Illuminati: fondarea unei societăți secrete – Monden
Home > Cultură > Istorie > Illuminati: fondarea unei societăți secrete

Reclamă

Istorie

Illuminati: fondarea unei societăți secrete

Illuminati: fondarea unei societăți secrete

Reclamă

Illuminati este o societate secretă înființată în secolul al XVIII-lea în Germania. Este o societate care a câștigat notorietate mai ales în cultura populară care este plină de teorii ale conspirației, fiind asociată cu Noua Ordine Mondială. La origine, ordinul era diferit de ceea ce ne prezintă conspiraţioniștii. Illuminati se suprapunea cu Iluminismul, mișcare filozofică din acele timpuri.

Adam Weishaupt, un profesor universitar german, a fondat ordinul Illuminati în secolul XVIII. Acesta s-a născut în 1748, Ingolstadt, Bavaria. Tatăl său, profesor de drept, a murit când Adam avea cinci ani. Cel care s-a ocupat de creșterea băiatului a fost bunicul său, profesor de drept și susținător al Iluminismului.

Reclamă

La șapte ani, s-a înscris la o școală iezuită, familia sa fiind catolică. A devenit doctor în drept până la împlinirea vârstei de 20 de ani, iar mai târziu a început să predea la Universitatea din Ingolstadt.

A fost numit profesor de drept canonic după suprimarea iezuiților din 1773. A fost singurul laic care a predat dreptul canonic, materie care era predată în mod exclusiv de iezuiți. Ordinul iezuit a continuat să aibă putere și s-a ciocnit cu valorile lui Weishsupt, care era un susținător al Iluminismului. Acesta era nemulțumit de faptul că Biserica nu-l lăsa să-și răspândească ideile.

Weishaupt voia să se alăture masoneriei, o societate secretă care împărtășea ideile iluministe. Au existat speculații că nu ar fi avut bani pentru admiterea într-o lojă masonică sau că nu era de acord cu unele idei ale francmasonilor. Totuși, a preluat de la francmasoni ritualurile și organizarea societății pe care a fondat-o mai târziu.

Fondarea Ordinului Illuminati

Weishaupt a fondat ordinul Illuminati în luna mai a anului 1776. Misiunea ordinului era să se opună influenței Bisericii și statului care făcea abuz de putere. Societatea promova un spațiu al libertății de exprimare. În ziua de 1 mai 1776, într-o pădure de lângă orașul Ingolstadt, a avut loc prima întâlnire a ordinului.

Participanții au fost cinci dintre cei mai buni studenți ai lui Weishaupt, care au fost aleși chiar de el. Profesorul a cunoscut la universitate oameni cu idei asemănătoare pe care i-a invitat să se alăture.

Unul dintre criterii era ca persoana recrutată să aibă mai puțin de treizeci de ani. Profesorul credea că după această vârstă, o persoană este greu de influențat. La un an după fondarea ordinului, Weishaupt a intrat într-o lojă masonică și a început să recruteze francmasoni pentru a face parte din ordinul său.

Illuminati a început să devină popular în anii care au urmat. Societatea a strâns 600 de membri până în anul 1782. Peste doi ani, ordinul avea 2000-3000 de membri. Aceștia veneau de pe teritoriul Europei: Ungaria, Polonia, Franța, Italia. Din ordin făceau parte oameni importanți din societate: medici, intelectuali, politicieni și scriitori.

Desființarea ordinului

Creșterea rapidă a ordinului a contribuit la desființarea acestuia. În anul 1784, Joseph Utzschneider, care fusese membru, i-a trimis o scrisoare Ducesei de Bavaria în care îi dezvăluia activitățile societății. Membrii au fost acuzați că ar fi conspirat cu Austria împotriva Bavariei. Ducesa Bavariei l-a avertizat pe Ducele Bavariei despre această amenințare la adresa statului.

Ducele a emis un edict care interzicea societățile neautorizate de lege. Cel de-al doilea edict a fost emis după un an. Acesta interzicea în mod clar ordinul Illuminati. Al treilea edict impunea pedeapsa capitală pentru calitatea de a fi membru al societății.

Weishaupt și-a pierdut postul de la Universitate, fiind alungat. Până la moarte, a fost profesor de filozofie la Universitatea din Gottingen. Chiar dacă societatea s-a desființat, a lăsat o moștenire care continuă și în prezent, mai ales prin teoriile conspirației.

Aceste teorii circulau înainte de moartea profesorului din 1830. Weishaupt a fost acuzat pe nedrept că a plănuit o revoluție împotriva Bavariei și că a jucat un rol în Revoluția Franceză.

Citeste si