Reclamă
Deși a fost până acum un bărbat destul de misterios, George Burcea pare că devine din ce mai deschis cu publicul său. Ultimul an a fost plin de urcâșuri și coborâșuri, iar gândurile încă nu-i dau pace. A decis să scrie un mesaj emoționant în mediul online, care a lăsat loc de numeroase interpretări.
George Burcea a lăsat să iasă la iveală o latură a sa pe care nu ne-a mai fost dat să o vedem până acum. Știm că viața nu i-a oferit mereu cele mai ușoare experiențe, însă cumva el a reușit să-și țină capul sus și să meargă înainte. A trecut printr-un divorț dureros, și-a luat viața de la capăt, dar fantomele trecutului încă îl bântuie din când în când.
Reclamă
Urmăritorii actorului de pe Instagram au rămas șocați în momentul în care au citit ultimul mesaj pe care acesta l-a postat. Au avut ocazia să vadă un George matur, care reflectează asupra vieții sale de până acum. De data aceasta nu a mai fost vorba despre relații amoroase eșuate, ci despre familia lui, pentru care nu a avut mereu cele mai bune sentimente.
Înafară de faptul că a fost căsătorit cu Andreea Bălan și că au împreună două fetițe minunate, despre trecutul lui George nu se cunosc foarte multe lucruri. Rândurile pe care le-a împărtășit în mediul online pare că ar fi adresate unei alte persoane, care i-a cauzat multă durere în copilărie. Să fie vorba de un membru al familiei abuziv, sau doar o adresare metaforică, prin care actorul a ales să-și împărtășească gândurile?
Pe lângă ură și revoltă, fostul concurent de la „Ferma” vorbește si despre singurătatea care l-a măcinat în toți acești ani. Se pare că nu este străin de suferință și că, uneori, amintirile pun stăpânire pe el.
„Îmi pare rău, nu pot. După atâta timp încă mai simt fiecare lovitură în parte. N-a rămas neatinsă de mâinile tale criminale nicio parte din corpul meu fraged, de copil care visa la o familie fericită. Asta credeam că vom construi împreună, însă în loc de iubire, a venit ura.”, a scris George.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa