Reclamă
Gigi Becali a fost operat de urgență! Afaceristul a avut probleme de sănătate din cauza unei rupturi de tendon produsă de ceva vreme. Se pare că situația sa de sănătate s-a degradat destul de grav în ultima perioadă. În prezent, finanțatorul FCSB se află cu mâna imobilizată într-o proteză.
„M-am operat la umăr. O operație cam grea, de tendon. Am mâna imobilizată într-o proteză. La mâna stânga am făcut operație la tendon.
Reclamă
Aveam probleme la tendon de mult. Nu mi-am dat seama, dar tendonul era rupt. Când mi-a făcut operația era mai grav, dar nu mai contează asta. Acum mă simt bine, normal, dar am mâna imobilizată. În București m-am operat”, a declarat Becali la Antena3.
Becali nu se teme de probleme
Latifundiarul nu se teme de ce i se poate întâmpla în viață, deoarece merge pe ideea că i se va întâmpla ce îi rezervă destinul! Gigi Becali este printre cele mai credincioase persoane publice. Acesta a fost pe muntele Athos de mai multe ori, pe jos, fiind unul dintre cei care au sprijinit lăcașul sfânt cu sume considerabile. La fel a făcut și în România, fiind sponsor pentru reparațiile bisericilor și mănăstirilor din aproape fiecare județ. Acesta a făcut și case pentru persoanele care nu mai aveau un cămin și a construit foarte multe cantine sociale, dorind să lase ceva în urma sa. Acum, acesta are în plan să se retragă definitiv la o mănăstire.
Potrivit unor surse din anturajul lui Gigi Becali, omul de afaceri are în plan ca foarte curând să se retragă la Schitul Pătrunsa, mănăstire la care a fost în repetate rânduri și a făcut donații generoase. Deja s-a retras din viața publică și se implică tot mai rar în discuții publice și scandaluri media.
Mănăstirea la care Becali vrea să locuiască până la moarte se află în comuna Bărbăteși, județul Vâlcea. Aceasta este la o distanță de opt kilometri de drum neasfaltat, pentru a nu deveni obiectiv turistic. Din acest motiv, Becali crede că acolo ar fi ferit de ochii lumii și ar putea să trăiască în liniște.
Gigi Becali ar avea în plan să lase clubul FCSB în mâinile nepoților Vasile Geambazi și Marius Ianuli respectiv ginerelui Mihai Mincu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri