Gheorghe Magheru, povestea haiducului ajuns general

Numele celui mai circulat bulevard bucureștean este cunoscut de toți locuitorii capitalei și simpla lui pronunțare poate aduce o arcuire de sprâncene provocată de amintirea unei zile aglomerate. ,,Cine a fost Gheorghe Magheru?” riscă să rămână însă o întrebare cu prea puține răspunsuri sau cu încercări care ar putea produce amuzament.

Magheru, haiducul

Cu mai mult de două secole în urmă, în casa parohială a unui preot din Bârzeiu de Gilort, un sărac sat gorjean, preoteasa Bălașa năștea al doilea băiat al familiei. Era 8 aprilie 1804 și Gheorghe a fost numele ales pentru noul născut. Bălașa era fericită și își punea cele mai arzătoare dorințe de viață frumoasă și senină pentru pruncul ei, nu visa însă că peste două veacuri numele familiei ei va fi zilnic pe buzele a mii de oameni. Opt copii a născut Bălașa, dar Gheorghe a fost cel care a nemurit numele Magheru. În căsuța din curtea bisericii, familia ale cărei urme au fost lăsate încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu  a mai adus pe lume încă șase fete: Zamfira, Ilinca, Bălașa, Smaranda, Maria și Stana.

Viața copiilor nu va fi una foarte liniștită, Bălașa rămânând văduvă. Popa Ion moare de tânăr, cei opt copii rămân doar cu mama, Stana, cea mai mică dintre fetiță, fiind foarte mică atunci când tatăl ei se pierde. Gheorghe s-a maturizat forțat, încă dinainte de a-și pierde părintele. Într-un gustar torid, în primii lui ani de copilărie, Bârzeiu de Gilort a fost incendiat de turcii lui Aga Bechir, iar haiducii s-au răzbunat prinzându-i și ucigându-i. Printre acei haiduci erau și popa Ion și fratele mai mare al lui Gheorghe.

Gheorghe prinde dulcele gust al haiduciei și, la 16 ani, alături de fratele lui, tânărul Magheru intră în legendă deja prin vitejia în luptele împotriva turcilor. Anii lui Tudor Vladimirescu se rostogoleau peste istoria românilor și Gheorghe Magheru este numit comandant militar în oastea marelui pandur. Era 1821 și nu împlinise douăzeci de ani când intră în lupte alături de Vladimirescu. Familia îi alege apoi o mireasă, pe Ancuța, fata clucerului Hagi Gheorghe Pleșoian, care îi va deveni prima soție.  La 19 ani, fără să știm dacă fusese atins de fiorul iubirii, punea deja bazele unei familii.

Magheru, ministrul de finanțe

Dar povestea tânărului Magheru nu continuă pe făgașe normale, iar atunci când luptă în războiul turco-prusac primește gradul de căpitan de panduri și este decorat pentru abnegația și vitejia sa chiar de către țarul Rusiei cu Ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler. Din mâna țarului primește o sabie de onoare. Este momentul în care începe o rivalitate ale cărei flăcări nu vor fi stinse niciodată cu Ion Solomon, un alt căpitan de panduri.  În timpul bătăliei de la Șișești succesele lui tactice sunt esențiale în salvarea orașelor Craiova și Târgu Jiu, cu toate acestea, doar din dorința de a nu i se subordona lui Solomon, Magheru  părăsește armata.

Peste ani, în timpul revoluției de la 1848, Gheorghe Magheru și Ion Solomon se vor înfrunta din tabere diferite, primul fiind unul dintre simbolurile revoluționarilor, iar al doilea un puternic lider al mișcării contrarevoluționare. Soarta îl va ține aproape pe Magheru de momentele importante ale istoriei românilor, iar în 1848 este numit ministru de finanțe în guvernul revoluționar din Țara Românească și, pentru o scurtă vreme, asigură comanda generală a trupelor revoluționare.

Magheru, revoluționarul

Cunoscut inițial ca haiduc în zona Băileștiului, tânărul urcă treptat pe scara puterii, înaintând prin istorie de pe cărările pădurilor doljene până în mijlocul consiliilor de taină ale revoluționarilor de la 1848. Devine unul dintre susținătorii lui Avram Iancu și, alături de Nicolae Bălcescu, Christian Tell și Ion Ghica, intră în rândurile societății secrete masone Frăția. Scânteia revoluției se aprinde la Islaz, în fostul județ Romanați, condus în iunie 1848 chiar de Gheorghe Magheru. Alături de Nicolae Bălcescu pune bazele guvernului revoluționar apoi, după căderea acestei entități, nu renunță deloc la principiile luptei, refuză să accepte eșecul și declară: „Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea.”

Se recăsătorește , dând legitimitate relației cu Maria Caramalău, cu care a avut o iubire romantic, în vremuri de război. În luna octombrie se refugiază în Transilvania, iar de acolo pleacă mai departe la Trieste și în cele din urmă la Viena, de unde susține cauza revoluționară și militează pentru unirea principatelor. Revine în Țara Românească în august 1857, iar în decembrie este ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București apoi face parte din Adunarea Electivă care l-a ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859. După abdicarea forțată a domnitorului, Magheru continuă activitatea politică.

Gheorghe Magheru se stinge pe 23 martie 1880 la București. Trecuseră aproape optzeci de ani de la ziua în care venise pe lume într-o căsuță din curtea unei biserici dintr-un frumos sat gorjean.

Magheru, bulevardul

Trecuseră aproape șapte decenii de când Gheorghe Magheru plecase din lumea aceasta când, în 1948, după ce comuniștii au preluat puterea, au hotărât să redenumească Bulevardul Take Ionescu, unul dintre cele mai reprezentative bulevarde construite în zori de secol XX.  Bucureștiul începea să nu mai fie Micul Paris, când de la Piața Romană și până la intersecția cu strada C.A. Rosetti, fostul Take Ionescu a devenit Bulevardul Gheorghe Magheru. Mulți ani una dintre cele mai scumpe artere comerciale din lume, rămâne fără statuia lui Ionescu, situată unde se află astăzi gura de metrou de la Piața Romană, comuniștii distrugând vechile amintiri.

Pe acest bulevard și-au lăsat urme pe calea nemuririi importanți arhitecți, din păcate frumoasele clădiri ridicate de ei fiind deja demult doborâte de seismul din 1977 sau de demolatorii comuniști. Muzeul Anastasie Simu, pe vremuri situat în zona unde comuniștii au ridicat fostul magazin Eva, este poate cea mai tristă poveste dintre toate. Clădirile ce încă mai rezistă sunt în pericol să se închidă, fără excepție, din cauza riscului seismic ridicat.

Dacă am face o trecere rapidă în revistă a construcțiilor ce au dat farmec Bulevardului Magheru nu am putea omite punctul zero al modernismului românesc, blocul ARO, ridicat la finalul deceniului doi al secolului trecut la intersecția bulevardului cu Pictor Verona, chiar alături de casa lui D.A. Sturdza. Azi, ușile Librăriei Cărturești ni se deschid zilnic în locația respectivă. Exceptând apartamentele, clădirea avea și cinematograful Patria, care a apărut la începutul anilor 30.

Pe Magheru a fost construite de arhitecți celebri și hotelurile Ambasador și Lido, precum și cel mai mare garaj pe mai multe nivele din vremurile acelea, ,,Ciclopul”. Inginerul Ciuleey, tatăl viitorului regizor Liviu Ciulei, a înnobilat bulevardul Gheorghe Magheru cu clădirea în care se află Teatrul Nottara.

Bulevardul a primit numele fostului haiduc, ministru de finanțe și general în anii în care luminile Micului Paris păleau, franțuzismele domnilor cu monoclu și ale femeilor cu rochii de mătase fină erau schimbate cu înjurăturile rusești ale proletarilor. Comuniștii au considerat că numele este mai potrivit, legându-se probabil de perioada de haiducie, un fel de luptă de clasă din alte vremuri.

În zilele noastre, zile ale unui alt mileniu, românii asociază foarte ușor numele Magheru cu un bulevard, nu și cu povestea atât de frumoasă a unui copil născut în curtea unei biserici oltenești, tânăr care apoi, în drumul lui către stelele de general, a haiducit în zona Băileștiului ce peste un secol ni-l va dărui pe Amza Pellea.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor