Reclamă
Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Este venită din Republica Moldova și a reușit să cucerească publicul larg prin muzica sa. De ceva vreme se pare că este și extrem de fericită în compania iubitului său. Recent și-a și sărbătorit ziua de naștere în România, alături de iubitul ei, dar și de întreaga sa familie.
David i-a cunoscut familia
Dacă până acum nu se știu prea multe despre despre relația amoroasă pe care Irina o are, iată că am aflat că iubitul ei i-a cunoscut părinții. Artista a împlinit 30 de ani, cu toate că nimănui nu-i vine să creadă asta, pentru că arată ca o puștoaică de 25 de ani și se pare că este îndrăgostită până peste cap de iubitul ei, David, un artist francez. Cu toate că au încercat să ascundă pe cât de mult posibil relația de ochii curioșilor, artista a postat o serie de fotografii și filmulețe de pe Instagram, cu ocazia zilei lui de naștere, alături de care a adăugat și un mesaj foarte frumos.
Reclamă
Vezi această postare pe Instagram
Mai apoi a postat și un filmuleț în care toată lumea îi cânta la mulți ani. Printre invitații ce au sărbătorit-o se numără David, cât și părinții și cei mai buni prieteni ai ei.
Sentimentul este reciproc și s-au mutat împreună
Dacă din postările și din cuvintele Irinei ne putem da seama că este îndrăgostită până peste cap de iubitul francez, putem spune același lucru și despre el. La fel ca ea, bărbatul a postat mai multe fotografii alături de artistă. În postarea făcută cu ocazia zilei sale de naștere, tânărul a adăugat și un mesaj scurt și la obiect pentru iubita sa: „La mulți ani viața mea, joyeux anniversaire ❤️”.
La momentul actual, cei doi locuiesc împreună. Irina a decis să plece în Franța, pentru a locui alături de bărbatul ce o face fericită. Cu toate astea, cei doi nu au ratat ocazia de a reveni în țară, mai ales cu o ocazie atât de specială. Irina și-a dorit să fie alături de întreaga ei familie, așa că nu au stat pe gânduri și au venit în țară pentru a o sărbători. În urmă cu ceva timp, artista a povestit despre cum a început povestea lor de dragoste. Ba chiar mai mult, a oferit câteva detalii și despre locul în care își dorește să se căsătorească.
„L-am întâlnit pe David într-o sesiune. Când l-am văzut am zis: Eram amândoi pierduți în spațiu.
Mă văd mamă în curând. Aș vrea să fac nunta în România, să fie o nuntă cu tradiții, cu . Nu știu ce-o să înțeleagă prietenii noștri din Franța din asta, dar pentru mine acasă e tot aici.”, a declarat Irina Rimes.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r