Începuturile prozei japoneze în epoca Heian. Condiția și apariția romanului japonez

Este destul de greu de identificat când au apărut primele romane japoneze. Dacă am spune că romanul este orice lucrare de ficțiune, de o întindere de minimum 100 de pagini, romanul japonez există încă din secolul al X- lea.

Originea romanului japonez nu este singulară, au existat mai multe elemente care au dus la apariția lui. Poveștile și anecdotele din cărțile mai vechi, de proveniență niponă, chineză și indiană. În timp, au trecut de la o generație la alta, devenind parte din folclor. Erau de o varietate mare, în care se prezentau diverse întâmplări de natură fantastică sau miraculoasă. Mare parte din subiectele cu iz magic ale poveștilor au devenit premise pentru romanele viitoare.

Originile romanului japonez

Un alt element care a contribuit la apariția romanului japonez este chiar poezia. În general cărțile de poezie debutau cu o prefață scrisă de poeții în sine. În cadrul acesteia erau prezentate motivele care au dus la crearea volumului. De cele mai multe ori era vorba despre un tribut adus unei persoane dragi. Prefețele puteau cuprinde acțiuni destul de complexe, poeții povesteau cum își întâlniseră, de exemplu, soția. Dezvoltau o întreagă poveste legată de iubirea pe care și-au păstrat-o reciproc. Înainte de a ajunge la poeziile în sine treceai printr-o baie de proză.

Putem să luăm în calcul ipoteza în care cineva, descoperind mai târziu cartea vreunui poet, să fi vrut să afle mai multe despre autor. Informațiile aflate de el fiind apoi transpuse în prefața cărții. De aceea avem motive să credem că din astfel de prezentări, care depășeau de multe ori numărul în sine al poeziilor, au luat naștere și romanele. Dovada este cartea Poveștile din Ise, o operă de secol X, atribuită lui Ariwara no Narihira.

Cartea este formată din 125 de episoade, fiecare în parte compuse în jurul uneia sau mai multor poeme. Însă, nu există o idee prin care să fie legate. Putem porni de la premisa conform căreia însuși Narihira ar fi protagonistul acestora. Ne putem raporta la Poveștile din Ise precum la Vita nuova. O intenție care ar depăși realitatea, nu regăsim niciun fir narativ care să lege toate micile evenimente narative.

Sursa de inspirație diferențiază „prozopoemele” din Poveștile din Ise de poveștile din folclor clasic, plin de întâmplări fantastice. În cazul acesteia poveștile erau inspirate din întâmplări cotidiene. În carte întâlnim deseori nobili care, în timpul vânătorii, se îndrăgostesc de o femeie necunoscută. Stilul în care sunt încorporate poemele în cadrul micilor narațiuni le apropie de ideea de roman contemporan (modern). De exemplu putem urmări asta și în citatul de mai jos.

„Trăia cîndva un om într-un sat depărtat. Și într-o zi, spunînd el celei dragi că merge să slujească pe la curte, își luă un dulce bun rămas și se îndepărtă. Trei ani lipsi, încît femeia care-l așteaptă atît de mult însingurată, la urmă hotărî să își petreacă noaptea cu un altul, care-i arătase multă dragoste. Și chiar în noaptea cu pricina se-ntoarse vechiul ei iubit”. Citat preluat din Literatura japoneză de Donald Keene, traducere Doina și Mircea Opriță, Univers, București, 1991, p. 74.

Iar după ce acest episod narativ urmează un schimb de replici între cei doi iubiți. Fiecare în parte fiind câte un mic poem. Urmărind întregul episod, vom putea observa că este povestită întreaga întâmplare. Am putea considera că partea de proză de debut este de fapt un comentariu explicativ la poemele cuprinse în el.

Copacul scorburos – prefigurări ale romanului japonez

Copacul scorburos are surse mult mai facil de descoperit. În cazul lui este vorba despre povestirea stranie și povestirea-poem. Este o carte cu o acțiune simplă în aparență. Firul narativ principal prezintă aventura unui cântăreț care pornește în căutarea celui mai bun arbore. Lemnul prețios l-ar ajuta să creeze cea mai bună alăută. Țelul aventurii sale îl face să ajungă până în Imperiul persan și îl pune în cele mai ciudate situații.

Lucrarea este compusă din 986 de poeme, dar stilul începe să capete forță în cea de-a doua parte a operei. De parcă autorul însuși ar descoperi treptat modul în care trebuie utilizat noul mijloc literar. Este o carte importantă pentru că prin ea se poate urmări formarea romanului. Poate fi considerată o istorie a apariției și dezvoltării romanului japonez. Inoculează perioada de tranziție de la Poveștile din Ise la Povestea lui Genji.

Povestea lui Genji – primul roman japonez

Povestea lui Genji (Genji Monogatari scris în epoca Heian) a fost numit drept „primul roman istoric”, „primul roman psihologic”, dar importanța romanului rezidă în faptul că este în sine primul roman japonez. O carte accesibilă, scrisă într-un mod elegant de către o doamnă de la curte Murasaki Shikibu. Romanul prezintă viața lui Genji, un prinț, a cărui mamă de rang ignobil moare când era doar un copil. Împăratul a suferit mult în urma pierderii ei, însă, femeia a fost, în cele din urmă înlocuită de Fujitsubo. O frumoasă prințesă ce semăna cu prima soție a împăratului.

Prințul moștenitor este înlăturat de tată pentru că nu avea gene nobile pe filieră maternă. Băiatul exclus din linia regală primește un nou nume de familie, Genji. Prima parte a cărții cuprinde tot felul de legături romantice ale tânărului fermecător Genji. Sunt povești din cele mai sensibile, stranii și uneori haioase. Una dintre povești prezintă o situație destul de hazlie. Intră dormitorul unei femei căsătorite și care se răzgândise cu privire la întâlnirea lor pleacă. Genji descoperă o altă femeie, mai tânără, dar nu își dă seama de diferență. Când descoperă confuzia pentru a-și ascunde greșeala începe să-și mărturisească o (falsă și) arzătoare pasiune.

Spunem că Povestea lui Genji este un roman, dar nu trebuie să ne gândim la concepția romanească europeană. Îi lipsește concizia criptică pe care o avem în vedere în cazul romanului occidental. De exemplu forma lui este cea a unui sul orizontal specific japonez. Imprimat în formatul de carte clasică are o întindere de 2 500 de pagini. Povestea lui Genji este o capodoperă din multe puncte de vedere, cu siguranță trebuie să se afle în topul must read într-o viață. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că este un produs clar al tradiției japoneze.

Încă din vremea publicării sale era considerat o operă clasică. Romanul a fost citit de oameni importanți de la curte, inclusiv de împărați și filosofi care au adnotat-o. De asemenea, a reprezentat o incredibilă sursă de inspirație pentru mulți scriitori și artiști. După ce în secolul al XVII – lea, după 6 secole de războaie și conflicte, japonezii au avut parte de o perioadă de pace, Povestea lui Genji a devenit un model de urmat pentru negustori. Romancierii, la rândul lor, uită de toată perioada neagră și creează proprii lor Genji.

Influența romanului a fost atât de mare încât se poate observa și în opera lui Tanizaki. Povestea lui Genji a fermecat lumea occidentală după ce a fost tradusă de Arthur Waley. Putem recunoaște în paginile ei nu doar primul roman al lumii moderne, dar și o capodoperă. Înțelegem că prezintă o lume care își atinsese potențialul unei dezvoltări extreme. Romanul conservă și perpetuează adevărul unei curți japoneze posibil decadentă a secolului X. Însă, autoarea ne avertizează, că este evocare unui „paradis pierdut” romantizat care nu a existat de fapt.

Minunatul Genji și viața lui boemă nu este un ideal, poate fi mai curând un exemplu. Întâmplările sunt relatate printr-o perspectivă pesimistă. Incredibilul Genji moare, în urma lui rămân un număr mic de tineri ce nu au prea multe de spus. Sunt doar niște curteni simpatici, produsul unei vieți trăite în umbra palatului. Totul este prezentat din perspectiva unei lumi ce trebuia să sfârșească la un moment dat. O altă mare diferență între romanul doamnei Murasaki și operele de până la ea. Ideea morții umbrește orice mică bucurie a vieții, Genji este copleșit de melancolie când privește și o floare de cireș purtată în bătaia vântului.

Epoca Heian

Perioada Heian (794-1185) apare pe când orașul Heian-kyō (denumit mai târziu Kyōto) este întemeiat și instituit ca oraș-capitală al Japoniei. Însă, poate neașteptat, dar majoritatea scrierilor erau în chineză. Sunt sponsorizate trei apariții de antologii de poezie chineză în perioada 814 – 827. Proza japoneză prinde contur începând cu secolul X, debutează cu povestea Copacului scorburos.

Au fost multe prefigurări ale romanului considerat modern. Perioada este considerată o epocă de aur a artei și literaturii japoneze. Literatura devine un foarte important pion datorită călugărilor și nobililor. Poeții trăiau sub patronajul curții imperiale. Iar majoritatea erau curteni sau doamne de la curte. Astfel, putem înțelege limbajul sofisticat și atmosfera aristocratică din poeziile epocii.

Povestea lui Genji s-a bucurat de un succes imediat, prin roman se atinge apogeul artistic al perioadei, dar și din întreaga literatură japoneză. Motoori Norinaga (critic și istoric literar din secolul al XVIII -lea) a spus că opera este remarcabilă datorită sensibilității ei. Iar ultima parte a romanului, de după moartea lui Genji, reliefează profunzimea autoarei.

• Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărții Literatura japoneză de Donald Keene, traducere Doina și Mircea Opriță, Univers, București, 1991.
• Pentru dezambiguizare au fost accesate sursele: britannica.com; wikipedia.org;

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r