Reclamă
Ianis Hagi, fotbalistul naționalei României, i-a făcut un cadou special surorii sale, Kira Hagi, cu ocazia zilei ei de naștere. Mijlocașul a profita de platforma conferinței de presă, care a avut loc imediat după meciul amical cu Columbia, pentru a-i dedica lui Kira golul marcat în acea partidă.
Partida România – Columbia, desfășurată marți, 26 martie 2024, pe arena echipei Atletico Madrid, „Wanda Metropolitano”, a fost așteptată cu nerăbdare de suporterii români. Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea Columbiei, în ciuda eforturilor depuse de echipa națională a României, unde activează și portarul Horațiu Moldovan.
Reclamă
După încheierea partidei și în cadrul conferinței de presă, Ianis Hagi a ales să-și adreseze surorii sale, Kira Hagi, un mesaj de felicitare pentru ziua sa de naștere. Fiul lui Gheorghe Hagi a mărturisit că îi dedică acesteia golul pe care l-a reușit în partidă, ce a marcat și primul punct adus de „tricolori” în acel meci.
„Pentru mine reprezintă orice reușită la echipa națională ceva imens. Plus, în țară, este deja 12 și jumătate (n.r. se uită la ceas) și e ziua surorii mele și îi dedic golul ei. Nu putem să comparăm un amical cu un mondial, dar orice reușită contează, mă face mândru. Când reușesc să îmi aduc părinții pe aici, familia, să fie alături de mine, clar este o motivație în plus și o bucurie mai mare,”, a declarat Ianis Hagi, după meciul Columbia – România 3-2.
Kira Hagi, cea mai mică fiică a iui Gheorghe Hagi, a ales o carieră departe de lumea sportului. Aceasta este arhitect de profesie, dar și actriță, apărând în numeroase piese de teatru și filme românești. În prezent, Kira joacă în serialul „Lia”, difuzat la Antena 1.
„Personajul pe care îl interpretez, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă și mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie, faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic și că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalități, care scot la iveală conflicte sau împing acțiunea într-o direcție neașteptată,” a povestit Kira Hagi, pe Facebook.
Anul trecut, la finalul unei piese de teatru în care a jucat, Kira a primit o surpriză de la tatăl său. Gheorghe Hagi, mândru de reușitele fiicei sale, a urcat pe scenă cu un buchet de flori și a luat-o pe Kira în brațe.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r