Reclamă
Recent, pe data de 30 Iulie, Elena Gheorghe ne povestea despre motivul triplu de sărbătorire pe care îl are.
Pe lângă faptul că a împlinit frumoasa vârstă de 35 de ani, aceasta a sărbătorit și ziua de logodnă cu iubitul ei și ziua în care s-au cunoscut. Aceasta a sărbătorit alături de soțul și de copii ei la malul mării.
Reclamă
Aceasta a fost surprinsă de către soțul ei, Cornel Ene, cu un cadou frumos și delicios. Acesta i-a dăruit un tort de ciocolată, în timp ce se aflau la o terasă. Au ciocnit paharele de șampanie, au făcut poze, pe care le-au arătat și fanilor, iar a doua zi s-au trezit de dimineață, s-a echipat și a mers la jogging.
Aceasta și-a ținut în continuare fanii la curent cu ceea ce face, transmitând următorul mesaj.
Elena Gheorghe:
”Nimic nu se compară cu alergatul dimineața la malul mării. Să auzi valurile, să simți razele blânde ale soarelui cum își fac apariția, aerul curat cum îți inundă plămânii și sângele, cum îți fierbe în vene, mușchii cum își cresc volumul, iar serotonina cum își face efectul. Alergatul mă ajută să fiu optimistă, să fiu sănătoasă și să mă mențin în formă. Să avem o zi cu dragoste!”
Nu a durat foarte mult până când postarea frumoasei artiste s-a umplut de comentarii care mai de care mai frumoase și de susținere.
”Mulțumesc din inimă pentru toate mesajele frumoase. Mi-ați făcut ziua și mai frumoasă! Vă iubesc și sunt tare fericită că am o comunitate atât de frumoasă, am simțit toată dragostea și aprecierea voastră!”, sunt doar o parte din mesajele frumoase.
De asemenea, Elena a mai explicat și că nu înțelege care este motivul pentru care până acum a preferat să ocolească Grecia ca și destinație de vacanță. La momentul acesta se află în Grecia, acolo unde îi place extrem de tare. Familia Gheorghe este în Skiathos și artista recunoaște că va revenii în fiecare an pentru a descoperi încă o păriticiă superbă a Greciei.
”Nu știu de ce am ocolit atâta vreme Grecia, dar știu că voi reveni în fiecare an să descopăr fiecare particică a ei… Dacă în anii trecuți când mergeam în vacanță alegeam un resort fain, unde să ne petrecem tot timpul pentru că eram prea epuizați pentru a explora, de acum înainte asta vreau, vreau să merg să văd cu adevărat lumea. Cu iubire, din Skiathos”
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r