Reclamă
Aproximativ 131.000 de elevi s-au înscris anul acesta la Evaluarea Națională. Dintre cei 123.122 de elevi prezenți la Evaluarea Națională, 94.526 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), mult mai mare față de anul trecut. Aceste cifre reprezintă astfel o rată de 76,80% în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%). Procentele au fost prezentate în cursul zilei de astăzi de Ministerul Educației.
Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). Din numărul total, un număr de 120 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Reclamă
La proba de Limba și literatura română, 103.684 de candidați (83,9%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 83.058 de candidați (67,4%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece).
La proba de limbă şi literatură maternă, 7.619 candidaţi (95,9%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidaţi au obţinut nota 10. Și în acest caz, un număr de 5 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1. Ei vor putea susține abia etapa următoare examenele.
Ministerul Educației a prezentat și un tabel al istoricul evaluării naționale din perioada anilor 2013-2021. Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.
Contestațiile pot fi depuse pe data de 29 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și miercuri, 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Ulterior, elevii vor avea repartiția la liceele dorite, în funcție de notă sau în funcție de probele eliminatorii – în cazul claselor cu profil vocațional.
Elevii care au absolvit învățământul gimnazial și care, în contextul măsurilor stabilite pentru combaterea îmbolnăvirii cu coronavirus, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive foarte bine justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială. Această etapă este organizată pentru elevi în perioada 5 – 12 iulie. Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri