Reclamă
Pan M. Vizirescu este unul dintre marii intelectuali ai României pe care comunismul a încercat să îi reducă la tăcere. A fost profesor universitar, romancier, dramaturg, critic literar, eseist, memorialist și ziarist, fiind unul dintre cei mai puternici jurnaliști anticomuniști. A fost condamnat de un Tribunal al Poporului, înființat la cererea sovieticilor care ne conduceau, comuniștilor români. Este unul dintre cei 14 ziariști condamnați la data de 4 iunie 1945, alături de el s-au numărat Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic și Stelian Popescu.
Un om care a refuzat să se lase învins de un sistem bolnav care a torturat, distrus psihic, exilat și executat unii dintre cei mai importanți intelectuali pe care i-a avut vreodată România. S-a numărat printre cei care au reușit să facă față din punct de vedere psihologic izolării. Reușind să scape de închisoarea comunistă pentru că a stat ascuns într-o cameră din spatele casei rudelor sale din Slatina timp de 23 de ani. În cameră accesul era permis doar prin intermediul podului casei. Era o cameră mică și foarte puțin luminată.
Reclamă
„Pan M. Vizirescu a urmat cursurile primare în satul natal şi le-a terminat la Slatina în 1915. Începe apoi studiile secundare la Liceul Militar «D. A. Sturdza» din Craiova, liceu transferat, în timpul războiului, la Iaşi şi Dorohoi şi le termină la Colegiul Naţional «Carol I» din Craiova, unde este coleg cu Radu Gyr şi N.I. Herescu. Îşi susţine bacalaureatul în 1925 şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia Filologie romanică, literatură şi estetică literară”. Constantin N. Străchinaru, Din ucenicia neamului Românesc.
Pan M. Vizirescu – redutabil intelectual român
Se naște la data de 16 august 1903, cu prenumele de Pantelimon, este considerat ultimul mare gândirist tradiționalist ortodox român. Până la data de 23 august 1944 ocupă funcția de subdirector în cadrul departamentului Radiojurnal al Societăţii Române de Radiodifuziune. Este condamnat în urma procesului din anul 1945 la detenție și muncă silnică pe viață. O condamnare pe care nu a îndeplinit-o, alegând să stea închis timp de 23 de ani în camera descrisă mai sus. Un intelectual de calitate, a reușit, cu o nemaipomenită stăpânire de sine, să creeze în unele din cele mai grele condiții de viață.
„S-a ascuns în podul unei case unde trăia sora lui cu familia. În cei 23 de ani cât s-a ascuns în podul casei a continuat să scrie: poezie, proză, piese de teatru, eseuri. Numai noaptea cobora uneori din pod şi făcea câţiva paşi prin grădină. Unul dintre complici, un nepot, dorind să-l ajute, i-a preluat manuscrisele şi le-a îngropat sub podeaua dintr-un grajd. Când a ieşit din ascunzătoarea sa, urgisitul autor şi-a găsit manuscrisele complet distruse: mucegăite, putrezite, irecuperabile, nefolosibile”. Spune scriitorul Ion Lazu.
Calitățile sale au fost dovedite ani la rând, iar faptul că după revoluție a fost o figură vie în lumea literară nu face decât să întărească faptul că puterea lui de creație a fost una aproape neomenească. Tatăl lui i-a insuflat iubirea pentru cuvânt, reușind să învețe să scrie și să citească pe cont propriu. Cu sprijinul tatălui urmează şcoala primară în satul natal şi în Slatina, mai apoi studiile secundare la Craiova. Absolvă Litere, iar în anul 1938 obține doctoratul în Litere și Filosofie cu magna cum laude, urmând și studiile de licență din cadrul Facultății de Drept, pe care nu a mai absolvit-o.
Timp de două decenii Pan M. Vizirescu a scris și citit la lumina care intra printr-o nișă din pod. Și-a urmat chemarea de scriitor anunțată din tinerețe. A debutat în anul 1922, la vârsta de 19 ani cu o schiță în Universul literar – pe atunci director era Nicolae Iorga. A fost un permanent colaborator al revistei lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal. Recunoașterea literară de care se bucură este garantată și de publicarea în Gândirea și Revista Fundației Regale.
Coordonează un volum în care sunt adunate mai multe poezii religioase românești, în anul 1943. Foarte bine primit și de Nichifor Crainic i-a spus să se îngrijească și de publicarea propriilor sale creații. Un sfat pe care l-a urmat, după puțin timp, publică volumul de nuvele Vadul Închipuirilor, a cărei prefață este scrisă de I. Al. Brătescu-Voineşti. Mai apoi publică și un volum de poezie la Editura Bucovina a lui I. E. Torouţiu. Mai pregătea și un nou volum de proză solicitat de Editura Cugetarea, de asemenea Liga oamenilor cinstiţi (piesă de teatru) urma să fie reprezentată pe scena Teatrului Național la cererea lui Liviu Rebreanu, directorul de-atunci.
Sursa: marturisitorii.ro
Pentru a scăpa de condamnarea pe viață se refugiază în podul care devine pentru el „vechi castel pe stânci înaripate”. Reușește să facă față cruntei sale vieți prin rugăciune, lectură și poezie. Așa cum a spus și Pan M. Vizirescu credința i-a fost un real sprijin în izolare. Unul dintre sufletele puternice salvate, fapt dovedit și prin poeziile sale frumoase. Se retrăgea în cămăruța din spatele casei, unde ajungea prin pod și scria. Alteori sculpta icoane, se ajuta de un bisturiu și de o spiță de la bicicletă.
„Acolo scria, pe colţul patului, acolo stătea, se ruga. Se folosea de o carte de rugăciuni, pe care am păstrat-o. Ziua stătea ascuns şi numai noaptea ieşea. Mai mult, în fiecare marţi noaptea, ieşea din curte, avea ceva legat de treaba asta, zicea că dacă n-o face, n-o să mai apuce niciodată“. Nepoata scriitorului, Simona Pintea, custode al Muzeului Judeţean Olt pentru adevărul.ro
A scris cu o pasiune nemaiîntâlnită, o pasiune nestăvilită, nu l-a părăsit nici după ce a ieșit din ascunzătoare. Iar asta în ciuda faptului că toată munca lui de ani a fost distrusă de mucegai. Un nepot încercând să îl ajute îi îngropase toate manuscrisele, acestea au fost distruse de umezeală și mucegai. Pagini întregi pe care și-a așternut gândurile au devenit neutilizabile.
Întâlnirea cu Securitatea
Din păcate toate aspirațiile lui și toate planurile de viitor nu au mai putut fi concretizate, cariera unui scriitor redutabil a fost întreruptă de comuniști. Pe atunci au fost curmate destinele multor altor intelectuali de calitate. Procesul în care a fost numit și Pan M. Vizirescu, a fost o înscenare făcută cu pretextul de a „apăra interesele ţării”.
Motivul pentru care a fost denunțat la Securitate este cât se poate de meschin. Potrivit cu declarațiile nepoatei sale, paznicul de la MAT, fabrica din apropierea casei lor, i-a divulgat ascunzătoarea în speranța că întreaga familie ar fi fost închisă și casa i-ar fi rămas lui. Era anul 1967, trecuseră 3 ani de când, teoretic, fusese absolvit de orice vină. Securiștii au venit să îl ridice, înainte de a merge cu ei le-a spus să îi lase să își spună rugăciunea. După ce i s-a permis să se roage a fost dus la Securitate, unde i s-a spus că e liber de trei ani de zile. I-au pus câteva întrebări timp de două ore, când a ieșit din clădire nu a reușit să se întoarcă pentru că nu știa drumul, se afla la câțiva zeci de metri de casă.
„Când au venit securiştii şi l-au găsit, după ce îl pârâse paznicul de la MAT (n.r. – Maşini Agricole şi Tractoare), eu aveam cred că vreo 7-8 ani, fratele meu era cu trei ani mai mare. Unchiul meu n-a stat în pod tot timpul de fapt, acolo se refugia dacă venea cineva, îl folosea ca pe un fel de culoar până la camera lui, care era undeva în spatele casei mari, ascunsă. Noi locuiam la etaj, el şi bunica mea, mama tatălui meu, care era sora lui, jos. La început n-am ştiut cine e. De fapt n-am ştiut până când l-au descoperit. Îl ştiam de nea Ionică de la Piatra-Olt“. Nepoata scriitorului, Simona Pintea, custode al Muzeului Judeţean Olt pentru adevărul.ro
Întreaga lui existență a fost fericit de faptul că s-a născut român, nu a regretat nimic. A fost un om egal cu sine pentru care literatura și credința au fost adevărate scăpări. A trăit cu multă iubire pentru Dumnezeu, nația română și cuvânt. A încercat să publice după anul 1967 dar a fost refuzat de toate editurile. În anii`80 cu sprijinul primit din partea Cellei Delavrancea şi a lui Şerban Cioculescu, publică trei volume de poezie la editura Eminescu: Poeme (1982), Sunet peste culmi (1985), Călătorie de taină (1988).
Publică și în anii `90 două volume de versuri: Prinos de lumină şi har (Editura Agora, Iaşi, 1955) şi Mi se oprise timpul (Editura Eminescu, Bucureşti, 1995). În 1997 este publicată Liga oamenilor cinstiţi, o piesă de teatru, jucată la Teatrul Radiofonic, în luna mai 1999.
Surse folosite pentru articol: adevărul.ro, leviathan.ro, ziarullumina.ro, marturisitorii.ro.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
