Reclamă
Karma (rădăcina „kri” în sanscrită=a face) este un termen folosit în religiile orientale și se referă la ciclul cauză-efect care guvernează existența. „Legea Karmei” se află în centrul religiilor din India – hinduism, budism, sikhism și jainism și joacă un rol important în filozofia indiană. În acest articol vom oferi detalii despre karma, legea cauzei și a efectului.
Definiție
Karma înseamnă „faptă” sau „act” și este asociată cu viața pe pământ dar și cu renașterea sau reîncarnarea. Potrivit legii karmei, acțiunile unei persoane determină felul în care va trăi în viața prezentă sau în viața viitoare. Karma nu este considerată o pedeapsă divină, ea este doar un efect al acțiunilor noastre. Karma este legată de roata samsarei sau ciclul renașterii, un alt concept din Orient.
Reclamă
Roata Samsarei
Karma și samsara oferă explicații pentru fenomenele din viața noastră și este cheia înțelegerii spirituale, având ca scop eliberarea din existența lumească plină de suferință. Karma din hinduism diferă de credințele budiste și jainiste. Școlile hinduse îl pun pe Dumnezeu în poziția de supraveghetor al creației și element care atenuează karma. Budismul și jainismul definesc karma ca fiind o lege care funcționează independent de creator.
Hinduism
Termenul „karma” își are originea în Upanishade, textele sacre ale hinduismului. Textele hinduse vechi, dinainte de anul 500 î.Hr., conțin sugestii dar nu oferă o înțelegere clară a conceptului. Budismul a contribuit cel mai mult la înțelegerea legii cauză-efect, vorbind despre responsabilitatea morală și consecințele acesteia. Jainismul a explicat detaliat procesul karmei, transformând-o într-o substanță materială. Din anul 400 î.Hr., textul hindus Mahabharata oferă o definiție complexă despre karmă și reîncarnare.
Școlile filozofice și religioase din India au adoptat și interpretat conceptul în moduri diferite. În țările din Asia influențate de budism și hinduism, legea karmei a devenit baza multor domenii: drept, medicină, embriologie și astrologie, precum și o temă comună în mitologia populară. Interpretarea karmei diferă în funcție de perioada istorică, școala filozofică și contextul în care este discutată.
Karma și liberul arbitru
Doctrina karmei spune că fiecare suflet întrupat într-o ființă umană are puterea de a lua decizii, alegând ce acțiuni să facă. Karma este generată de aceste decizii și acțiuni care determină cum vor fi existențele viitoare ale sufletului uman. Plantele, animalele și obiectele nu au liber arbitru sau libertatea de a acționa într-un mod conștient. Karma determină împrejurările în care se naște un om, experiențele prin care trece sau anumite predispoziții, dar nu determină modul în care omul va acționa în acele împrejurări.
Oamenii pot alege să acționeze în așa fel încât să-și diminueze karma negativă. Spre exemplu, pot practica asceza sau meditația, care ne eliberează de atașamentul față de lumea materială. Ființele umane pot genera o karmă pozitivă prin: iubirea și devotamentul față de divinitate, îndeplinirea ritualurilor și practicarea pietății filiale, prin ajutarea și cinstirea părinților. Karma este o lege independentă, care nu poate fi legată de o persoană divină, însă Dumnezeu poate atenua karma. Efectele acțiunilor pot să se manifeste imediat sau mai târziu în viața noastră, ba chiar se pot acumula, manifestându-se într-o viață viitoare. Hinduismul vorbește despre trei tipuri de karma:
- Sanchita karma este karma acumulată sau rezultatul acțiunilor din viețile anterioare, care nu s-a manifestat încă, precum plantarea unei semințe care nu a început să răsară.
- Prarabdha karma face parte din sanchita karma și este experimentată în această viață.
- Kriyamana karma este karma pe care omul o generează în prezent, care se va manifesta în viitor.
Potrivit legii karmei, acțiunile pozitive duc la renașterea într-o formă superioară de existență, o ființă umană superioară, similară unui zeu. Acțiunile malefice duc la renașterea într-o existență inferioară, ca animal inferior sau ființă umană care trăiește în împrejurări nedorite. Multe școli ale hinduismului spun că Dumnezeu este milostiv și poate atenua karma oamenilor care trebuie să îl caute pe Dumnezeu din voință proprie. Devotamentul (bhakti) este servirea dezinteresată a creatorului și poate fi îndeplinit doar de oamenii care înțeleg adevărul.
„Dacă un om foarte rău se închină, el trebuie considerat a fi bun, pentru că a luat o decizie bună. Curând, el va deveni devotat și va obține liniștea sufletească. O, Arjuna, știi că devotamentul față de mine nu este niciodată în zadar. Cel care face lucrarea mea, care îmi este devotat, lipsit de atașament, fără ură față de cineva, acela vine la mine.” (Discuție dintre Krishna, divinitate hindusă, și Arjuna, eroul textului sacru Bhagavad Gita).
Sistemul castelor din India este considerat o manifestare a karmei iar cei care au făcut fapte bune în viețile anterioare se nasc în casta brahmana, casta preoților. Conform Upanishadelor, Dumnezeu și sufletele nu au început și vor exista veșnic. Sufletul nu se poate bucura de eliberare fără cunoaștere, care poate fi atinsă doar prin experiențele vieții. Dumnezeu asociază sufletul cu un trup pământesc și aranjează împrejurările conform acțiunilor din trecut. Faptele bune și faptele rele fac parte din mintea omului. Fiecare om acționează pozitiv sau negativ în funcție de înclinațiile sale, dobândite în viețile anterioare. Când faptele unui om sunt epuizate prin suferință și plăcere, este atinsă atotcunoașterea care duce la eliberare.
Karma rea acumulată în timp duce la rău și suferință și este asociată cu sufletul uman. Dumnezeu este „amala” care înseamnă pur, fără nicio fărâmă de rău. Madhva, fondatorul școlii Dvaita, spune că există o cauză inițială pentru variațiile karmei cea fără de început. Având în vedere că sufletele au diferite tipuri de karmă, atât bună cât și rea, înseamnă că nu toate sufletele au început cu același tip de karmă la începutul lumii. Madhva spune că sufletele nu sunt create de Dumnezeu, ci sunt mai degrabă entități care coexistă cu el și se află sub controlul lui. În natura lui pură, sufletul este dependent de creator.
Deși deține controlul absolut, Dumnezeu îndeplinește rolul de „contabil divin” și nu interferează cu liberul arbitru al oamenilor. El le oferă libertatea de a-și urma propria natură, experimentând rezultatul acțiunilor proprii. Puterea existenței vine doar de la Dumnezeu iar sufletele folosesc această putere în acțiuni bune sau rele, potrivit naturii lor înnăscute. Doctrina lui Madhva potrivit căreia sufletele nu au fost egale de la începutul timpului, duce la conceptul condamnării eterne, foarte diferit de credințele tradiționale din hinduism.
El împarte sufletele în trei categorii: Mukti-yogyas, sufletele care sunt demne de eliberare, Nitya-samsarini, sufletele care sunt supuse reîncarnării eterne și Tamo-yogyas, sufletele condamnate la iad pentru eternitate. Niciun alt filozof hindus sau sectă hindusă nu are aceste credințe propuse de Madhva. Hinduismul vorbește despre mântuirea universală – toate sufletele vor ajunge mai devreme sau mai târziu la starea supremă de eliberare (moksha), chiar dacă aceasta se va întâmpla după milioane de reîncarnări.
Budism
Budismul consideră karma un principiu cauzal care contribuie la ciclul reîncarnărilor. În budism, karma este asociată cu acțiunile făcute din ignoranță. Karma și ignoranța se determină reciproc și prind sufletul în roata eternă a samsarei. Acțiunile din prezent ale unui om sunt rezultatul karmei acumulate în viețile anterioare și determină, la rândul lor, predispozițiile care influenţează viețile viitoare. Acțiunile intenționate sunt considerate acte karmice de voință. Omul poate genera o karmă care să îl elibereze din ciclul renașterii care duce la suferință și să atingă Nirvana. Acest lucru poate fi făcut prin autodisciplină, asceză și meditație.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
