Reclamă
Pentru România, zilele acestea sunt de aducere aminte și de comemorare. Au trecut 32 de ani de când românii au ieșit în stradă pentru a-și striga libertatea, 32 de ani de când comunismul a dispărut din România, lăsând oamenii să își aleagă singuri soarta, un lucru ce acum s-ar putea să nu mai fie văzut cu aceiași ochi, comparativ cu acum trei decenii. Pentru a marca această perioadă, astăzi, 23 decembrie, Senatul şi Camera Deputaţilor vor organiza, o şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, arată Agerpres.
Ședință solemnă, dedicată Revoluției de la ’89
Activitățile de comemorare au început încă de pe 21 și 22 decembrie. Se pare că senatorii au păstrat, miercuri, în plen, un moment de reculegere pentru martirii Revoluţiei din Decembrie 1989, la propunerea vicepreşedintelui forului legislativ, Nicolae Neagu. Momentul a fost unul apăsător și plin de semnificație, pentru cei care înțeleg ce s-a întâmplat cu adevărat la Revoluție, dar și care au fost urmările.
Reclamă
În acest context, senatorul din partea Partidului Social Democrat, Titus Corlăţean a reiterat faptul că Parlamentul urmează să aibă o sesiune specială dedicată Revoluţiei din 1989. Tot astăzi vor fi discutate și alte subiecte legate de gestionarea pandemiei, mai ales în condițiile în care sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape.
„Potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, (…) avem o sesiune specială a celor două Camere ale Parlamentului dedicată momentului Revoluţiei Române şi pentru omagierea memoriei celor care s-au jertfit pentru libertate”, a afirmat Corlăţean.
Amintim că miercuri, 22 decembrie, revoluționari şi oficialități au organizat ceremonii militare pentru omagierea eroilor căzuți la Revoluție. Evenimentele au fost desfăşurate la Troița din fața Televiziunii Române şi la Troița Paraşutiştilor aflată în incinta TVR.
La eveniment, au fost depuse coroane de flori la ambele monumente. Coroanele au fost depuse de președintele Klaus Werner Iohannis. Au mai fost depuse coroane și jerbe de flori și din partea Senatului şi Camerei Deputaților, Guvernului României, Ministerului Apărării Naționale, Societății Române de Televiziune, Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, a unor asociații de revoluționari şi din partea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, potrivit unei informări oficiale.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri