Reclamă
Vești noi pentru români! Pensionarii care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor avea șansa să opteze între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivității și o indemnizație socială. Aceștia trebuie să își exprime alegerea cu cel puțin trei luni înainte. Noile măsuri sunt prevăzute în proiectul care prevede noua lege a salarizării, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
La ora actuală, aproximativ un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de 640 de lei. Cei care vor să opteze între pensia minimă și o indemnizație socială pot face cerere inclusiv online, astfel evitându-se cozile la ghișee.
Reclamă
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă. Pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin Poștă, cu formular pre-timbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee„, se arată într-un comunicat al ministerului.
În aceste condiții, românii care sunt la pensie și care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani pot avea parte de beneficiul de a li se recalcula pensia după noua formulă. Ulterior, dacă cei care se ocupă de calcule vor descoperi că suma rezultată este sub indemnizația socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității, mai anunță ministerul.
Noul proiect schimbă vechile percepții ale politicienilor
Scopul noului proiect este ca de anul acesta și cel târziu din 2022 să nu mai existe nici un român la pensie care să dețină stagiul de cotizare mai mic de 15 ani. Dacă nu se aplică rapid proiectul, românii rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei.
Pensia minim garantată este încă din anul 2009 stabilită în România, iar de atunci nu a mai suferit prea multe modificări. După noul proiect, cei care se încadrează vor avea posibilitatea să opteze dacă acceptă să rămână în actualul sistem de pensii, însă doar pe baza contribuției fiecărei persoane, fără a mai primi vreun bonus de la statu român. În aceste momente, statul completează diferența dintre ce ar trebui să primească fiecare, conform contribuțiilor proprii, și pensia minim garantată de 640 de lei.
În comunicat mai este prezentat și faptul că sunt exceptați pensionarii care au parte de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii. Mai știm că, pentru a deveni pensionar, este nevoie să cotizezi minim 15 ani.
„Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizație socială și vor face obiectul unei alte legi„, au adăugat reprezentanții ministerului.
Atunci când vorbim despre pensia minimă, aceasta se va modifica în funcție de vechimea pe care un român o are dobândită în muncă. În acest context, în formula prezentă în acest moment, toți pensionarii primesc o pensie minimă de 640 de lei, chiar dacă au cotizat 13 ani, 19 ani sau 35 de ani, iar, în 2021, pensia minimă ar fi fost de 853 de lei.
Ei bine, conform noii formule pentru calculul venitului pensionarilor, la o vechime de cel puțin 15 ani, pensionarul primește o cotă de 45% din salariul minim brut și 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. Se ajunge așadar la modificări destul de vizibile, în funcție de numărul de ani lucrați: cel cu 13 ani primește o pensie de 1.032 lei în 2021, cel cu 19 ani – 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime – 1.560 lei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri