Garda Pretoriană, poliția secretă din Imperiul Roman și garda de corp a împăraților

Garda Pretoriană face parte din istoria militară a Romei Antice. Putem spune că vorba „prea multă putere duce la corupție”, este una perfectă pentru pretorieni. Aceștia au început ca o gardă de corp prestigioasă, loială liderului roman. De-a lungul timpului, odată cu politica în continuă schimbare a romanilor, Garda Pretoriană s-a transformat într-o influență politică, care a jucat diverse roluri. De la gardă de corp aceștia au ajuns poliția secretă, soldați de primă linie, pompieri și chiar călăi pentru unii împărați. Legendele spun că în jur de 12 împărați romani și-au găsit sfârșitul în mâinile acestor soldați. Pretorienii au totuși o scuză, istoricii spunând că totul a fost din cauza stării politice incerte a Romei. Deși s-au transformat în călăi, ei au fost la baza armatei române o mare parte din perioada în care au funcționat.

Garda Pretoriană – începuturi

Această elită a armatei romane se spune că a luat ființă datorită împăratului Augustus. Au primit numele de „Cohors Praetoria” și au stat mereu la dispoziția generalilor din perioada republicană târzie. Împăratul a decis să formeze această gardă pentru a însoți consulii, oameni de încredere ai conducerii. Membri grupării erau aleși pe sprânceană, foști luptători care mânuiau extrem de bine armele. Ei erau practic ceea ce numim noi în ziua de astăzi bodyguarzi. Nu doar Augustus a înființat o astfel de gardă, ci și rivalul său Marc Antoniu.

Augustus a reușit să obțină victoria împotriva lui Antoniu, iar elitele militare au fost unite. Astfel a apărut prima Gardă Pretoriană în adevăratul sens al cuvântului. Veteranii din ambele tabere au fost aleși, formând o forță alcătuită din nouă cohorte (grup de soldați de aproximativ 500 de persoane). Augustus a hotărât ca aceștia să fie „pensionați” mai devreme, astfel soldații de elită erau liberi după 12 ani în serviciul împăratului, în timp ce soldații obișnuiți erau obligați să stea în serviciu timp de 25 de ani.

Suetonius, un înțelept al împăratului Augustus, susține că acesta s-a ales cu peste 4.500 de soldați după victoria în fața lui Antoniu, însă nu a vrut să își etaleze întreaga armată. A făcut o strategie și a scos în public doar trei cohorte, adică în jur de 1.500 de soldați. Aceștia erau cazați în mijlocul orașului, în timp ce restul cohortelor erau duse în marile orașe ale Peninsulei Italiene.

Dacă la început Garda Pretoriană era condusă de o persoană de rang cavaleresc, în anul 2 d.Hr. Augustus a decis să schimbe puțin lucrurile. De data aceasta două persoane cu rang cavaleresc erau alese în calitate de comandanți ai gărzii generale. Acești ofițeri erau responsabili de îndatoririle de pază ale reședinței împăratului din Roma și primeau ordinele direct de la împărat, în timpul celei de-a 8-a ore a fiecărei după-amiezi.

Înființarea cohortelor urbane și tabăra pretoriană

Garda Pretoriană începea din ce în ce mai mult să prindă putere, așa că Augustus a luat probabil o parte din cohortele pretoriene și le-a denumit urbane. Se presupune că această decizie a fost luată pentru a mai ține în frâu garda de elită. Cohortele urbane erau conduse de un comandant de rang senatorial, care era peste cel de prefect pretorian. Aceste cohortele au fost instruite ca forță paramilitară, datoria lor principală fiind liniștea de pe străzile Romei. Ei controlau mulțimile și aveau grijă ca revoltele să nu aibă loc. Cu alte cuvinte, putem spune că aceste cohortele urbane sunt străbunii Poliției Locale de astăzi, ocupându-se cu paza liniștii și ordinii publice.

Deși Augustus a încercat să țină Garda Pretoriană în frâu și despărțită, după moartea sa lucrurile s-au schimbat. Soldații de elită au început să intre în luptă și au devenit un ajutor de bază pentru Tiberiu, succesorul lui Augustus. La comanda gărzii se afla acum prefectul Lucius Aelius Sejanus, care a făcut tot posibilul ca întreaga Gardă Pretoriană să se unească. Acesta a reușit să îl convingă pe Tiberiu să construiască o tabără pentru soldații de elită, numind-o „Castra Praetoria”. Aici trebuiau să se unească toate cohortele pe care împăratul Augustus le-a despărțit. În plus, Garda Pretoriană a primit și o emblemă, un scorpion, semnul de naștere a lui Tiberiu. Din acest moment garda începe să fie puternică și văzută că o forță militară, nu doar gardă de corp pentru împărat.

Castra Praetoria a fost construită în anul 23 d.Hr. și era mai degrabă o cetate decât o tabără pentru soldați. Lucius Aelius Sejanus a fost cel care a decis ca această tabără să fie construită în afara perimetrelor Romei. Trebuia să fie ceva sigur pentru soldați, așa că era că o fortăreață cu ziduri de beton, îmbrăcate în cărămidă. Tabără pretoriană avea o suprafață peste 17 hectare și putea găzdui în jur de 4.000 de soldați. Arheologii susțin ca au descoperit în interiorul cetății clădiri cu două etaje și încăperi ascunse în interiorul zidurilor, ceea ce înseamnă că tabăra putea găzdui dublul sau chiar triplul acestui număr.

Dacă nu știm câți soldați a putut găzdui Castra Praetoria, nu știm nici câți membri a avut Garda Pretoriană. Împărații au scăzut sau au crescut numărul de soldați, ba chiar unii au redus și persoanele care alcătuiau o cohortă. În timpul lui Augustus, Garda Pretoriană avea undeva între 4.500 și 6.000 de oameni, având la bază sistemului de cohorte de 500 de oameni. Vitellius, împărat care nu a stat mult timp la cârmă, a dublat numărul soldaților dintr-o cohortă, ceea ce înseamnă că efectivul Gărzii Pretoriene s-a dublat și el, ajungând probabil undeva la 12.800 de soldați. Din păcate pentru împărat, o parte dintre aceștia au contribuit la moartea lui. Succesorul său, Vespasian, a redus numărul soldaților la aproximativ 8.000. Acest număr a fost menținut până în secolul al III-lea, când Garda Pretoriană a ajuns la un efectiv de 15.000 de soldați.

Profilul unui soldat din Garda Pretoriană și avantajele acestuia

În unele lucrări legate de soldații romani se spune că erau aleși în special cei din zonele rurale, deoarece aceștia erau mult mai rezistenți și ușor de manevrat. Pentru a face parte din Garda Pretoriană, era important să provii dintr-o familie cu o reputație bună. Pe lângă aceste atribuie, soldatul trebuia să vină la pachet și cu un caracter bun, ceea ce este ironic având în vedere faptele de cruzime comise de gardă. Aceste cerințe nu erau suficiente pentru un soldat de elită. Dacă voia să facă parte din această echipă, el trebuia să aibă cât mai multe conexiuni cu oameni influenți. Ca și în zilele de astăzi, era nevoie de o scrisoare de recomandare, plus ranguri înalte.

Tacitus susținea că membrii Gărzii Pretoriene au fost recrutați în cea mai mare parte din Etruria, Umbria și Latium. Ulterior zona de selecție s-a mărit, incluzând și zonele bogate ale Imperiului Roman. Astfel, în Gardă Pretoriană au fost selectați soldați din nordul Italiei, Spania, Macedonia și Noricum (actuala Austria). Din păcate această grupare de elită a fost schimbată în anul 193 d. Hr., când împăratul Septimus Severus a fost nevoit să înlocuiască majoritatea acestor membri cu soldați din propriile legiuni dunărene. Mișcarea a devenit mai degrabă o tradiție, majoritatea pretorienilor fiind aleși din regiunea Dunării.

Acum că am lămurit modul în care erau selectați soldații de elită, să dezvăluim și beneficiile pe care le au aceștia. Ei aveau avantaje în ceea ce privește salariul, vechimea în muncă și șansele de promovare. Augustus a hotărât ca membrii Gărzii Pretoriene să fie plătiți dublu față de un soldat din armata imperială, iar după moartea sa leafa a crescut, ajungând la de trei ori mai mult decât un soldat obișnuit. Un alt avantaj era durata în care trebuiau să stea la dispoziția împăratului. Garda Pretoriană „pensiona” soldații după 12 ani de muncă, în timp ce armata împăratului o făcea după 25 de ani de activitate. Membrii gărzii erau recompensați de fiecare dată când li se solicita ajutorul, mai ales pe plan politic. Drept exemplu putem da moartea lui Sejanus, pentru care Tiberiu a răsplătit fiecare soldat din Garda Pretoriană cu câte 1.000 de denari.

De parcă toate aceste avantaje nu erau suficiente, soldații de elită aveau dreptul să se căsătorească și să facă copii, în timp ce soldații obișnuiți nu aveau astfel de privilegii. Membrii Gărzii Pretoriene aveau șansa să fie decorați sau chiar promovați dacă conexiunile lor politice ajutau împăratul în anumite situații.

Costumația soldaților de elită

 

Atunci când vorbim de Gardă Pretoriană ne gândim la niște soldați care să iasă în evidență prin anumite detalii. Ei bine, în multe lucrări ei apar că soldați simpli, costumația lor nefiind foarte diferită de cei din armată. Totuși ei erau în mod normal gărzi de corp, așa că pretorieni purtau îmbrăcămintea lor distinctivă, în special toga civilă. Acestea erau un fel de rochii militare care erau asemănătoare cu ținutele purtate de senatorii pe care îi flancau. Natura acestei îmbrăcăminți era menită pentru a nu atrage atenția asupra unei persoane, fiind extrem de discretă. Augustus considera că uniforma de luptă a pretorienilor putea ofensa locuitorii Romei. Din acest motiv împăratul a decis ca soldații de elită să poarte toga, costumație care nu îi făcea să iasă cu nimic în evidență. Totuși Garda Pretoriană a etalat ocazional ținutele lor speciale cu portrete imperiale atașate.

Ofițerii militari din Imperiul Roman sunt prezentați adesea că având căști stilizate, însă se pare că această imagine este una greșită. Cercetătorii susțin că cel mai probabil căștile erau mult mai simple decât vor romanii să fie prezentate. Dacă în timpul luptelor purtau în mod sigur aceste căști, în paradele soldaților acestea lipseau cu desăvârșire. Nu a existat nicio îmbrăcăminte specială așa cum încearcă legendele să ne prezinte soldații romani. Pretorieniii au folosit atât renumitul scutum, cât și scutul oval, acesta din urmă fiind probabil mai „la modă” pentru pretorieni în perioada târzie a Imperiului Roman.

Activitățile Gărzii Pretoriene

Până acum am prezentat activitatea soldaților de elită doar din punct de vedere politic, însă aceasta nu era singura lor menire. Garda Pretoriană a fost de mare folos atunci când incendiile amenințau Roma. Aceștia erau prompți și organizați, reușid să se coordoneze perfect cu „Vigile”, pompierii din Imperiul Roman. Au avut multe reușite în acest domeniu, mai ales atunci când au intervenit în incendiul izbucnit la Templul din Vesta.

Soldații de elită nu duceau lupte doar pe plan politic sau pe câmpul de luptă, ci ocazional pășeau și în arenă. Atunci când aceștia luau parte la jocurile romane, era cu siguranță un spectacol pe cinste, lăsându-se cu multă vărsare de sânge. Priceperea în luptă și îndemnarea era demonstrată și prin partide de vânătoare. Din păcate nu doar în aceste fapte cumplite erau implicați. Au jucat un rol important și în lupta de pe apă organizată de Claudius în anul 52 d.Hr. Pe lacul Fucine a avut loc un fals accident, unde 100 de bărci au fost ciocnite în mod intenționat. Aproximativ 19.000 de bărbați, majoritatea prizonieri și sclavi, au dus o luptă pe apă. În jurul acestora se aflau soldații de elită din Garda Pretoriană care aveau grijă ca niciun să nu scape cu viață din această încăierare.

În anul 306 d. Hr., pretorienii au încercat pentru ultima dată să facă o mișcare politică. Aceștia l-au instalat pe uzurpatorul Maxențiu ca împărat occidental la Roma. După mai multe războaie civile și pretenții rivale la tron, Maxențiu și pretorienii săi au fost confruntați de împăratul Constantin la bătălia de pe podul Milvian din 312. Garda Pretoriană nu a mai fost atât de curajoasă, iar Maxențiu a fost ucis. Ajuns la cârmă, Constantin a realizat cât de periculoasă poate fi garda pentru el, așa că a decis ca aceasta să fie desființată definitiv, iar tabăra lor, Castra Praetoria, a fost distrusă.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa