Reclamă
Hades, o figură misterioasă a mitologiei grecești, a reprezentat pentru muritori cea mai înfricoșătoare zeitate a Olimpului. Izolat de cei asemenea lui, a stăpânit tărâmurile Infernului ca nimeni altul și a dobândit o reputație care provoca teamă chiar și celor mai curajoși eroi eleni. Legendele care-l au drept protagonist sunt puține, însă personalitatea sa rămâne fascinantă chiar și în zilele noastre.
Legenda venirii sale pe lume
Hades își are originile în familia primordială a Olimpului, titanii Cronus și Rhea, fiind primul-născut al acestora. După ce Zeus și-a învins tatăl, și-a eliberat ceilalți frați și au pornit în războiul împotriva Titanilor și i-au eliberat pe ciclopi, care și-au arătat recunoștința oferindu-le în schimb daruri. Zeus a primit fulgerul, Poseidon și-a câștigat tridentul, iar Hades casca care-l făcea de nevăzut. Mai apoi, cei trei frați și-au împărțit lumea și au hotărât să domnească în pace și liniște asupra ei.
Reclamă
Lui Hades i-a revenit Lumea de Dincolo, devenind astfel stăpânul sufletelor celor morți. Cel mai adesea, acest tărâm este descris ca un loc de coșmar, cu râuri negre și mlaștini. Intrarea în Infern este păzită de Charon, al cărui rol este să-i transporte pe cei trecuți în neființă pe râul Styx, care desparte cele două lumi. Cel desemnat să conducă sufletele pe acest drum fără întoarcere era Hermes, singurul care avea abilitatea să călătorească după bunul plac între cele două lumi.
Hades a primit titlul de Stăpân al acestui tărâm, însă rolul său nu era de autoritate supremă, ci mai degrabă de paznic al acestuia. Scopul său era să protejeze bariera dintre muritori și sufletele celor decedați, care încercau să revină în lumea celor vii. Astfel, el nu putea niciodată să părăsească Infernul, fiind deci singurul zeu care nu locuia pe Olimp, alături de ceilalți asemenea lui.
Judecata sufletelor celor morți
Porțile tărâmului lui Hades erau păzite de Kerberos, o creatură mitologică terifiantă, un câine uriaș cu trei capete, capabil să sfârtece pe oricine încerca să iasă sau să intre în Infern.
După ce un muritor își dădea ultima suflare, rudele sale obișnuiau să pună în gura acestuia un ban de aur, drept plată pentru Charon, care urma să-i fie îndrumător pe râul Styx.
Tocmai de aceea ritualurile de înmormântare erau deosebit de importante pentru grecii antici, care făceau tot posibilul ca rămășițele celor dragi să fie readuse acasă. Legendele spun că fără această plată făcută lui Charon, sufletul nu putea să pătrundă în Infern și să aibă parte de judecata de apoi. Astfel, erau condamnați la o viață eternă pe Pământ, sub formă de fantasmă, incapabili să-și găsească liniștea sau locul de veci.
Cei care puteau să-și plătească drumul pe râul Styx ajungeau în cele din urmă în fața celor trei judecători Minos, Rhadamanthys și Aiakos. Dacă sufletul era considerat unul bun și curat în funcție de viața lui pe Pământ, era dus la apele Lethe, care aveau darul să-l facă să uite orice rău trăit vreodată. Mai apoi, ajungea în Câmpiile Elizee, unde ducea un trai idilic. În caz contrar, păcătoșii ajungeau în Tartar, acolo unde primeau pedeapsa veșnică pentru greșelile comise în timpul vieții de muritor. Dintre toți, cei care sufereau cei mai mult erau necuviincioșii, care au îndrăznit să-i înfrunte pe zei sau să-i sfideze. Pentru ei, exista un loc special în acest Iad al mitologiei grecești, unde erau torturați până la sfârșitul timpului.
Semnificația numelui său și portretul transmis posterității
În traducere, numele lui Hades înseamnă „cel nevăzut” – un titlu potrivit pentru poziția sa, mai ales că este stăpânul Lumii de Dincolo, al celor trecuți în neființă. Reputația sa de zeu i-a determinat pe grecii antici să-i atribuie numele cu însăși tărâmul morților, așa că de fiecare dată când inima unui muritor înceta să bată, se spunea că acesta merge la Hades, unde-și va căuta liniștea veșnică și-și va ispăși păcatele.
În mitologia romană, corespondentul lui Hades este Pluto, denumire provenită de la plutoniu, un mineral radioactiv, care provoacă moartea în cazul celor care sunt expuși la el.
În ciuda faptului că fratele său, Zeus, era considerat Stăpânul Olimpului și conducătorul lumii, Hades și-a câștigat reputația de cea mai temută dintre divinități. O figură misterioasă și întunecată, care inspira teroare în rândul semenilor săi și al muritorilor, a fost rareori portretizat în operele de artă și nu a avut un număr mare de adepți care să i se închine și să aducă în numele său ofrande.
Hades își alege mireasa: răpirea Persefonei și pactul făcut cu Demetra
Infernul și-a avut pentru mult timp un singur conducător, pe Hades, care era temut și mai degrabă absent din viața celorlalți zei sau a muritorilor. În cele din urmă însă, o singură femeie l-a determinat să-și părăsească tărâmul întunecat și să-și împartă tronul cu ea: Persefona, fiica zeiței Demetra.
Mitul poveștii lor de dragoste începe în momentul în care Persefona era sub aripa protectoare a mamei sale și încă fecioară. Într-una din zile, în timp ce culegerea flori din grădina Demetrei, a fost zărită de Hades, care și-a dorit-o doar pentru el. Și-a înhămat caii și a răpit-o pe zeiță, apoi a făcut-o soția sa.
Odată ajunsă în Lumea de Dincolo, Persefona a devenit regina lui Hades și a domnit alături de acesta. Firile lor diferite i-au determinat însă să-și îndeplinească acest rol diferit, iar ea arăta de multe ori milă și înțelegere față de cei care îndrăzneau să-l înfurie sau să-l înfrunte pe soțul său.
Din acest episod mitologic s-a născut și apariția anotimpurilor, căci până atunci Pământul fusese un tărâm însorit, cu câmpuri roditoare și păduri veșnic verzi. Demetra și-a căutat cu disperare fiica, iar suferința ei a determinat ca muritorii să nu mai aibă parte de recoltele de până atunci. Când a aflat că Persefona este în Infern, zeița a ajuns la o înțelegere cu Hades: soția lui avea să petreacă 6 luni pe an pe Pământ, alături de mama sa, iar în cealaltă parte din an în Lumea de Dincolo.
Atunci când fiica sa nu-i este alături, sufletul Demetrei este întunecat și îndurerat, reflectându-se în iarnă și toamnă, când câmpurile sunt lipsite de grâne. Atunci când sunt împreună, readuc natura la viață și dăruiesc oamenilor recolte bogate și suficiente pentru lunile reci ce vor urma.
Surse folosite pentru acest material: GreekMythology, WorldHistory, AthensandBeyond.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
