Lămuriri generale pentru români. Ce persoane sunt exceptate de la purtarea măștii de protecție – Monden
Home > Actualitate > Lămuriri generale pentru români. Ce persoane sunt exceptate de la purtarea măștii de protecție

Reclamă

Actualitate

Lămuriri generale pentru români. Ce persoane sunt exceptate de la purtarea măștii de protecție

Lămuriri generale pentru români. Ce persoane sunt exceptate de la purtarea măștii de protecție

Reclamă

Ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne, legat de instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial. Deși măsurile au fost prezentate destul de clar, foarte mulți români au avut nelămuriri în legătură cu noile reguli, mai ales că acestea s-au tot schimbat în ultima perioadă. Pentru a lămuri această situație, autoritățile din România au transmis care sunt excepțiile de la noua regulă.

Conform ordinului, începând cu data de 8 ianuarie 2022 a fost impusă obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95). Masca este purtată obligatoriu în așa fel încât să acopere gura şi nasul. Românii poartă mască în toate spaţiile publice închise sau deschise.

Reclamă

Sunt considerate neconforme măştile care sunt confecţionate din material textil sau plastic, deoarece noile forme ale virusului sunt mult mai puternice, iar astfel de măști nu sunt utile. Românii trebuie să respecte regulile, deoarece persoanele care nu respectă noile reguli riscă amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Ce excepții se fac de la această măsură:

În primul rând, exceptați de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de cinci ani. Și persoanele care lucrează singure în birou sunt exceptate de la această regulă. De altfel, prezentatorii TV și invitații lor nu sunt nevoiți să poarte mască, însă există condiția ca între aceștia să fie o distanță de minim 3 metri.

Tot de la această regulă mai fac excepție și reprezentanții cultelor religioase, însă între persoane trebuie să fie tot o distanță de 3 metri, la fel ca în cazul persoanelor din televiziune. La capitolul excepții intră și vorbitorii care se află în spații închise sau deschise, precum și persoanele cu dizabilități cognitive.

Conform documentului, persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot fi exceptate de la această măsură. Cu toate acestea, românii care se încadrează la această categorie trebuie să facă dovada că suferă de aceste boli.

De altfel, pe toată durata stării de alertă se impune măsura conform căreia instituțiile publice, operatorii economici și profesioniștii să organizeze activitatea în așa fel încât la intrarea în sediul instituției să se realizeze triajul epidemiologic prin care persoanele care intră în instituție să își dezinfecteze mâinile și să le fie luată temperatura. Abia în momentul în care România ca ieși din starea de alertă, atunci anumite restricții vor putea fi ridicate.

Citeste si




Recomandări autor