Reclamă
Giani Kiriță se numără printre vedetele ce au acceptat provocarea celor de la Antena 1 și va face parte din următorul sezon Splash! Vedete la apă. Este pregătit să ofere un spectacol pe cinste și să facă niște sărituri demne de un sportiv adevărat.
Cine este Giani Kiriță
Giani Kiriță, în vârstă de 44 de ani, este deja o personalitate autohtonă. A fost căsătorit cu Daniela Milu, de care a divorțat, dar cu care are 2 copii. Și-a câștigat notorietatea, fiind deja obișnuit cu aparițiile pe micile ecrane. A mai participat la alte emisiuni, ori a fost chemat pentru diverse interviuri. A ajuns celebru prin prisma activității sale de la Dinamo București, unde a jucat timp de 6 ani, între 1997 și 2003. A ajuns chiar și căpitan și a reușit să obțină două titluri de campion al României, cât și alte 3 Cupe, toate acestea alături de Dinamo. La momentul actual s-a retras din fotbal, dar performanțele sale nu rămân uitate.
Reclamă
După ce a renunțat la cariera în fotbal, a continuat în industria televiziunii. A devenit și mai popular după ce a participat la Exatlon 2018, emisiunea sportivă de pe Kanal D care acum se numește Survivor. A fost în echipa Faimoșilor, a adus punct după punct pentru echipa sa și era unul dintre cei care promiteau că vor ajunge în marea finală. Firea sa competitivă l-a adus și în fața mai multor conflicte, pe care le-a avut pe întreaga perioadă cât a fost în Republica Dominicană. În cel de-al doilea sezon, a fost chemat de echipa Exatlon alături de bunul său prieten, cât și câștigătorul sezonului, Vladimir Drăghia, dar de data aceasta în calitate de antrenor. Invitat în cadrul emisiunii Prietenii lui Ovidiu, de pe GSP, fostul fotbalist a povestit despre experiența de la Kanal D.
„Mi-am creat echipa în jurul meu, eram un fel de căpitan. M-am și certat cu ei, dacă le dădeam vreo palmă trebuia să plătesc 50.000 de euro. Pe teren luai câteva etape de suspendare. Era boierie ca antrenor. Mi-a fost foarte ușor, că a fost o vacanță plătită. Ca și concurent, nu!”, a declarat Giani Kiriță.
Are o iubită de aceeași vârsta ca fiica lui
Giani este, la momentul actual, împăcat cu fosta sa iubită, care este aproape de vârsta fiicei sale, Roxana. S-au despărțit, dar acum se pare că s-au împăcat, dovada fiind o fotografie din mediul online postată chiar de el. Pare extrem de fericit și iubit în preajma brunetei, pe nume Maria Alexandra, dar ea nu dorește să prindă notorietate, preferând să stea departe de ochii curioșilor.
Așa cum spuneam și anterior, fostul sportiv de la Dinamo are 2 copii din perioada căsniciei ce a durat 15 ani. Este un tătic foarte mândru, fericit și împlinit și are grijă pe cât de mult posibil ca lor să nu le lipsească nimic. Roxana, în vârstă de 23 de ani și Marco, sunt lumina ochilor lui. Relația cea mai strânsă și specială o are chiar cu Roxana, cei doi apărând și împreună pe micile ecrane de câteva ori. Speră că va reuși să o ajute să-și deschidă propria ei afacere, pe când băiatul se ocupă momentan de școală, fiind la vârsta majoratului.
„Roxana se ocupă cu make-up-ul, Marco e cu Bacul. Deocamdată vreau ca fata mea să prindă experiență și apoi o să-i deschid o afacere. O încurajez întâi să învețe, să facă meseria cum trebuie, să nu se arunce cu capul înainte.”, a declarat Giani Kiriță pentru click.ro.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r