Jean Moscopol. Legenda dintr-o cârciumioară la șosea

Povestea lui Jean Moscopol este veche și izvorăște din dulcii ani ai Micului Paris, din vremurile în care erau cârciumioare la șosea, legănate de romanțe și canțonete. Cât a fost un mic Paris, Bucureștiul și-a trăit gloria frenetic, cu grădinile și teatrele pline de oameni fericiți, degustând mâncăruri și vinuri scumpe, ascultând lăutari impresionanți.

O personalitate, o epocă

Într-o astfel de seară, un taraf cânta în restaurantul  „Zissu” de pe Calea Șerban Vodă. Un grup de amici râdeau, fericiți, la o masă. Unul dintre ei fredona nestingherit și încropea ad-hoc epigrame. Seful de sală se apropie, îi ascultă vocea, râde la glume extrem de inteligente, apoi se retrage uluit. Tânărul era un funcționar al Băncii Chrissoveloni din capitală, numele lui era Ioan Moscu, dar în ziua aceea șeful restaurantului  Zissu îl descoperise de fapt pe Jean Moscopol. Povestea abia începea.

Despre Moscopol și mostenirea sa artistică, muzicologul Viorel Cosma spunea:

„Dintre cei trei mari dizeuri ai Capitalei interbelice , Zavaidoc, Cristian Vasile şi Jean Moscopol , cel care a reprezentat o epocă, nu doar o personalitate, rămâne Jean Moscopol.”

Ioan Moscu venise pe lume în Brăila la 26 februarie 1903 în familia grecilor Lascăr și Terpsihore. Tatăl era de loc din Mesembria, orășel ce azi poartă numele de Nessebar și ne încântă pe timpul vacanțelor în Bulgaria, iar mama, grecoaica Terpsihore, se născuse pe pământ românesc, la Constanța și avea o minunată voce de soprană. Acolo, în frumosul oraș port la Dunăre, a început sa studieze muzica, sub îndrumarea institutorului Calinicos, apoi a dirijorului Gherasim de la Biserica Buna Vestire, unde a cântat ca sopran. Liceul l-a urmat la Galați, unde a învățat extrem de ușor limbile străine din programa liceului Pelarinos.

Tânărul Ioan Moscu ia apoi drumul Bucureștiului și se înscrie la Universitatea Politehnica București. Se angajează la Întreprinderea Optică „Lares”, instituție care îl trimite la Berlin, pentru specializare. Odată ajuns pe pământ german urmează, fericit și cursurile secției muzică de la Universitatea de Artă din Berlin. Revine în Brăila natală și se înscrie la clasa de canto a profesorilor Umberto Manao și Jean Adrian de la Conservatorul Lyra, angajându-se în același timp la Agenția Maritimă „M. Embiricos et Co.” Regăsește Bucureștiul din nou în 1924, când se mută și se angajează la secția devize a Băncii Chrissoveloni. Deși are o tentativă de a studia aeronautica, muzica rămâne marea pasiune, cântă la banjo și se înscrie cu taraful său la toate concursurile Institutului Electronic și Radiofonic.

Destinul unui mare artist

În 1929 are loc întâmplarea amintită la începutul textului. La barul „Zissu” cântă și el câteva melodii și îl cucerește total pe șeful orchestrei, Alfred Pagony. Acesta își amintește că la un moment dat îi fusese dascăl, îi propune un duet și, fascinat de fluieratul ce va deveni marcă înregistrată, îi găsește și un nume de scenă: Jean Moscopol. Un an a durat colaborarea lor, Pagony deschizându-și apoi propria afacere, un bar pe strada Academiei. După despărțire, Moscopol a continuat să cânte la „Zissu” și să uimească clienții cu rapiditatea cu care compunea epigrame.

Primele lui înregistrări au venit tot ca urmare a hazardului. În 1929 fluieră în casa unui prieten, neștiind că printre invitați este și directorul Casei Pathe”. Acesta este uimit și înregistrează apoi câteva discuri pe care Moscopol imita naiul cu celebrul lui fluierat. Urmează înregistrarea primei melodii cântate, „Balada fumului de țigară”. Trage apoi zece discuri la „Parlophon”, discuri ce au un succes impresionant și în toamnă primește o ofertă fantastică de la un trimis al „His Master’s Voice” din Londra. Moscopol acceptă și zboară la Viena, unde înregistrează câteva plăci. Era începutul unei cariere fantastice.

La revenirea în țară cântă tot la „Zissu”, acompaniat de orchestra lui Alexandru Leoar, ia lecții de canto de la Jean Walidosky, susține un examen și obține statutul de artist profesionist. Semnează din postura aceasta un contract de colaborare cu Teatrul de Revistă „Alhambra”, unde încântă asistențele cu operetele „Alhambritta” și „Lăsați-mă să cânt”.

În anul 1930 semnează un contract de angajat permanent al Casei „His Master’s Voice” și pleacă la Berlin, unde  înregistrează pentru gramofon și cântă serile în celebrul bar „Ciro”. Când ajunge în România este cel mai vânat artist. Alege să-și înalțe cântecele la „Colonade” și apoi la bomboneria „Lafayette”, la „Lother Park” și la „Vișoiu”.

Războiul. Umbrele comunismului deasupra Micului Paris

Când războiul mondial prăbușește lumea minunată a Micului Paris, cântă în concerte cu scop filantropic, devenind și membru al Societății Compozitorilor din România. Jean Moscopol a înregistrat mai mult de trei sute de discuri pentru gramofon, în română sau diverse limbi. Face figurație în anul 1943 în pelicula „O noapte furtunoasă”, cu scenariu adaptat după piesa de teatru a lui Ion Luca Caragiale, film turnat în condiții de război. Apare doar în scena de la Grădina de vară „Union”, în rolul unui șansonetist.

În anii aceia cântecele lui răsunau și în casele românilor care cumpăraseră discurile înregistrate de „Columbia”, „His Master’s Voice”, „Homocorde” și „Parlophon”, iar compozitori celebri îi propuneau piese. Amintim pe Ion Vasilescu, cel care a scris pentru Moscopol „Noapte bună, Mimi” și pe Elly Roman, autorul piesei „Tu nu mai ești a mea”. Jean a fost, alături de celebrul Ionel Fernic, un textier desăvârșit.

Moscopol și-a exprimat mereu cu curaj și public convingerile, a fost un adevărat militant social și politic, asemănându-se mult cu Constantin Tănase din acest punct de vedere. Apărut în restaurantele bucureștene odată cu nume mari ca Ioana Radu sau Maria Tănase, Ion Luican, Rodica Bujor sau Grigoraș Dinicu, Jean Moscopol a reușit să își contureze o imagine de artist puternic, respectabil, cu demnitate și principii limpezi.

Într-un interviu din 1993, Gică Petrescu vorbea despre artistul Jean Moscopol:

„George Enescu a spus că nu există muzică ușoară și muzică grea, ci numai muzică bună și proastă. Jean Moscopol făcea muzică bună. Cred că el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii românești. Era un senior al cântecului, de o eleganță perfectă, sufletească și vestimentară!”

Deși era un bărbat atrăgător și era extrem de admirat, nu și-a întemeiat niciodată o familie. Sute de femei îi trimiteau scrisori de dragoste, însă a ales burlăcia ca mod de viață. O minune, un mister este faptul că nu a fost arestat de comuniști. După venirea acestora, Moscopol i-a contestat vehement în cântece și catrene usturătoare. A ales exilul în anul 1947, ajutat fiind de Elvira Popescu să plece la Paris. Când, mai târziu, a ajuns pe pământ german, a colaborat cu Radio Europa Liberă. În acest timp comuniștii făceau tot ceea ce puteau pentru a-l șterge până și din memoria românilor. În urma măsurilor specifice cenzurii s-au distrus aproape toate urmele trecerii lui prin România.

Ultimii ani. Aristide Buhoiu și ultimele cântece ale lui Moscopol.

Jean Moscopol s-a retras la New York unde a trăit până la sfârșitul zilelor, care a venit în 1980, ducând dorul Brăilei natale și al Bucureștiului transformat demult și de el în Micul Paris.

Cântecele lui din 1946 și 1947, cele în care râdea pur și simplu de Petru Groza, de analfabetismul comuniștilor și de alegerile lor trucate nu ar mai fi putut fi ascultate niciodată dacă Aristide Buhoiu nu l-ar fi întâlnit, din întâmplare, la Biserica Sfântul Dumitru din New York. Buhoiu s-a ocupat acolo de înregistrarea valoroaselor cântece, care au fost aduse în România peste mulți ani, în 1993.

Vasile Manta, cel care ne-a oferit și povestea aceasta a recuperării ultimelor cântece ale lui Moscopol, spunea:

,,Ar trebui studiat de tineret, poate că așa sentimentul patriotic nu ar pieri. El era un mare patriot. Dumnezeu l-a salvat! A avut zile. Pe vremea aceea, rușii te ucideau. Închisoarea era închisoare. N-a fugit din țară. A plecat cu acte în regulă. L-a ajutat marea Elvira Popescu.”

Dincolo de repertoriul său minunat, mai presus de magia Micului Paris și a serilor din cârciumioarele de la șosea, Moscopol și-a făcut loc în istoria românilor care au luptat cu ce aveau la îndemână împotriva comuniștilor. El avea cântecul.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor