Reclamă
Gabriela Prisăcariu, actuală Oțil, fiind căsătorită cu prezentatorul de pe Antena 1, Dani Oțil, este extrem de atentă atunci când vine vorba de evoluția sarcinii sale. Motiv pentru care merge regulat la medicul ce s-a ocupat încă de la început de evoluția sarcinii sale.
Este în a opta lună de sarcină
Nu mai este foarte mult până ce va naște, fiind deja în a opta lună de sarcină. Și pentru că vrea să se asigure că totul va fi bine și va decurge ca la carte, fotomodelul merge regulat la medic, pentru a vedea cum evoluează sarcina și pentru a se asigura că bebelușul este perfect sănătos și nu apare nicio complicație.Și pentru că-și iubește și fanii și vrea să-i țină la curent cu tot ceea ce se mai întâmplă în viața sa, a povestit întotdeauna, cu bune și cu rele, despre mai toate peripețiile prin care a trecut.
Reclamă
Astfel, știm cât de frumos a aranjat și tapetat camera copilului, că i-a cumpărat deja toate cele necesare pentru băiță și că micuțul are deja propriul său dulap plin cu haine, fiind un copil atât de iubit și de așteptat de ambii săi părinți. De asemenea, știm și faptul că micuțul nu prea i-a dat pace mamei sale în ultima vacanță. Cu puțin timp în urmă, Gabriela și Dani au decis să scape câteva zile de monotonia și agitația Bucureștiului și mai ales de căldura sa, motiv pentru care și-au luat bagajul și au plecat la munte, în Râșnov.
Din păcate, cei doi viitori părinți au fost nevoiți să revină mai repede acasă, întrucât din cauza faptului că a stat prea mult în fund, bebelușul a devenit agitat și i-a cauzat dureri mari și multă lipsă de somn.
I-a auzit inima cum bate
La un ultimul control făcut, despre care a povestit recent, fiind și unul mai diferit față de cele de până acum, Gabriela a povestit că i-a auzit inimioara cum bate și că se bucură de faptul că este perfect sănătos. Contracțiile nu au început, iar totul decurge așa cum trebuie, fiind un copil destul de cuminte, ce-și lasă mămica să se și odihnească.
„Haideți că am aflat și ce este cu acea analiză, motorizarea bebelușului, bineînțeles că am primit multe mesaje, de parcă ”Oh my God! Nu știi ce înseamnă?” De unde să știu? N-am mai făcut asta. Totul este bine, i-am auzit inimioara, nu am contracții. Ei bine, și el este foarte șmecher! A fost super cuminte, în mod normal dimineața este haos.”, a povestit Gabriela Oțil în social media.
Cei doi părinți mai au de așteptat doar câteva săptămâni până ce-și vor putea strânge băiețelul în brațe, moment atât de așteptat de amândoi, cât și de fanii lor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r