Focul continuă să facă ravagii în Spania. Pompierii se luptă cu ,,cel mai complicat incendiu din ultimii ani” – Monden
Home > Actualitate > Externe > Focul continuă să facă ravagii în Spania. Pompierii se luptă cu ,,cel mai complicat incendiu din ultimii ani”

Reclamă

Externe

Focul continuă să facă ravagii în Spania. Pompierii se luptă cu ,,cel mai complicat incendiu din ultimii ani”

Focul continuă să facă ravagii în Spania. Pompierii se luptă cu ,,cel mai complicat incendiu din ultimii ani”
europa press

Reclamă

După Grecia și Turcia, într-o altă țară se duce se duce o luptă nesfârșită cu focul. În Spania, mai exact în Andalucia, pompierii se luptă cu flăcările.

Aproape 1000 de pompieri se luptă cu focul

Aproape 1.000 de pompieri și lucrători luptă zilele acestea împotriva unui incendiu care creează mari probleme salvatorilor. Focul care face ravagii deja de șase zile, a distrus mai bine de 7.400 de hectare de teren în partea sudică a Andaluciei și a dus la evacuarea a peste 2.600 de persoane, potrivit The Guardian. 

Reclamă

Duminică, 260 de membri ai unității militare de urgență din Spania au fost detașați în zona incendiului pentru a lupta împotriva focului care a pornit miercurea trecută în zona Sierra Bermeja, munte situat deasupra orașului stațiune Estepona. Între timp, experții speră că ploile prognozate miercuri în toată țara vor contribui la stingerea focului.

Potrivit anchetatorilor, focul care a provocat incendiul unui pompier de 44 de ani, ar fi fost provocat în mod deliberat.

Duminică seara, în timp ce a vorbit despre detașarea militarilor, premierul Pedro Sánchez, a declarat că guvernul și partenerii săi „vor lucra neobosiți în fața incendiului care devastează provincia Málaga”.

Complexitatea și amploarea incendiului nemaivăzută de ani de zile

Reprezentanții serviciului de semnalare a incendiilor forestiere al guvernului regional Andaluzia, Infoca, au transmis că condițiile s-au îmbunătățit peste noapte. Însă au mai subliniat că focul a avut o amploare și complexitate nevăzute de ani de zile și a fost agravat din cauza zonelor rurale care au fost abandonate, dar și de criza climatică.

„Chiar acum avem de-a face cu cel mai complicat incendiu cu care s-au confruntat serviciile spaniole de stingere a incendiilor în ultimii ani”, a declarat Juan Sánchez, directorul centrului regional de operațiuni Infoca.

Majoritatea persoanelor evacuate din zona Estepona s-au putut întoarce acasă luni. Însă 1.700 de persoane din șase orașe și sate evacuate duminică, Genalguacil, Jubrique, Faraján, Pujerra, Alpandeire și Júzcar, au avut nevoie de cazare în altă parte.

Temperaturile ridicate combinate cu vântul puternic au dus la formarea unei furtuni perfecte, iar focul a fost transformat într-un „monstru flămând”, după cum a declarat Alejandro García, șeful operațional adjunct al Infoca.

Incendiile din zona de sud a Europei sunt destul de frecvente în lunile calde și secetoase de vară, însă în această vară, ele au fost deosebit de răspândite în jurul Mării Mediterane, agravate fiind și de valurile intense de căldură intense care s-au înregistrat în august.

În Spania, peste 75.000 de hectare de pădure și arbuști au ars în primele opt luni ale anului, după cum a anunțat Ministerului pentru Tranziția Ecologică și Provocarea Demografică.

Citeste si