Reclamă
Iulia Albu este o vedetă de televiziune din România extrem de controversată, care reușește de fiecare dată să atragă atenția asupra sa datorită ținutelor extravagante pe care le poartă. Mai mult de atât, ea este unul dintre cei mai influenți fashion editori români, profesia sa fiind la origine cea de stilistă și de critic de modă. Până la vârsta de 39 de ani, frumoasa vedetă a reușit să facă tot ceea ce propus, iar cea mai mare realizare este fiica ei și a lui Mihai Abu, Mikaela, care a rămas în grija sa, după ce ea și fostul ei partener de viață au ajuns să divorțeze.
Criticul de modă l-a cunoscut pe Mihai Albu în timpul unei petreceri mondene, pe vremea când era studentă în anul 3 la Facultatea de Drept. Cei doi s-au plăcut, s-au iubit și au ajuns în fața altarului, fiind convinși că sunt făcuți unul pentru celălalt și că vor petrece tot restul vieții împreună, dar nu a fost deloc așa. Între timp, Iulia Albu a adus-o pe lume pe fiica lor, cea care a reușit să le facă zilele mai frumoase încă de când a venit pe lume, dar care nu a reușit să îi țină împreună, oricât de mult și-ar fi dorit să îi aibă aproape. După o căsnicie care a durat 8 ani, Mihai Albu și soția sau au decis să o ia pe drumuri diferite. Totul se întâmpla în anul 2013.
Reclamă
Iulia Albu este o mamă responsabilă
După divorț, ea a păstrat numele lui, pentru că devenise deja un brand și nu ar fi avut cum să facă abstracție de acesta, dar și pe cea mică. Mikaela a rămas cu mama ei, iar pe tatăl său îl vede din când în când. Fiica lor are deja 12 ani și este o domnișoară în toată regula, care le calcă pe urme părinților și care, de asemenea, a moștenit frumesețea mamei sale.
Micuța primește o educație aleasă, iar femeia care i-a dat viață are grijă să nu îi lipsească nimic. Cu toate acestea nu se teme să fie o mamă strictă, când simte că este cazul. Criticul de modă vrea ca Mikaela să devină o adolescentă responsabilă și o femeie organizată, astfel că face tot ceea ce îi stă în putință în acest sens. O susține la orice pas și are încredere că fiica sa va ajunge un om de succes, mai ales că are tot ceea ce îi trebuie pentru a-și îndeplini visurile. Există, totuși, un lucru pe care vedeta i l-a interzis și anume statul prea mult pe internet, pe motiv că unui copil de vârsta ei nu îi face deloc bine acest lucru.
„Mikaela are un cont de Instagram care este administrat de agenția mea, Sacerdotti Heigl. Timpul pe care îl petrece pe device-uri este limitat la două ore pe zi”, a declarat Iulia Albu, pentru unica.ro.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r