Reclamă
„Altfel spus, un om nu este celebru pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce se spune despre ce a făcut.”
Gabriel Liiceanu, filosof, eseist și traducător își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Celebrul om de cultură s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea, iar întreaga viață s-a ocupat de studiu.
Reclamă
Gabriel Liiceanu a ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani
Liiceanu a învățat foarte bine încă de mic. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, apoi cursurile Facultății de Filosofie (1960-1965) și pe cele ale Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) ale Universității din București.
Gabriel Liiceanu a fost cercetător la Institutul de Filosofie în perioada anilor 1965-1975 și la Institutul de Istorie a Artei în perioada anilor 1975-1989, iar în anul 1976 și-a luat doctoratul în filosofie cu teza „Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”, publicată în 1975. În perioada 1982-1984 a beneficiat de o bursă a Fundației Humboldt.
Din 1990 a devenit directorul Editurii Humanitas, care a fost în decursul anilor, Grupul Humanitas, iar începând din 1992 a fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
Gabriel Liiceanu este o personalitate marcantă a Școlii de la Păltiniș. În 1983 îi apare, la Editura „Cartea Românească”, prima ediție a „Jurnalului de la Păltiniș”, care avea să fie republicat, în 1991 și 1996, de Editura Humanitas. ”Prima ediție a ”Jurnalului de la Păltiniș” – jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica – a apărut la Cartea Românească în 1983.
Cele mai mari volume apărute sub semnătura lui Liiceanu sunt: „Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii” (1975), „Încercare în politropia omului și a culturii” (1981); „Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă” (1983); „Dialoguri de seară” (în colaborare cu Părintele Galeriu, Andrei Pleșu și Sorin Dumitrescu) (1991); „Apel către lichele” (1992); „Cearta cu filosofia” (1992); „Despre limită” (1994); „Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri – 1990” (1995); „Declarație de iubire” (2001); „Ușa interzisă” (2002); „Despre minciună” (2006); ”Despre ură” (2007); „Despre seducție” (2007); „Scrisori către fiul meu” (2008); „Întâlnire cu un necunoscut” (2010); „Estul naivităților noastre” (2012); „Dragul meu turnător” (2013); „Fie-vă milă de noi!” cu subtitlul „și alte texte civile” (2014), „Nebunia de a gândi cu mintea ta” (2016), „România, o iubire din care se poate muri” (2017), „Continentele insomniei” (2017), „Așteptând o altă omenire” (2018), „Caiet de ricoșat gânduri sau Despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului” (2019), „Ludice. Exerciții de umor criptic” (2019), „Isus al meu” (2020).
Pe data de 27 iunie 2006, Gabriel Liiceanu a fost decorat de ambasadorul Germaniei la București, Wilfried Gruber, cu Crucea de Merit Clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Din punct de vedere cultural, relația dintre România și Germania a fost una deosebit de importantă, asta datorită faptului că Gabriel Liiceanu s-a implicat în promovarea limbii și culturii germane în țara noastră. Mai mult, având calitatea de fost bursier al Fundației „Alexander von Humboldt”, profesorul Liiceanu a fost unul dintre susținătorii schimbului academic și științific între Germania și România. Liiceanu s-a ocupat și de traducerile din lucrările lui Martin Heidegger în limba română, traduceri recunoscute rapid la nivel național și internațional.
În 2006, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa operă de cercetare științifică, pentru excelența dovedită în activitatea editorială, precum și pentru descoperirea, promovarea și susținerea constantă a valorilor culturale românești, atât în țară, cât și peste hotare”, iar în 2012 a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânăra generație”.
La mulți ani, Gabriel Liiceanu!
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri