Ileana și Romulus Vulpescu – Arta iubirii

Autor: David Călin

17 martie 2022, 22:30

Reclamă

Ileana și Romulus Vulpescu – Arta iubirii

Foto: www.revistatango.ro

Reclamă

Într-un interviu acordat Evelinei Păuna, Ileana Vulpescu spunea că „singurele perioade de fericire din viața unui om sunt numai atunci când este îndrăgostit”. Scriitoarea a avut o singură mare iubire, pe Romulus, bărbatul al cărui nume l-a purtat toată viața, în suflet și pe coperțile cărților scrise, dincolo de actul de identitate. Primul a plecat el, dar a rămas în privirea ei, l-a căutat mereu, zilnic, până în clipa în care a plecat, pentru a se regăsi.

Copilăria

Numele ei rămâne iremediabil legat de romanul „Arta Conversației”, a acordat pe timpul vieții foarte multe interviuri și din acestea o putem cunoaște poate mai bine decât din scrierile sale. Născută la Bratovoiești, în județul Dolj, nu a uitat niciodată anii copilăriei: „Primii șapte ani au fost singurii în care n-am urât și nu am disprețuit. Am fost copil singur la mama. Tata a murit când aveam opt ani. Am crescut la marginea unui sat din Oltenia, departe de orice vecini. Deși mi-a plăcut să stau de vorbă cu oamenii, mai ales cu cei mai bătrâni (și pentru că nu aveam cu cine să mă joc), petreceam timpul plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură și inventându-mi povești”.

Reclamă

Scriitoarea a fost comparată cu Marin Preda de unii critici, iar în deceniile șapte și opt ale secolului trecut a fost unul dintre cei mai citiți autori români. În revista „Vatra”din Târgu Mureș, Ileana declara în anul 1981:

„Dragostea pentru cirezi, de la Veronica, vaca noastră, se trăgea. Tot pe acea vreme, am fost și colecționară. Am avut colecție de nasturi! Unde vedeam un nasture care-mi făcea cu ochiul, hârșt! Îl tăiam, fără niciun scrupul. Câte colecții nu s-au făcut prin mijloace asemănătoare…”

Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, în comuna Bratovoești, județul Dolj. Școala primară și liceul le-a urmat la Craiova, apoi a mers la București pentru a absolvi Facultatea de Filologie, având printre colegi pe Fănuș Neagu, Sorin Titel și Nicolae Velea. Când a plecat din Oltenia, a luat cu ea tot ce nu trebuia pierdut, tot ce nu trebuia uitat: „Copilăria, primii șapte ani de acasă, cum se spune, și adolescența sunt, de multe ori, decisive pentru întreaga viață a omului. Atunci iei act de viața socială, te modelezi, îți îndrepți preocupările spre o meserie. Sunt ani de viață pe deplin conștienți, în care arzi și în care respingi. Nu contest importanța acestei vârste în formarea mea, dar îmi aduc aminte cu drag numai de primii șapte ani”.

Rămasă orfană de tată în 1939, a copilărit alături de un tată vitreg, iar ruperea de calidorul copilăriei a fost bruscă și cu efecte îndelungate: „Plecarea din marginea satului Bratovoești, de pe malul unui pârâu cât un fir de ață, a fost una dintre cele mai mari dureri din viața mea. La Craiova, aveam vecini, aveam copii de o vârstă cu mine și descopeream cinematograful, pe care îl socotesc și astăzi o minune a lumii”.

Pe când era în clasa a treia, o boală a determinat-o să se retragă de la școală, nu era vizitată de niciun coleg, toți se fereau, pe bună dreptate, de o boală ca tuberculoza, maladie ce nu avea leac în acei ani. În acel timp, departe de școală, Ileana își descoperă, paradoxal, dragostea pentru citit, pentru muzică.

Literatura

Prima meserie la care a visat a fost aceea de medic și admiterea la Facultatea de Medicină i-a fost prim țel: „Prima profesie pe care am vrut s-o fac a fost medicina. Totuși, în 1953, am intrat la Facultatea de Filologie a Universității din București, la secția de limbă franceză. În ciuda nivelului la care ajunsese învățământul în acea vreme, am avut, totuși, parte de profesori de la care am învățat carte, și nu numai carte”.

Începe să scrie încă din primul an de facultate, publicând prima dată în revista „Familia”, în 1966, povestirea „Scrisoare către un cunoscut” și spune că nemulțumirea și dezamăgirea au îndrumat-o către literatură. Aceste două stări trebuiau compensate cumva și Ileana a ales calea condeiului.

În 1982, în revista craioveană „Înainte”, scriitoarea se referea într-un interviu la eternitatea provincială a sufletului său. În momentul acordării interviului, Ileana Vulpescu avea treizeci de ani de când plecase din Bratovoiești, din Craiova, din Oltenia. Și totuși ,,eu am un suflet provincial, pe care nimic nu-l poate schimba. Folosesc și astăzi toate expresiile de acasă, auzite în copilărie, poate și pentru ca uitarea să nu le poată acoperi. Îi spun mereu fetei mele: „La noi, la Bratovoești, așa zicea lumea…”. Sau „la noi, la Craiova”… Copilăria sau adolescența lasă urme de neșters în viața oricui, nu numai în viața unui scriitor. De când am plecat din Bratovoești și din Craiova, am văzut Parisul și Roma, Florența și Bruges. Trec luni de zile și nu-mi aduc aminte de ele. Nu trece, însă, nicio zi în care să nu-mi fugă un gând, măcar, spre locurile copilăriei. Și visele tot acolo mă poartă. Ce datorez acelor locuri? Mă datorez pe mine. Prin urmare, și sursa inițială și de neînlocuit a resurselor acumulate de-a lungul anilor…”.

După debutul cu „Scrisoare către un cunoscut”, Ileana Vulpescu publică prima lucrare în volum, o traducere din limba franceză a unui roman al lui A. Wurmser. Prima carte semnată de ea este însă ,,Ș.a.m.d.” în 1969, urmată de romanul ,,Rămas bun” în 1975, având ca subiect epopeea unei familii din secolul al XIX lea. Romanul a fost premiat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. A scris proză, dramaturgie, a tradus din engleză, franceză şi spaniolă, a colaborat la ,,România literară”, ,,Vatra”, ,,Flacăra”, ,,România Mare”. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

În 1980 publică romanul care o va consacra, ,,Arta conversaţiei”, povestea zbuciumului sufletesc al unei doctorițe. Mai târziu romanul a fost adaptat pentru scenariul unui spectacol ce a avut mare succes, rolul doctoriței fiind jucat magistral de Dorina Lazăr pe scena Teatrului Giulești. Primește în 1981 premiile ,,Ion Creangă” al Academiei Române și ,,Cântarea României” pentru ,,Arta conversaţiei”, apoi în 1987 primește premiul ,,Flacăra pentru ,,Sărută pământul acesta’. Împreună cu Romulus Vulpescu, soţul, poetul, traducătorul şi publicistul scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ,,Gargantua” şi ,,Pantagruel” de Francois Rabelais.

Recunoașterea

În anul 2015, Ileana Vulpescu a primit din partea Fundaţiei Dignitas un premiu şi Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. În ziua aceea, Laurenţiu Ganea a dedicat scriitoarei un recital de chitară clasică şi mai tinerii actori Georgiana Asaftei şi Andrei Iordache citit scriitoarei un fragment din celebrul roman „Arta conversaţiei”. La Craiova, acolo unde i-a rămas sufletul, a primit în același an, la 5 iunie, titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, decernat în cadrul unei ședințe solemne, un moment emoționant atât pentru ea cât și pentru sutele de cititori care au asistat la eveniment. Președintele României, Klaus Johannis, i-a conferit la 18 mai 2017 distincția Ordinul Naţional ,,Steaua României” în grad de Cavaler, în discursul de decernare precizând că distincția a venit ,,în semn de înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”.

Iubirea

Poate cea mai frumoasă poveste cu Ileana Vulpescu este povestea iubirii ei cu Romulus Vulpescu, o poveste nescrisă, dar trăită intens, timp de șaizeci de ani.

Publicistul oltean Ion Jianu, apropiat al familiei Vulpescu, a adunat în volumul ,,Arta conversației cu Ileana&Romulus Vulpescu-dialoguri peste timp” patru interviuri datând din epoci diferite, înainte și după 1990, acestea fiind publicate în diverse reviste sau cărți: dialogul din 1982 a apărut în același an în cotidianul craiovean ,,Înainte”, iar următoarele trei, cele realizate în anii postrevoluționari, în ,,Gazeta de Sud”, în revista ,,Ramuri” și în ,,În 1983 și 1982, premiul Nobel trebuia să poarte un nume: Marin Sorescu”, volum apărut la Editura Eikon în 2014.

Ion Jianu a primit în scris răspunsurile la întrebări, iar paginile respective, scrise de mâinile Ilenei Vulpescu și ale lui Romulus, se află azi în colecția publicistului. Ca fapt inedit, toate consemnările doamnei Vulpescu au fost transcrise cu ,,î” din ,,i”, respectându-i dorința. Scriitoarea așa a scris din 1953 până în ultima zi a vieții, ocolind dintr-o ambiție personală regulile impuse de Academia Română în 1993. Un singur cuvânt, numele țării sale, România, era scris cu ,,â” în interior.

Așadar, dacă doriți să cunoașteți subtilitățile artei iubirii, citiți ,,Arta conversației cu Ileana&Romulus Vulpescu-dialoguri peste timp”.

Citeste si