Ilinca Vandici vorbește deschis despre viața ei! Gelozia a fost printre subiectele atinse – Monden
Home > Ştiri mondene > Ilinca Vandici vorbește deschis despre viața ei! Gelozia a fost printre subiectele atinse

Reclamă

Ştiri mondene

Ilinca Vandici vorbește deschis despre viața ei! Gelozia a fost printre subiectele atinse

Ilinca Vandici vorbește deschis despre viața ei! Gelozia a fost printre subiectele atinse

Reclamă

Ilinca Vandici este o vedetă de televiziune foarte cunoscută. Trecutul ei amoros este la fel de cunoscut, având o serie de experiențe neplăcute cu privire la tot ce înseamnă dragoste. Acum este căsătorită și are și un copil, dar asta nu înseamnă că trebuie să se încreadă pe deplin în partener. Din cauza infidelităților din trecut, vedeta nu vrea să își asume niciun risc.

Frumoasa șatenă recunoaște că este geloasă, însă nu o gelozie sufocantă. După cum ea mărturisește, puțină gelozie nu strică și te face să fii puțin mai atent. Acest lucru o ajută să se păzească de momentele deranjante care ar putea apărea pe parcursul relației.

Reclamă

”Oarecare proporție de gelozie e necesară într-un cuplu, dar niciodată dusă la extrem. Nu se datorează unui anumit lucru în special, bucățica asta din noi cred că e firească; în momentul în care îl iubești pe cel de lângă tine, ești atent. Bărbatului de lângă mine îi cer să mă iubească așa cum sunt, fără a încerca să mă schimbe, să mă respecte, să mă susțină, să comunice cu mine despre orice chestiune. Ceea ce îi cer, îi și ofer, a spus Ilinca Vandici.

Vedeta a vorbit despre relația de familie și despre cum o ajută gelozia să mențină vie flacăra iubirii. Aceste neîncrederi vin din trecut, când a fost înșelată mereu atunci când a iubit. Chiar dacă are o familie perfectă, ea Ilinca Vandici preferă să fie sceptică în ceea ce privește fidelitatea unei persoane.

Viața de familie, descrisă de vedetă în cel mai frumos mod

Ilinca Vandici a vorbit despre familia ei și modul în care decurg lucrurile. Cei doi părinți își fac timp mereu pentru Zian și petrec ore bune împreună. Activitățile în trei sunt nelipsite. Familia vedetei este una foarte modernă, fiecare având dreptul să spună ce vrea sau ce crede. Totul este permis dacă sunt și argumente, susține șatena.

”Suntem o echipă și cred că acesta este cel mai important lucru. Încercăm să avem activități în trei, pentru că este foarte important ca Zian să interacționeze cu ambii părinți, în același timp; însă, în aceeași măsură, ne și împărțim sarcinile pe care le avem. Reușim să ne creăm momente frumoase și în această perioadă. Zian este un copil foarte inteligent, înțelegător, empatic, extrem de activ, care necesită toată atenția și energia noastră. Evident, el este cel care ne umple sufletul de bucurie și împlinire. Între timp a crescut și pot spune că acum comunicăm cu el ca și cu un om mare: spunem ce vrem, ce ne place și ce nu, cu argumente. Aceasta este cea mai frumoasă perioadă din viața lui de până acum. Îmi doresc ca Zian să își trăiască copilăria așa cum mi-am trăit-o și eu, să se bucure în fiecare zi de lucrurile pe care le descoperă. Tot ce facem, facem în joacă și așa cred că este cel mai sănătos”, a spus Ilinca Vandici.

Coronavirusul și activitățile din această perioadă este un alt subiect atins de vedetă. Aceasta a spus că face tot posibilul ca fiul ei să aibă parte de activități diverse în care sunt implicați și părinții. Chiar dacă este o perioadă grea, ei se bucură de timpul petrecut împreună. A vorbit chiar și despre un al doilea copil, însă se pare că nu este momentul acum. A căutat informații despre ce înseamnă venirea unui al doilea copil în familie, însă nu este decisă.

Ilinca Vandici a apelat la operații estetice

Atunci când a venit vorba despre aspectul ei, vedeta a vorbit deschis, fără să ascundă operația de augmentare mamară. Aceasta a decis să facă operația pentru a se simți bine în corpul ei și pentru a avea o imagine impecabilă.

”Am apelat la o operație de augmentare mamară, pentru ca așa am simțit să fac la acel moment, pentru a mă simți bine în corpul meu. Și a contat mult și faptul că sunt persoană publică, și mă expun, așadar trebuie să ofer publicului o imagine impecabilă din toate punctele de vedere. Acum nu simt nevoia de nicio îmbunătățire, sunt mulțumită de cum arată, fac mult sport și am o dietă echilibrată și asta mă ajută să nu fiu nevoită să apelez la o altă intervenție estetică”, a mai adăugat Ilinca Vandici.

Citeste si