu te omoară, dar netratată îţi mănâncă tot ţesutul.
N-am o problemă… până la oncologic! Acolo intri într-un malaxor al destinului pe care nu-l doresc nimănui. cum sunt bine, dar vreun an de zile nu cred că ar fi fost plăcut să mă vadă cineva. În primul rând, timp de trei luni am avut nasul triplu, ziceai că m-am bătut cu Mayweather”, a mai dezvăluit acesta.
În prezent, Florin a reușit să treacă peste problemele de sănătate, însă a învățat să aibă mai multă grijă de el. Își continuă proiectele în televiziune, însă cât mai departe de agitație și de ochii presei. El este cunoscut în întreaga țară ca un actor român de film renumit, om de radio, teatru și voce, realizator de emisiuni de televiziune și fost jurat al emisiunii de televiziune Românii au talent.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa