Reclamă
Perioada anilor 80 a reprezentat o perioadă de apogeu pentru orice industrie. Așa cum era de așteptat, industria parfumurilor de lux a început să se dezvolte considerabil, femeile beneficiind de un număr foarte mare de produse. Brandurile de lux au încercat la acea vreme să se diferențieze fie prin intermediul ingredientelor folosite, fie prin intermediul modului de prelucrare a parfumurilor.
Astfel au luat naștere o serie de creații uimitoare, care pot fi achiziționate și în acest moment. Dacă vă doriți să vă amintiți cu drag de vremurile demult apuse, v-am pregătit o listă de 5 parfumuri de damă care au făcut furori în perioada anilor 80.
Reclamă
Opium de la Yves Saint Laurent
Deși a fost lansat pe piață în 1977, parfumul a devenit cunoscut abia la începutul anilor 80, când lumea era deja încântată de stilul libertin și viața de noapte. În momentul lansării sale, a izbucnit un întreg scandal, deoarece oamenii considerau că brandul de lux îi îndeamnă pe tineri să consume opiu, o substanță narcotică care poate produce dependență. Femeile nu au luat în seamă acest scandal și au început să folosească parfumul în număr cât mai mare.
- Note de vârf: cuișoare, piper, coriandru, dafin din India de Vest, prune, iasomie, mandarină, pergamut și citrice;
- Note de mijloc: garoafă, scorțișoară, lemn de santal, patchouli, rădăcină de stânjenel, trandafir, piersică și lăcrămioare;
- Note de bază: tămâie, smirnă, lemn de santal, ambra, opoponax, rășină benzoică, labdanum, vanilie, mosc, cedru, vetiver și nucă de cocos.
Obsession de la Calvin Klein
Calvin Klein a reușit să creeze un produs care să devină o obsesie în adevăratul sens al cuvântului pentru multe femei din perioada anilor 80. Acesta a apărut pe piață în 1985, iar de atunci se bucură în continuare de un succes răsunător. Jean Guichard este maestrul parfumier care a reușit să creeze un parfum condimentat, cu note puternice de ambra. Este ideal pentru serile răcoroase de primăvară, dar și pentru zilele geroase de iarnă, mai ales dacă urmează să luați parte la un eveniment special.
- Note de vârf: vanilie, busuioc, pergamut, mandarină, note verzi, piersică și lămâie;
- Note de mijloc: condimente, lemn de santal, coriandru, lichen, cedru, floare de portocal, iasomie și trandafir;
- Note de bază: ambra, tămâie, vanilie, mosc și vetiver
Poison de la Christian Dior
Christian Dior este un brand foarte cunoscut datorită produselor sale de calitate, făcute să reziste pe piele multe ore de la prima pulverizare. În 1985, compania și-a dorit să aducă ceva nou industriei parfumurilor de lux, așa că a creat Poison prin intermediul unor tehnici noi apărute de extragere a uleiului esențial. Cel care a stat în spatele întregului proces a fost nimeni altul decât maestrul parfumier Edouard Flechier.
- Note de vârf: prune, fructe sălbatice, coriandru, anason și lemn de trandafir brazilian;
- Note de mijloc: tuberoză, tămâie, miere albă, scorțișoară, opoponax, garoafă, iasomie, floare de portocal african și trandafir;
- Note de bază: vanilie, ambra, lemn de santal, mosc, heliotrop, vetiver și cedru de Virginia.
Beautiful de la Estee Lauder
La fel ca și în cazul anterior, vorbim despre un parfum exclusiv de damă, apărut la jumătatea anilor 80. Sophia Grojsman, Bernard Chant și Max Gavarry sunt cei trei parfumieri care au lucrat zile în șir pentru a descoperi rețeta perfectă de parfum. Chiar dacă a trecut mult timp de la prima sa apariție pe rafturile magazinelor care comercializează parfumuri de lux, Beautiful este în continuare apreciat de reprezentantele sexului frumos.
- Note de vârf: trandafir, galbanum, crin, coacăze negre, cassia, mandarină, pergamut și lămâie;
- Note de mijloc: garoafă, tuberoză, gălbenele, mimoză, iasomie, narcisă, mușețel, ylang-ylang, mușcată, lăcrămioare, floare de portocal, liliac, magnolie, frezie, violetă roz, salvie și neroli;
- Note de bază: lemn de santal, ambra, vetiver, mosc, cedru și vanilie.
Electric Youth de la Debbie Gibson
Numele acestui parfum vă sună cunoscut? Ei bine, cu siguranță ați auzit cel puțin o dată melodia cântată de celebra Debbie Gibson. Aceasta a lansat parfumul în același timp cu piesa care avea să devină un adevărat hit al anilor 80-90. Este un parfum floral, gurmand, cu note puternice de fructe. Chiar dacă în acest moment nu se mai găsește în magazine, puteți să îl comandați online, iar prețul unei sticluțe nu este deloc foarte mare.
- Note de vârf: trandafir, căpșuni și banane;
- Note de mijloc: ambra;
- Note de bază: lemn de santal.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r