Reclamă
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește marți, în România, cu președintele Republicii Moldova. Întrunirea este programată să se desfășoare la Palatul Cotroceni.
Maia Sandu se întoarce în România, de data aceasta pentru o vizită oficială
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, efectuează o vizită oficială în România, la invitația șefului statului. Cei doi vor discuta mai multe proiecte benefice pentru România și pentru țara vecină, dar și modul în care trebuie gestionată situația actuală provocată de pandemie în ambele state.
Reclamă
„Vizita preşedintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 şi are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021”, informează Administraţia Prezidenţială.
Conform reprezentanților Administrației Prezidențiale, consultările politice ale celor doi preşedinţi vor consolida o mai bună cooperare bilaterală la nivel politic, economic şi sectorial. Discuțiile vor fi pe tema proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională.
Mai mult, la noua întrunire dintre cei doi șefi de stat, se va pune accentul pe proiectele care conectează Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, având în vedere situația politico-strategică în care se află țara condusă de Maia Sandu. România joacă un rol deosebit pentru deciziile luate în Republica Moldova, în condițiile în care cei de peste Prut nu pot avea parte de o serie de beneficii din partea Uniunii Europene, fără sprijinul țării vecine.
În același timp, discuţiile se vor axa foarte mult pe măsurile de susţinere și pe viitor de către România a proceselor de modernizare şi de implementare a reformelor democratice promovate de preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova, dar şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, conform comunicatului oficial transmis de Administraţia Prezidenţială.
Potrivit programului publicat încă de astăzi, ceremonia primirii oficiale la Palatul Cotroceni va avea loc la ora 10.30, urmând ca cei doi preşedinţi să aibă o întâlnire ținută departe de mass media, iar apoi vor susține convorbiri oficiale şi vor susţine declaraţii comune de presă.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri