În plină criză, pe scena politică se servește circ ieftin! PSD a venit în Parlament cu o machetă Superman căzut în cap – Monden
Home > Actualitate > Politică > În plină criză, pe scena politică se servește circ ieftin! PSD a venit în Parlament cu o machetă Superman căzut în cap

Reclamă

Actualitate Politică

În plină criză, pe scena politică se servește circ ieftin! PSD a venit în Parlament cu o machetă Superman căzut în cap

În plină criză, pe scena politică se servește circ ieftin! PSD a venit în Parlament cu o machetă Superman căzut în cap

Reclamă

Situație fără precedent în Parlamentul României! Astăzi se votează moțiunea de cenzură a social-democraților, iar aceștia au venit cu o machetă care îl înfățișează pe Superman, căzut în cap, într-o baltă de sânge.

Selfie cu un Superman căzut în cap, în ziua moțiunii de cenzură

Când în România ard spitalele, cresc prețurile și nu se găsesc soluții la mii de probleme destul de grave din domeniul social, sanitar și educațional, politicienii, care mai de care, se afundă într-un penibil dezastruos și ne arată cât de mult am greșit ca națiune când am permis formarea unui astfel de Parlament. În zile de restriște, social democrații și-au găsit subiect de amuzament și au adus în Parlament, în ziua votului pe moțiunea de cenzură, o machetă cu Superman cu capul în jos – aluzie la montajul postat recent de Florin Cîţu pe reţelele sociale. Aleşii din opoziţie şi-au făcut selfie-uri cu Supermanul prăbuşit, s-au distrat copios și au savurat momentul. Bineînțeles, nu toți au gustat această glumă lipsită parcă de sare și piper. Un lider liberal spune că este vorba despre un îndemn la violență.

Reclamă

Statueta, cu un Superman plonjat direct în cap, într-o baltă de sânge, a fost pusă la intrarea în Plenul Parlamentului. După scurt timp, au luat-o de acolo, urmând să o aducă înapoi în momentul votului.

Circul făcut de social democrați a fost criticat de vicepreședintele PNL Alina Gorghiu. De altfel, mai mulți membrii ai altor partide au condamnat decizia PSD de a face circ, motivând că nu era momentul pentru astfel de situații.

Recuzita PSD la plenul de azi. Balta de sânge e o invitație, un îndemn clar la violență. Apropo de apropierea dintre PSD și AUR. Bucuria nebunilor va fi azi în plen… dar mai ales după”, a scris ea pe Facebook.

Este o zi mare în Parlamentul României, având în vedere că premierul Cîțu este la un pas să fie demis! Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi dezbătută și votată astăzi în plenul reunit al Parlamentului, de la ora 12:00. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Cîțu să fie demis este nevoie de 234 de voturi. Ultimele calcule arată că partidele care au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură strâng aproximativ 280 de voturi. Se pare că alianța zilei ar fi formată din PSD, USR și AUR, toate trei fiind partide renumite pentru schimbarea taberelor, în interese proprii. Și iată cum, încă odată, în timp ce românii mai speră la luarea unor măsuri pertinente, cei din Parlament ne dovedesc că analfabetismul funcțional se poate sărbători chiar și astăzi, de ziua mondială a educației, un eveniment care se sărbătorește anual la data de 5 octombrie.

Citeste si




Recomandări autor