La doar 5 luni de când a dat naștere primului copil, Letiția Moisescu este din nou însărcinată – Monden
Home > Ştiri mondene > La doar 5 luni de când a dat naștere primului copil, Letiția Moisescu este din nou însărcinată

Reclamă

Ştiri mondene

La doar 5 luni de când a dat naștere primului copil, Letiția Moisescu este din nou însărcinată

La doar 5 luni de când a dat naștere primului copil, Letiția Moisescu este din nou însărcinată

Reclamă

Frumoasa Letiția Moisescu este o cântăreață și interpretă de muzică populară, care în ultimul timp a început să se facă remarcată prin cântecele pe care le compune și le interpretează, atât pentru români cât și pentru cei din străinătate. Aceasta este una dintre vedetele care încearcă pe cât de mult posibil să își țină viața personală cât mai ascunsă de ochii curioșilor, dar când vine vorba de lucrurile bune care i se întâmplă, ea dorește să își țină fanii la curent cu absolut totul.

În urmă cu aproximativ 5 luni, Letiția a avut binecuvântarea de a deveni mămică pentru prima dată în viața ei, iar acest lucru i-a adus numai bucurii. Vedeta a născut o fetiță pe nume Daiana Maria, perfect sănătoasă,și încearcă să o crească cum știe ea mai bine.

Reclamă

Cum anul acesta a fost unul care i-a adus doar lucruri bune proaspetei mămici, aceasta a ținut să își anunțe fanii că în curând va deveni mămică pentru a doua oară, iar de data aceasta bucuria va fi de două ori mai mare deoarece Letiția va avea gemeni. Interpreta a povestit recent în show-ul de televiziune Antena Stars, care au fost simptomele și cum și-a dat seama că va deveni din nou mămica.

Letiția a declarat că în ultima perioadă a avut fel și fel de stări și nu se simțea prea bine, dar a pus totul în seama stresului pe care l-a acumulat de-a lungul timpului. Deoarece simptomele au continuat, aceasta le-a asociat cu simptomele pe care le are o femeie însărcinată. Nu a stat mult timp pe gânduri și s-a hotărât să-și facă un test de sarcină, în cele din urmă acesta fiind pozitiv.

Au trecut vreo trei săptămâni și am început să îmi pun semne de întrebare. Zic, eu mă duc sa iau test. L-am trimis pe el. A găsit două teste, unul la preț de unul. El credea că e vreo eroare. L-am făcut și pe al doilea. În sinea mea mă gândeam că fetița e foarte mică, teama, dar bucurie”, a declarat Letiția în cadrul show-ului Antena Stars.

Citeste si