Jeanette Winterson, De ce să fii fericită când poți fi normală?

Jeanette Winterson, De ce să fii fericită când poți fi normală?, traducere din limba engleză și note de Vali Florescu, Editura Hecate, 2015 este de fapt un jurnal plin de patos, de viață și emoții la cote înalte, un fel de manifest pentru viață și anti-abandon. Este povestea unei fetițe care a crescut fără afecțiune privind doi părinți adoptivI care se evitau unul pe altul, penticostali. Doamna Winterson așa cum o numește Jeanette în carte pe mama sa adoptivă era o femeie mare în adevăratul sens al cuvântului cântărind peste 100 de kilograme, sechelată în familia de proveniență, reușind să producă sechele și familiei pe care și-o întemeiase. Mama biologică a lui Jeanette fusese o femeie care lucra ca mașinistă la o fabrică, pe Jeanette a născut-o în Manchester, la vârsta de 17 ani, curând a părăsit-o și a fost înfiată.

Doamna Winterson ținea, se pare, o armă în casă, citea romane polițiste, și o bătea pe micuța copilă, o femeie pragmatică, desigur cu câteva probleme de trauma care se manifestau violent în jurul ei. Se pare că era o ființă solitară și neînțelează, stătea trează toată noaptea și gătea ascultând emisiuni evanghelice. Citea biblia cu sârg în lipsa soțului ei. O ființă paradoxală și pe cât de paradoxală pe atât de nocivă pentru copilul în dezvoltare care avea să plece de acasă la vârsta de 16 ani când a făcut sex cu o femeie. Jeanette a descoperit că îi plac femeile, excluderea sa din familie era inevitabilă deoarece religia nu permite astfel de opțiuni și nici sex în afara mariajului.

Sinceritatea cu care se destănuie aici scriitoarea cu privire la copilăria ei pe care și-ar fi dorit-o fericită, dar nu a fost să fie, este caracteristica remarcabilă acestui tip de scriere. Se pare că încearcă să excludă opțiunea de învăluire în basm a propriei sale istorii și se descătușează să spună întregul adevăr care a stat sub semnul evoluției sale. A trebuit să citească pe ascuns fiindcă mama sa adoptivă nu îi dădea voie să citească, pentru că cititul în sine ar fi creat probleme în cazul în care ar fi descoperit subiecte cu conotații de așa zis libertinaj.

Nu a putut avea copii, poate asta a fost, cum spunea Jeanette una dintre marile regrete ale mamei sale, nu avea un job în afara casei, nu socializa. Se pare că era o familie tradițională cu tatăl pe post de cap al familiei care avea grijă să nu-i lipsească familiei banii pentru cele necesare. Vorbim despre familia toxică în care părinții aparent iau cele mai bune decizii pentru copii, inducând frica, groaza, teroarea, neliniștea, aplicând violența ca metodă de educare și sădind neîncrederea. Astfel că asistăm automat la o copilărie lezată în primul rând de abandon, apoi de primirea în altă familie, dar ca să fie pe deplin acceptată a trebuit să se conformeze și să se muleze pe așteptările celor doi membri, adesea scoasă afară la propriu, nu putea să nu încaseze totul cu supunere, nu avea unde merge, era singura familie pe care o cunoștea.

Cu o mamaă care nu i-a luat niciodată partea Jeanette decide să evadeze în lumea cărților, va studia la bibliotecă, pentru că mama ei o va trimite acolo ca să îi aducă vrafuri de romane polițiste, bună ocazie să exploreze teritoriul. Impresionant este că această fetiță și apoi femeie minion răzbește, dar nu ne ascunde că violența se integrează și uneori răbufnește, un om atins de violența nu se va comporta niciodată cu un om care a fost toată viața iubit și bine îngrijit, cu atenție și pace. Învață să citească din Deuteronomul, este îndoctrinată forțat de către părinții ei, inițiată în lecturi biblice.

Pare că Jeanette poate deveni o lideră incontestabilă pe segmental jurnalelor de experiențe traumatice, aș trece mărturiile sale alături de mărturiile deținuților din închisorile comuniste. Impresionant este că la un moment dat îl va cita pe Mircea Eliade în postura sa de filosof român: „Mircea Eliade vorbește despre casă  – casa din punct de vedere ontologic, dar și geografic – și, cu o expresie foarte frumoasă, o numește „inima realului”. (p.66) Se pare că această carte conține și ceva din România, iar istoria personală a lui Jeanette nu a ocolit cultura română.

Ea ne explică și despre importanța intimității unei scriitoare, mama sa îi controla toate caietele și toate jurnalele, așa că în cadrul perchezițiilor a realizat că aceasta nu este o viață în care ea să se simtă în siguranță, permanent luată la rost și încercările mamei ei de a găsi ceva care să o incrimineze, era clar că veneau din anume obiceiuri, așa făcea cu toți ai casei. Așa luptă orice femeie să-și țină casa, se pare că pentru a-ți ține casa trebuie să fii în stare de a domina, și de violență, perpicacitate și tehnici aparte, strategii de luptă și de atac. Jeanette nu  a devenit niciodată ceea ce mama ei a fost. Nimeni nu ar trebui să ajungă la nivelul acela de tristețe.

Cartea De ce să fii fericită când poți fi normală? poate fi comandată aici!

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r