La mormântul mamei sale adoptive, descoperă un plic cu numele lui

Când Stuart avea 13 ani, o boală i-a luat viața mamei adoptive. Niciodată nu reușise să o accepte cu adevărat. Ea a încercat, dar nu a reușit să ajungă la inima lui. L-a crescut singură, după ce l-a adoptat ca mamă singură.

La nouă zile după ce a plecat dintre noi, cea mai bună prietenă a ei – acum tutorele lui Stuart – s-a apropiat de băiat și i-a spus:
„Ar trebui să-i vizitezi mormântul. Ți-a lăsat ceva acolo, doar pentru tine.”

Abia după moartea ei, Stuart și-a dat seama că avea să-i simtă lipsa. Așa că s-a hotărât să meargă la mormântul ei.

Ajuns acolo, a văzut într-adevăr un plic sprijinit alături, pe care scria „Pentru Stuart”. Când l-a deschis, nu era deloc pregătit pentru ce avea să descopere.

---

„De la mama ta biologică.

Dragul meu Stuart,

În ziua în care te-am adus pe lume, eram doar o fată speriată de 19 ani. Tatăl tău, bărbatul care îmi promisese lumea întreagă, a dispărut în clipa în care a aflat că sunt însărcinată. Eram singură, îngrozită, cu un vis frânt și un copil pe care îl iubeam mai mult decât viața mea. Mi s-a rupt sufletul în ziua în care te-am lăsat pe pragul adăpostului.

Cei cinci ani pe care i-ai petrecut acolo mi-au sfâșiat inima. În fiecare noapte plângeam, întrebându-mă dacă îți e cald, dacă ești iubit, dacă ai ce să mănânci. Am muncit în trei locuri, am strâns fiecare bănuț, doar ca să-ți pot oferi o viață în care să te aduc acasă.

Când am venit să te adopt, am văzut un băiețel rănit. Abandonat. Respins. Și am știut că nu-ți pot spune adevărul. Nu atunci. Nu când rănile tale erau încă atât de proaspete.

Așa că am devenit mama ta adoptivă… femeia care avea să te iubească necondiționat. Care avea să-ți îndure furia și respingerea. Care avea să aștepte, răbdătoare, ziua în care ai să mă înțelegi și ai să mă accepți.

Nu sunt doar mama ta adoptivă. Sunt mama ta biologică. Am fost mama ta dintotdeauna.

Te-am iubit înainte să te naști. Te-am iubit prin fiecare cuvânt dur spus. Te iubesc și acum… de dincolo de lume.

Iartă-mă. Te rog.”

Mama ta,
Jennifer”

---

Lacrimile i-au izbucnit instantaneu. Parcă timpul se oprise în loc, iar amintirile au năvălit peste el: răbdarea nesfârșită a lui Jennifer. Iubirea ei tăcută. Ursulețul de pluș pe care îl păstrase atâția ani. Fiecare mic gest.

„MAMĂ!” a șoptit Stuart. „Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău.”

Și-a trecut degetele peste piatra funerară, iar vântul l-a învăluit ușor, ca o îmbrățișare de mamă.

„Te iubesc”, a plâns el. „Te-am iubit mereu. Doar că nu știam cum să-ți arăt. Mi-a fost frică să nu te pierd. Să nu fiu abandonat din nou. Nu am făcut-o intenționat. Și… și nu știam că ești mama mea adevărată. Îmi pare rău.”

O adiere blândă i-a mângâiat obrazul, ca și cum Jennifer îl mângâia de acolo, de undeva. Stuart a strâns cu grijă scrisoarea, a pus-o înapoi în plic și s-a aplecat să sărute piatra funerară.

„Te iubesc, mamă.” a șoptit.

Din acea zi, Stuart și-a vizitat mama în fiecare zi. Nu din obligație. Ci pentru o iubire pe care, în sfârșit, o înțelegea. O iubire care a așteptat, răbdătoare și necondiționată, prin fiecare respingere și fiecare cuvânt dur. O iubire care avea să rămână… neîntreruptă și veșnică.

Citeste si

• 1. Veste mare pentru mii de românce! Casa de Pensii anunță reducerea vârstei de pensionare
• 2. Horoscop 12 Februarie: Lună plină în leu, transformări cosmice pentru fiecare zodie
• 3. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r