Ion Gavrilă Ogoranu. Brazii care se frâng

Dincolo de polemicile pasionale pe marginea luminilor și umbrelor din doctrina mișcării legionare, dincolo de controversele amintirilor din anii în care comuniștii reduceau la tăcere intelectualitatea românească, sunt sute de povești ale destinelor unor români care au murit, unii, în numele unei credințe, urmând un ideal până la sfârșitul puterilor sau chiar al vieților. Din mănunchiul de povești cu oameni care și-au pus viața ofrandă pe altarul unei idei cea a lui Ion Gavrilă Ogoranu se distinge prin longevitatea eroului. Mulți români care au luptat împotriva regimului impus cu forța de U.R.S.S. în țara noastră au fost exterminați sau s-au sfârșit în libertate foarte repede, afectați de condițiile inimaginabile din temnițele comuniste.

Credința. Tinerețea jertfită

Ioan Gavrilă Ogoranu a crezut. A crezut în patrie, în rege, în Dumnezeu și în neamul românesc. Atras încă din copilărie de doctrina legionarilor, a fost membru al organizației paramilitare Garda de Fier și, după ocuparea României de către sovietici a devenit liderul unui puternic grup de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. S-a născut la 6 ianuarie 1923 în Gura Văii, un pitoresc sătuc din Făgăraș, în sud-estul Transilvaniei.

Copil al unei familii de țărani greco-catolici, studiază, după absolvirea primelor clase, la Liceul Radu Negru din Făgăraș. Paralel cu cursurile, este activ în organizația legionară, devenind la un moment dat, timp de patru ani, între 1936 și 1940, lider al organizației Frăția de Cruce din Făgăraș, parte a aripii de tineret a Gărzii de Fier. Este arestat pentru prima dată în 1941 pe timpul regimului Antonescu pentru participarea la rebeliunea legionarilor. Sentința este cruntă: zece ani de muncă silnică. Va fi eliberat însă mult mai devreme, la 19 aprilie 1944, se înscrie apoi la Școala Militară din Câmpulung.

Odată cu pacea, dulcele sfârșit al celui de-al doilea război mondial, Ioan Gavrilă Ogoranu se înscrie la cursurile Facultății de Agronomie ale Universității din Cluj-Napoca. Pe timpul studenției se aruncă cu patos în activitățile publice sau clandestine de la Cluj împotriva amenințării comuniste. Când află că este urmărit pentru a fi întemnițat fuge în munți și timp de șapte ani conduce „Grupul Carpatin Făgărășan”. Grupul era o formație de rezistență anticomunistă alcătuită din aproximativ treizeci de membri tineri, majoritatea studenți. Șapte ani din viețile lor petrecuți pe versanții nordici ai Munților Făgăraș, șapte ani în care țelul lor suprem a fost stabilirea de legături cu celelalte formațiuni de rezistență ce își desfășurau activitățile pe versanții sudici făgărășeni încearcă, fără succes, să îi contacteze pe colonelul Gheorghe Arsenescu și pe locotenentul Toma Arnăuțoiu.

Ioan Gavrilă Ogoranu devine obiectivul suprem al Securității, pe atunci Siguranța Poporului. Această entitate folosește resurse senzaționale pentru capturarea lui, iar șefii instituției dezvoltă o adevărată obsesie pentru partizanul făgărășean. În absență este condamnat la nouăsprezece ani de închisoare. În anul 1951 sentința este schimbată: Ogoranu, dușmanul poporului, este condamnat la moarte. Epopeea grupului continuă, sunt vânați mereu, atât ei cât și oamenii care îi ajută, ciobanii fiind mai ales groaznic persecutați.

În mai 1954, Ioan Gavrilă este  rănit într-un schimb de focuri cu trupe ale securității. Comuniștii jubilează în anul următor, când poliția secretă a Securității ucide și capturează mulți membri ai grupului. În 1957 are loc un proces măsluit, cu sentințe stabilite dinainte. Sunt judecați camarazii lui Ogoranu: Ion Chiujdea, Laurian Hașu, Gheorghe Hașu, Victor Metea, Nelu Novac, Ion Pop, Olimpiu Borzea și Nicolae Burlacu. Toți acești tineri sunt condamnați la moarte prin împușcare. Doar Olimpiu Borzea și Nicolae Burlacu vor avea noroc, pedepsele lor fiind schimbate cu munca silnică pe viață.

Nixon și salvarea (tot) de la americani

Ioan Gavrilă Ogoranu are loc în orice manual, de bază sau alternativ, de istorie. Din nefericire, oricât am răsfoi, numele lui nu este regăsit. Douăzeci și nouă de ani a fost căutat de securitate. Nu a renunțat niciodată, nici când a îndurat frigul, foamea sau mizeria, nici când a știut că toți oamenii pe care îi iubea erau torturați fizic și psihic, nici măcar atunci când toți camarazii, frații de cruce, i-au fost capturați și apoi uciși. A continuat să fie obsesia Securității, ascunzându-se, după ce a coborât de pe munte, singur, trist, înfometat și împuținat la trup, dar liber, la Galțiu, un sat ce aparținea de comuna Sântimbru din județul Alba.

Noua lui ascunzătoare nu a mai fost un alt colț de munte ci casa Anei Săbăduș, văduva unui deținut politic, vechi prieten al lui Ogoranu, mort la închisoarea Gherla în anul 1952. A continuat să trăiască liber în casa femeii ce i-a devenit și soție până în anul 1976 când Securitatea a reușit să îl captureze în sfârșit. S-a întâmplat la Cluj și prinderea lui a fost posibilă cu ajutorul unui informator. Timp de o jumătate de an este anchetat la București și, dacă nu ar fi fost intervenția președintelui american Richard Nixon, probabil ar fi fost, cu sentință oficială sau nu, executat. A fost însă eliberat și a lucrat ca muncitor apoi. Următoarea slujbă a fost aceea de tehnician la un C.A.P. din Miercurea Sibiului.

Când Revoluția din 1989 trimitea raze de speranță în toate colțurile unei țări îmbolnăvite o jumătate de secol de maladia roșie, Ogoranu pleca spre capitala țării pentru a participa activ la lupta împotriva ultimelor rezistențe ale vechiului regim. Și-a dedicat următorii ani studierii arhivelor CNSAS și a lucrat mult timp la redactarea propriilor memorii. A devenit, în sfârșit, e emblemă a luptei românilor împotriva comuniștilor, organizând foarte des întâlniri pe parcursul cărora erau omagiate și comemorate victime ale acelor groaznici ani.

Ioan Gavrilă Ogoranu s-a stins în anul 2006, la Galțiu. Acolo a fost și înmormântat, în cimitirul satului. Lângă el a fost așezată, două luni mai târziu, și Ana Săbăduș, soția lui.

Tinerii fără cruce de atunci. Rugăciunea tinerilor liberi pentru Michael

Viața lui a devenit subiect al umui film produs la patru ani de la moartea lui: „Portretul luptătorului la tinerețe”. După participarea lui la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, filmul a atras protestele „Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel”. Reprezentanți ai acestei instituții au susținut că pelicula ar trebui interzisă deoarece, conform percepției lor, „glorifica antisemitismul. Conducerea festivalului a refuzat această solicitare. Două străzi, una din Alba Iulia și una din Făgăraș, poartă numele lui Ioan Gavrila Ogoranu.

Dar despre viața lui, despre tinerețea jertfită, despre tinerii lui camarazi, despre Dumnezeu din grotele munților și hăituiala diavolească a compatrioților îmbrăcați in sinistrul albastru al Securității putem citi în cele șapte volume autobiografice, toate purtând un titlu atât de frumos: „Brazii se frâng,  dar nu se îndoiesc.”

În deschiderea acestor memorii, luptătorul din munți scria:

„Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957 şi nu au nici mormânt, nici cruce. Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie, în faţa comunismului, au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români”.

Înainte de a muri, Ogoranu a acordat un amplu intreviu lui Marius Oprea, în care a vorbit și despre o zi nefericită din viața da. Paradoxal, nu a fost o zi din temniță, nici o zi dintre multele trăite în munți. A fost o zi din anii 90, o zi din anii ce trebuiau să aducă lumină.

„Cea mai tristă zi din viaţa mea a fost aceea în care am văzut un grup de tineri rugându-se ca Dumnezeu să-l aducă sănătos în ţară pe Michael Jackson. M-am gândit care erau idealurile noastre, când eram ca ei.”

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor