Reclamă
Familia artistului Igor Cuciuc trăiește o tragedie fără margini după pierderea fulgerătoare a fiicei lor, Andreea, în vârstă de doar 17 ani. Tânăra a suferit un stop cardiac în timpul Balului Bobocilor, lăsându-i pe părinți în stare de șoc și complet devastați.
Primele sărbători fără Andreea
La aproape trei săptămâni de la tragedie, familia continuă să plângă pierderea tinerei, iar sărbătorile care se apropie nu fac decât să accentueze suferința.
Reclamă
Pentru Igor Cuciuc și soția sa, Diana, acest Crăciun va fi primul fără fiica lor, transformând momentele care ar fi trebuit să fie de bucurie într-un timp al durerii și rugăciunii.
Andreea a fost condusă pe ultimul drum de sute de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu. Părinții săi, sfâșiați de durere, își găsesc cu greu liniștea, iar casa lor a devenit pustie fără prezența adolescentei.
Igor Cuciuc, cunoscutul interpret de muzică populară, a publicat recent un mesaj pe Facebook în care își exprimă dorul și disperarea după pierderea fiicei sale.
În cuvinte sfâșietoare, artistul rememorează momentele fericite petrecute alături de Andreea și cere putere de la Dumnezeu pentru a face față acestui coșmar.
„Andreea Cuciuc, te-ai dus la Dumnezeu. Ce familie fericită și frumoasă eram! Tare ne este dor de ochii tăi, de vocea ta și de îmbrățișarea ta! Ne lipsești mult… Cine o să ne cuprindă pe noi, Andreea, cine o să ne sune, cine o să ne mângâie?
Ai fost mândria și floarea noastră scumpă! Casa e pustie fără tine, Andreea, suntem distruși. Dumnezeul nostru, te rugăm ai grijă de sufletul ei și dă-ne putere și liniște să putem trăi”, a scris acesta.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Răceala de iarnă: Ești protejat sau riști să te îmbolnăvești din nou?
- 3. Carmen Harra previziuni șocante sub semnul cifrei 9! 2025, anul care va schimba lumea